„E timpul să terminăm cu spitalul lui Domn’ Profesor!” Interviu cu Ovidiu Turdean, șeful Comisiei de Sănătate din Consiliul Local Cluj-Napoca

Vedem în fiecare an cum spitalele clujene se degradează, deși la ușile lor se adună tot mai mulți pacienți din toată țara. Într-un sistem normal, numărul pacienților ar da valoare și ar aduce venituri spitalului, dar noi vedem cum saloanele se ruinează, iar clinicile private ale unor medici din sistem se ridică alături, ca oaze de lux și performanță. Diagnostuicul pus de consilierul local Ovidiu Turdean pentru sistemul de sănătate local este dur: sărăcie, incompetență, sistem piramidal. Ce soluții propune și pe cine se sprijină ideile lui ne explică în interviul care urmează.

Citește interviul!

Ce surprize ne poate oferi dreapta? Interviu cu Mihai-Răzvan Ungureanu

Se vorbea la un moment dat despre „generaţia aşteptată” a politicii româneşti. Apoi despre „a doua generaţie”, cea care s-ar pregăti în culise pentru a prelua puterea politică din partide şi chiar guvernarea ţării.

Partidele nu par însă pregătite pentru schimbul de generaţii, dar nici noile generaţii nu mai cred că actualele partide pot fi vehicule bune să-i ducă spre viitor. Promovarea unor tineri – ca vîrstă – nu realizează cu adevărat schimbul de generație. Dar acesta a fost un artificiu de înnoire la care au recurs toate partidele când au vrut să ascundă cîte ceva sub preş şi să se deghizeze în promotori ai noii generaţii.

Sistemul politic de la noi este însă prizonierul unei mentalităţi mai mult decât al unei vârste. Liderii, atât cei de stînga, cât şi de centru sau dreapta, au fost până acum produsul partidelor lor. Crescuţi şi promovaţi de partide, dependenţi de reţelele interne ale acestora. Poate de aceea, „datoria faţă de tată” a atârnat greu de gâtul lor, făcînd imposibilă reformarea partidelor din interiorul lor. Nu poţi să-ţi „ucizi” tatăl (în sens freudian), dar e greu să şi spargi tiparele şi să clădeşti altceva de unul singur.

Pe acest fond, se conturează un nou mod de a construi mişcări politice, cu lideri noi şi purtătoare de noi mesaje şi ideologii. Oameni bine pregătiţi profesional, cu ceva experienţă în partide şi cu un prezumtiv potenţial politic, încearcă să creeze noi culoare de afirmare publică prin care să-şi cultive ideile şi să-şi atragă adepţi. Putem spune că aceasta este situaţia „creştin-democraţilor” lui Baconschi, a ordoliberalilor, a republicanilor lui Neamţu sau a dreptei lui Ungureanu. Sunt mişcări politice tangente la partidele actuale, care nu se pot identifica cu acestea, dar nu sunt nici total străine de ele. Varianta satelit părând acum varianta oportună.

Mihai-Răzvan Ungureanu a fost membru PNL, prim-ministru susţinut de PDL, iar acum lucrează, împreună cu fosta sa echipă de la guvern, la o mişcare asupra căreia încercă să păstreze misterul. Cert este că a pornit într-un turneu electoral alături de foştii săi miniştri şi va participa în acestă campanie la 15-20 de evenimente electorale, atât pentru a lua pulsul ţării cât şi pentru a-şi testa propriul apetit pentru politică.

Prima sa descindere în teritoriu a fost în Transilvania, în Sălaj. Trebuie să vă spun că, la intrarea sa în sală, democrat-liberalii l-au întâmpinat cu entuziasm. Culorile folosite de democrat-liberali au fost verde şi albastru, iar sigla PDL lipsea cu desăvârşire, la fel cum a lipsit numele vreunui lider al PDL de pe afişe sau din discursuri.

Discursul lui Ungureanu a fost unul calm, fără atacuri la noul guvern sau la vreun alt guvern. MRU a preferat un mesaj încurajator, patriotic, cu proiecţii pe termen lung. Impresia pe care o lasă MRU acum este că nu se grăbeşte, că nu promite şi nu demolează. Că învaţă.

Citește interviul!

Oameni care încep să facă rating

Aș avea să vă spun o lungă poveste legată de scriitori, de literatură, de cum au fost ei uitați o vreme, pentru ca acum să revină în forță. Stă lumea cu gura căscată la ei și, Doamne, ce bine că e așa! Ei fac, într-un fel, istoria lumii. Ei îi dau sens. Și nu spun asta pentru că sună interesant, ci pentru că iată, se vede tot mai limpede. Dar am să vin cu povestea pe larg altă dată.

Însă, ce vreau acum este să vă atrag atenția supra unui amănunt. Am bîntuit printre evenimente, ziare, filme, studii, analize, documente, manuale, întîmplări și presă. Dar ne-am întors la literatură cu sufletul golit de sens, căutîndu-l.

Citește mai departe!

Ce crede un universitar clujean despre campania din UBB. Exerciții de sinceritate

Sînt lector, predau de 21 de ani limba franceză și am 1400 de lei pe lună. Aș vrea să-mi placă lumea în care trăiesc, dar iată, e chiar imposibil. Mă amăgesc într-un soi de prietenie temporară cu studenții, dar nu găsesc calea de a comunica cu colegii. Am predat la începutul vieții mele de dascăl într-o școală de țară, undeva în Țara Bîrsei, dar trebuie să vă spun, acolo aveam prieteni printre colegi și o viață comună. Discutam în cancelarii, spuneam ce gîndim, rîdeam sau făceam planuri comune.

De multe ori mi s-a făcut dor de acele vremuri. Stînd între pereții universității mă gîndesc la cancelariile de țară. Am ajuns să mă bucur cînd plec în străinătate pentru că acolo oamenii sînt destinși și comunicativi, au această latură normală a vieții lor profesionale: încrederea că doar comuniunea de idei ne face oameni ai lumii în care trăim.

În universitatea noastră poți să te simți ca într-un cavou. Noi facem asta. Fiecare ne închidem în boxa destinată și ne cultivăm de acolo suspiciunile. E greu să faci echipă cu cineva. Nu avem această cultură, a lucrului în comun. Sîntem solitari nu solidari. Competiție, ură, suspiciune, teamă. Cum să fie o campanie electorală într-o astfel de lume?

Citește în continuare „Ce crede un universitar clujean despre campania din UBB. Exerciții de sinceritate”

Interviu-fulger cu ministrul Educației + Lupta pentru UBB intră în faza pe hermeneutica legii

UPDATE: Ministrul revine cu explicații detaliate. Din 26 februarie, UBB nu mai are rector


Bună dimineața, într-o zi neobișnuită de duminică, cum ar spune un prieten.

Iată că un ordin de ministru emis în 16 februarie a ridicat praful de pe cumpănă la Cluj, unde au loc alegeri pentru funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai. Ordinul cu pricina vine să reglementeze situația creată de întîrzierea alegerile pentru rector, care nu se vor încheia pînă la 1 martie. Este și cazul UBB, unde alegerile pentru turul doi ar ajunge pînă în 8 martie.

O primă explicație a ordinului respectiv ne-o oferă Ștefan Vlaston (vezi aici!), unul dintre puținii foarte buni „hermeneuți” ai textelor de lege din România, familiarizat pînă peste poate și cu legea Educației.

Apoi, există reacții critice la adresa ordinului respectiv, Daniel David îl vede ca pe o replică a războiului Baba- Marga, iar doamna Runcan ca pe un dar otrăvit.

Citește mai departe!

EXCLUSIV Daniel David, primul universitar care aspiră la postul lui Andrei Marga: Vreau să fac din UBB un Harvard al României!

Și-a anunțat pe blog intenția de a candida. Este din generația intelectualilor internauți, scrie articole de presă și are modele intelectuale americane. Vrea să schimbe UBB din temelii.

De ce dumneavoastră, domnule David?

– Pentru că cineva trebuia s-o facă. Cred că pot! Am arătat că pot face o linie profesională de top, cum s-a întîmplat cu psihologia, cred că pot face schimbări și la nivel de universitate. A venit timpul pentru o altă etapă, pentru altceva.

Ce fel de schimbări vreți să faceți? În ce fel?

Citește mai departe!

Peter Harrold (BM): Majoritatea săracilor Europei trăiesc în zonele rurale româneşti

Cei mai mulţi dintre săracii Europei trăiesc în zonele rurale din România, ceea ce ar recomanda agricultura ca sector prioritar într-o viitoare strategie de dezvoltare a României, a declarat marţi Peter Harrold, directorul Băncii Mondiale pentru Europa Centrală şi de Est, într-un interviu acordat Agerpres.

Peter Harrold a mai spus că România trebuie să îşi elaboreze o strategie de dezvoltare bazată pe o largă consultare, nu numai pe dialogul în cadrul guvernului sau pe dialogul executivului cu FMI şi Banca Mondială.

România are cea mai mică rată de absorbţie a fondurilor structurale din Europa, iar Bulgaria a cerut colaborarea BM pentru a mări rata de absorbţie, ceea ce guvernul român întârzie să facă. Citește în continuare „Peter Harrold (BM): Majoritatea săracilor Europei trăiesc în zonele rurale româneşti”