Era o seară de joi, iar amfiteatrul facultăţii era plin ochi, peste 150 de tineri studenţi aşteptau cursul lui Alexandru Stermin. N-am găsit loc, am stat o vreme în picioare. Stermin este biolog şi tema anunţată avea legătură cu biologia, antropologia şi psihologia comportamentală. Nu vorbea, aşadar, despre alcătuirea frunzei.

Avea să vorbească aproape două ore, iar la sfârşit, a fost aplaudat frenetic, în picioare ca la teatru. S-a înfiorat pielea pe mine de emoţie. Am avut şi eu profesori, am fost şi la alte facultăţi în vizită, dar nu mai văzusem atâta entuziasm

Stermin are 30 de ani şi o minte larg deschisă. El poate să caute o specie rară de pasăre ani de zile, dar caută şi legăturile dintre lucruri, dintre fenomene, dintre om şi natură, cosmos, religie sau sexualitate. Nu rămâne cantonat la ceva anume pe care să-l studieze unilateral, trece dincolo de asta şi caută sensul, contextul, efectul.

El face istorie, antropologie, cultură, nu doar biologie.

El răspunde nevoilor actuale de gândire şi înţelege a lumii în care trăim. Iar studenţii merg acolo unde aceste nevoi le sunt satisfăcute.

De ce să mai pierzi vremea cu firimituri de informaţie pe care le găseşti oriunde, chiar şi pe internet, când cineva îţi construieşte un puzzle întreg, tabloul complet sub ochii tăi? Iată de ce vremurile sunt pentru tânărul Stermin care nu cere ore în plus în programă, el schimbă istoria educaţiei în acelaşi interval orar.

Comunitatea istoricilor s-a întruit recent la Cluj, în premieră, şi acesta este un lucru bun, era nevoie să nea arate că e vie, prezentă. Discuţiile au generat dezbateri şi la rândul lui acesta e un lucru bun. Iar la sfârşit au adoptat o rezoluţie prin care istoricii atrag atenţia asupra faptului că numărul de ore de istorie în şcoli nu trebuie redus, ci dimpotrivă, este nevoie de accent pe acest tip de educaţie pentru că formează omul civic.

De acord, dar, dacă vine şi comunitatea geografilor şi cere un număr mai mare de ore, la fel şi cea a lingviştilor, matematicienilor, biologilor…? Şi aşa, o competiţie, o bătălie pe programa şcolară se duce de multă vreme, numărul de ore pentru fiecare disciplină fiind o chestiune negociabilă între tabere sindicale de regulă afiliate politic.

Raţiunile care ţin de actul de educaţie nu au generat până acum o reformă structurală profundă în educaţie.

Curriculumul nu s-a reformat. Nu ştim unde s-au blocat lucrurile, dar nici acum, după sute de intervenţii legislative şi câteva mari reforme începute, şcoala nu-i învaţă pe copiii noştri să gândescă, ci doar să memoreze, iar acest lucru se vede clar din testele periodice la care sunt supuşi.

Să ne întrebăm aşadar:

De ce avem un popor considerat needucat?

De ce avem acţiuni sociale necugetate, cu efecte grave în istorie?

De ce, după 12 ani de şcoală în care se predă limba maternă, românii nu ştiu să scrie şi să vorbească corect?

De ce testele internaţionale indică un analfabetism funcţional de peste 40%?

Oare nu pentru că n-ar fi suficiente ore de limbă română în şcoli ci pentru că stilul de predare, şi conţinutul orelor, conţinutul manualelor sunt depăşite? La fel şi cu matematica, fizica, biologia.

Prea multă informaţie segmentată, neancorată în vreun context care să-i arate elevului un sens face învăţarea mecanică, neasimilabilă şi în final inutilă. O aruncă la coşul memoriei când a ieşit pe poarta şcolii.

Memoria, dragi profesori este ceva mult mai complicat şi mai subtil, ea trebuie alimentată cu inferenţe, legături şi raţionamente care să ancoreze informaţia în mintea şi personalitatea elevului. Foarte puţini profesori sunt capabili – şi cei care o fac o fac din propria iniţiativă – să introducă istoria sau fizica în gândurile, mintea şi lumea tânărului modern. Şi acei profesori sunt pete luminoase pe ecranul aburit al şcolii româneşti.

Ori, un sistem de educaţie nu poate fi salvat de excepţii, nu accidentele scriu istoria şcolii româneşti, ci construcţia ei sistemică.

Comunităţile oamenilor de ştiinţă mai întâi trebuie să facă istoria ca apoi s-o predea.

Curriculum, materiile didactice, toate trebuie schimbate, dacă stilul de lucru al profesorilor nu poate fi schimbat mai repede de câteva generaţii, dacă profesorul nu poate face la clasă conexiunile care să-l ajute pe elev să asimileze cunoştinţele să devină parte din el şi personalitatea lui, atunci legiuitorul împreună cu ministerul şi comunităţile disciplinare trebuie să regândescă materiile şcolare astfel încât vrând-nevrând acest lucru să se întâmple.

Curriculumul ar putea să cuprindă doar 4-5 trunchiuri principale în care disciplinele şcolare să fie redefinite în conexiune unele cu altele. Istoria, de exemplu, ar putea deveni o ştiinţă a societăţii, care să fie rezultatul unei conexiuni între antropologie, sociologie, filosofie politică şi istorie. Schimbarea, dacă nu vine singură, trebuie provocată.

Altfel, legătura dintre Bucovina şi apa minerală pe care a băut-o Ionel în pauză va fi cu siguranţă mai puternică decât informaţia livrată de “prof” într-un colţ de tablă despre o regiune a ţării.