Categorie: Interviu

De ce a demisionat finul lui Boc din conducerea PDL. Adevărul lui Alin Tișe și „primăvara de la Cluj” în varianta PDL

Pentru prima dată de la retragerea sa din toate funcțiile de partid, Alin Tișe explică: ● Tăcerea în partid: Să nu faci atmosferă, rezolvăm între noi! ● Birourile permanente sînt niște povești, la toate partidele! Deciziile le iau 2-3 oameni. ● Apostu a înțeles greșit intențiile mele. ● Emil Boc mi-a spus: am nevoie de Daniel Buda la București, lasă-l pe el să fie președinte! ● N-am voie, dacă pot, să fiu mai bun decât Emil Boc? Toți ar trebui să ne dorim asta!

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a demisionat recent din funcțiile deținute în PD. În opinia sa, ultimele algeri interne au fost nedemocratice, de aceea a refuzat chiar să participe din sală. Pentru că i-a urmat pas cu pas cariera, i se spunea și „clona” lui Boc. În fapt, el era finul lui Boc, deținea funcția de vicepreședinte la PDL Cluj, practicase avocatura și dorea să candideze la președinția organizației cînd lucrurile au luat o întorsătură neașteptată.

La alegerile din 4 decembrie, pentru funcția de președinte al PDL Cluj a candidat un singur om: Daniel Buda.

Demisia lui Tișe a fost pusă pe seama unor neînțelegeri cu colegul de partid, primarul orașului, Sorin Apostu. Deși real și recunoscut, conflictul dintre cei doi nu epuizează, însă, explicația gestului pe care l-a făcut Tișe, acela de a se desprinde public de unii dintre pretinșii urmași ai lui Boc.

Tișe a explicat pentru Gazetino, cum s-a ajuns aici și ce rol a avut Emil Boc în nerezolvarea situației. E greu de presupus cum vor evolua relațiile lui Tișe cu partidul, dar dacă se va ajunge la scindarea PDL în Cluj, acesta ar fi un semnal cu efecte serioase asupra bazinului portocaliu al PDL.
Citește în continuare „De ce a demisionat finul lui Boc din conducerea PDL. Adevărul lui Alin Tișe și „primăvara de la Cluj” în varianta PDL” →

EXCLUSIV. Vasile Pușcaș despre amânarea integrării în Spațiul Schengen: „În loc să ne tânguim, ar fi mai bine să luăm măsuri rapide de diminuare a pagubelor”

Despre chestiunea Schengen, Vasile Pușcaș, fost negociator șef al României în relația cu UE, spune că nu trebuie să căutăm vinovați nici în Franța, nici în Germania ci în lipsa interesului autorităților române de a face ce trebuie. În loc să ne tânguim și să ne dăm victime mai bine am lua măsuri urgente de diminuare a pagubelor, zice Pușcaș. Spre deosebire de Traian Băsescu sau Leonard Orban, care invocă interese electorale, Vasile Pușcaș reclamă pragmatism și cheamă la acțiune.

Gazetino: – În chestiunea amânării aderării României (și Bulgariei) la spațiul Schengen, avem până în acest moment două luări de poziție oficiale: cea a președintelui Băsescu, mai categorică dar mai eliptică, și cea a consilierul prezidențial Leonard Orban, care detaliază mai mult și menționează și opțiunile de răspuns ale autorităților noastre. Dumneavoastră cum vedeți, ca unul care cunoașteți foarte bine mecanismul deciziilor europene, situația creată de opoziția Franței și a Germaniei?
Citește în continuare „EXCLUSIV. Vasile Pușcaș despre amânarea integrării în Spațiul Schengen: „În loc să ne tânguim, ar fi mai bine să luăm măsuri rapide de diminuare a pagubelor”” →

Psiholog de școală nouă. Daniel David intervine: „Școala habar n-are ce rol trebuie să aibă un psiholog în viața ei”

După publicarea postării anterioare, psihologul Daniel David mi-a trimis următorul mesaj:

„Corect! Greșeala sistemului însă este că în școli nu există psihologi clinicieni, psihoterapeuți și/sau consilieri psihologici; ei sunt cei care se ocupă cu psihopatologia; cei școlari se ocupă mai ales de aspectele educaționale, de adaptarea la școală etc., iar psihopatologia este secundară pentru ei. Asta nu se înțelege în sistem. Așa cum nu ai medici care sa se ocupe de toate (ci ai medici pe specialități), nu ai nici psihologi ‘generaliști’. Cei din școală cred că dacă au un psiholog, el le face pe toate (activități ce țin de mediul educațional, clinic și organizațional).”

Considerând că e util să venim cu detalii, am continuat discuția pe acest subiect. Așa am aflat cât de confuză este situația actuală și cum au rezolvat alte țări această problemă.
Citește în continuare „Psiholog de școală nouă. Daniel David intervine: „Școala habar n-are ce rol trebuie să aibă un psiholog în viața ei”” →

Doamna Eva şi Traian Băsescu

Pe doamna Eva nu o interesează deloc politica. Trăieşte între două străzi paralele, Avram Iancu şi Brătianu. Dar nu trăieşte între două lumi paralele. Doamna Eva are o singură viaţă, aceea de femeie de serviciu. Şterge geamurile, mătură şi spală, şterge birourile şefilor. De zeci de ani face acest lucru, în fiecare dimineaţă. Deschide prima uşile şi pregăteşte birourile înainte să vină şefii.

O.K., dacă o întrebi pe doamna Eva ce crede despre lumea asta, despre cum se face politică, despre certurile de la televizor sau ce nu-i place la preşedintele Băsescu, doamna Eva simte capcana şi răspunde sec: nu mă preocupă politica. Nu mă bag, nu e treaba mea. Dar mergeţi la vot doamna Eva. Da, şi am să votez pro sau contra lui Traian Băsescu, dar nu m-am hotărît încă.

E limpede, ne explică doamna Eva. Acum nu e momentul să mă pronunţ. Dacă vom vota voi spune nu sau da. Dar eu nu cred că trebuie să fie ajutat preşedintele acum că nu e în aşa de mare pericol. Vtăm din nou, să rămână sau să plece, dar e bine să se clarifice odată lucrurile că e tot o ceartă şi nu mai ştii cine are sau n-are dreptate. Dacă mai mergem o dată să votăm vom şti cine trebuie să rămînă şi cine să plece.

Dacă aţi fi scriitor sau filozof, doamna Eva aţi face apel la colegi să-l susţină pe preşedinte? I-aţi sări în ajutor? Depinde, dacă asta înseamnă să-l linguşesc, nu. Eu nu am linguşit pe nimeni niciodată. Nici pe şefii mei. Eu nu linguşesc de felul meu. Aşa îmi este firea. Şi cred că dacă aş fi fost scriitor sau filozof sau orice aş fi fost aş fi gîndit la fel că e după cum te naşti, după felul omului nu după cîte facultăţi ai făcut. Sînt oameni mari fără caracter, şi oameni neînsemnaţi care nu se linguşesc pe lîngă nimeni. Eu nu linguşesc. Poate că şi lui Ceauşescu laudele pe care i le-au adus oamenii mari, oamenii cu carte i s-au urcat la cap. Eu una nu cred că domnul Băsescu avea nevoie de ajutor acum. Poate doar dacă oamenii aceia au vrut să-i sară în ajutor ca să-i bage în seamă. Să le fie recunoscător după aceea, cum ar veni.

Doamna Eva şterge birourile în fiecare dimineaţă. Ai fi putut crede că supuşenia faţă de şefi i s-a inoculat în piele ca urmele de praf. Dar iată că nu. Este sigură pe sine şi dreaptă în gîndire. Nu are nici cea mai mică tresărire cînd vorbeşte despre preşedintele ţării. Ştie că votul este puterea sa şi că, într-o democraţie, el limpezeşte apele. Poate tocmai pentru că-i place curăţenia şi geamul limpede prin care să vezi lumina, doamna Eva vrea să mai votăm o dată ca să se aleagă apele.

Nu le dă lecţii altora. Este pur şi simplu ea însăşi. Iar doamna Eva nu este un personaj inventat.

România neştiută, din dosarele securităţii

Cum arată România din dosare, doamna Doina Cornea?

Monstruoasă! 60 de volume are dosarul Doina Cornea. „Diana” era numele meu de cod. Cu scris urît, uneori ilizibil sînt pline mii de pagini. Cam 5-6 mii. Am putut parcurge doar şapte volume. Atît am reuşit să citesc. Dar destul ca să înţeleg ce maşinărie monstruoasă crease securitatea ca să mă anihileze. Am numărat pînă acum 100 de ofiţeri care se ocupau de mine. Zilnic se trimiteau rapoarte la Bucureşti. Eram obiectivul Diana. Iulian Vlad, Gheorghe Raţiu, …toţi şefii securităţii Româneşti au lucrat la planuri de lucru în ceea ce mă priveşte. Parcă n-aş fi fost un om ci o armată duşmană. Am avut şi experienţe interesante. Securişti simpli au venit să-mi ceară iertare. Iar în filele astea am găsit raportul unui ofişer care îmi scrie numele adevărat şi-mi spune „doamna Cornea”, şi că „realitatea nu este chiar aşa cum pretinde alde ….”. Respectuos la adresa mea şi dispreţuitor faţă de el. Este singura dată cînd în filele dosarului mi se spune doamnă. Pentru că, şi în scris, securiştii te umileau. Am cerut ajutorul Institutului de studiere a comunismului pentru a-mi aduce un voluntar să putem parcurge toate volumele.

Dar cel mai dureros a fost faptul că mi-am găsit acolo aproape toţi prietenii, colegii de la facultate, medicul pe care l-am dus cu maşina. Mă turnau la Securitate fără să fi fost informatori. Spuneau despre mine lucruri jignitoare. M-am îngrozit să văd cît de singură am fost, de fapt. S-a rupt ceva în mine pentru totdeauna. Eu nu mai iubesc acest oraş. Nu mai am admiraţie faţă de oamenii lui. Nu mai cred în nimeni. Ştiu despre delatorii mei că nu erau comunişti convinşi, dar făceau acele mizerii ca să pară fideli sistemului. Ei au încercat să mă distrugă pe mine pentru ceea ce eram, pentru ca ei să pară ceea ce nu erau. Cîtă stupiditate! Şi acum sînt tot ei. N-au murit. Cum nici eu n-am murit.

Lya Hubic: „Trebuie să vă spun că sunt un om fericit“

Lya Hubic este considerată „omul de aur“ al Operei din Cluj. Are 93 de ani, a cântat mai bine de 30 de ani pe marile scene ale lumii, muzica umplând toată viaţa Lyei, nelăsând loc pentru nimic altceva. A fost cel de-al unsprezecelea copil la părinţi. Toţi din familia Hubic au murit. Rând pe rând, au dispărut cei din jurul Lyei, a rămas doar frumoasa amintire a unei vieţi strălucitoare, a unei vieţi fericite.

Fericirea o ţine în viaţă

„Am fost fericită totdeauna. Chiar şi atunci când toată lumea se prăbuşea în jurul meu, eu îmi găseam refugiul în muzică. Acolo a fost liniştea şi salvarea mea. Am trecut prin două războaie, am fost refugiaţi, am suferit în urma comunismului, mi-am pierdut logodnicul în război, mi-am condus pe ultimul drum părinţii şi zece fraţi, dar trebuie să vă spun că sunt un om fericit. Muzica mi-a dat atâtea satisfacţii, mi-a umplut viaţa în întregime!“

Acum trăieşte singură. Are nepoţi, în ţară şi în străinătate. Are vecini şi prieteni care o iubesc, o vizitează şi-i poartă de grijă. În micuţul apartament din Citește în continuare „Lya Hubic: „Trebuie să vă spun că sunt un om fericit“” →