Să fie sau să nu fie premierul economist? Pe timp de criză, zic analiștii, obligatoriu, da. României i se pregătise unul, acum trei ani, Teodor Stolojan. Vă amintiți ce figură bizară a făcut acest personaj cînd a fost numit. Și ce a urmat. Traian Băsescu a ieșit întunecat în fața națiunii și a spus: nu mai avem Stolojan, regret, nu mai am altul la fel de potrivit pentru vremurile care urmează, îl numesc pe Boc. Așadar, s-a găsit cineva care să iasă în față: „vreau eu, domnul președinte”.
Deși Emil Boc nu era economist, se pricepuse în campaniile electorale și cît a fost în opoziție să facă afirmații populiste și atît. Emil Boc a făcut politică atunci cînd era în opoziție, pe bază de demagogie (a promis la un moment dat salarii minime de un euro pe oră), iar cînd a ajuns la putere a făcut politică pe bază de disperare. Citește în continuare „Echipă de specialiști la Guvern. După trei ani de confuzie”→
Prețul benzinei a crescut anul trecut cu aproape 25% (după statisticile Uniunii Europene) sau chiar cu 30%, dacă este să credem pe reprezentanții patronatului transportatorilor români.
Profitul la Petrom OMV a crescut de 4,6 ori pe primul semestru în 2010,un profit net de 1,526 miliarde lei, față de cel din perioada similara a anului 2009, de 331 milioane lei.
Crin Antonescu s-a asociat cu Dan Voiculescu și urmează să se asocieze și cu Victor Ponta, Ion Iliescu, Adrian Năstase și toți baronii aceia dezgustători care i-au produs atîta greață finuțului liberal în anii lui grei de politică dură!
Dreapta, stînga, securiști, comuniști. Nimic n-a mai contat în fața ambițiilor politice ale lui Crin Antonescu. Nici voința sau obrazul mai subțire al unora dintre liberali, nici anii de adversitate politică și condamnări tranșante față de comunism și securitate. PNL a executat-o definitiv pe Mona Muscă, a scos-o din lumea politică cu totul și din asta și-a făcut un titlu de glorie. Atîta intransigență! Citește în continuare „Curățenie pe dreapta: iese Mona Muscă și intră Dan Voiculescu. Trăiască anticomunismul!”→
Cum a trecut deja o zi fără să mai auzim ceva despre domnia sa, rectorul UBB a mai trimis presei un text pe post de interviu (de fapt un auto-interviu, nesolicitat de nimeni) în care reiterează poziția sa față de Legea Educației Naționale.
UPDATE: Am început să șterg comentariile care conțin insulte și atacuri la persoană (ca de pildă, comentarii semnate de atreides, generat de la IP 92.86.22.XX, sau de liviu, generat de la IP 109.166.137.XXX). Felicitări domnule profesor Andrei Marga, aveți susținători care utilizează „argumente” extrem de „convingătoare”! Ați reușit să faceți o adevărată școală cu limbajul agresiv.
Institutul Român de Evaluare și Strategie a făcut un sondaj în care, surprinzător, nu ne mai întreabă pe cine am vota mîine dacă ar fi alegeri, ci dacă sîntem și noi oameni! Dacă mergem la biserică, la aniversări, dacă am cumpărat flori și dacă am plîns în 2010. Nu știm pe cine interesează profilul comportamental al românului pe timp de criză, dar rezultatele sînt relevante.
Încă sîntem oameni, asta e concluzia. 70% dintre noi am plîns cel puțin o dată în 2010, 83% am mers la biserică, 88% am făcut o faptă caritabilă și 70% am cumpărat flori. Nu prea cumpărăm cărți și nu trimitem scrisori. Dar mai ales, nu mai dăm pe la bănci, ni s-a cam aplecat de la creditul cu buletinul. 91% dintre români n-au mai făcut credite în 2010. Sîntem mai chibzuiți! Citește în continuare „Ne-am făcut oameni mișto! Românii plîng, dau flori și nu mai vor să treacă pe la bancă!”→
Rectorul Universității Babeș-Bolyai, vicepreședinte PNL, Andrei Marga s-a născut la 22 mai 1946. Anul acesta împlinește 65 de ani.
Rectorul Universității Politehnice București, vicepreședinte PSD, Ecaterina Andronescu s-a născut la 7 aprile 1948. Anul acesta împlinește 63 de ani..
Conform noii Legi a Educației, promulgată ieri de președintele Traian Băsescu, de acum se aplică și la universitari, ca la toți ceilalți cetățeni, pensionarea obligatorie la 65 de ani bărbații și 63 de ani femeile. Ei pot să rămînă la catedră ca profesor invitat. Amîndoi pierd însă venituri de zeci de mii de euro pe lună.
Iliada și Odiseea nu s-au terminat miercuri, iată că se termină marți, după Crăciun! 🙂
După 20 de ani, o lege dură ce rupe tradiția anchilozată a învățămîntului nostru a fost, în sfîrșit, adoptată, declarată constituțională și poate merge mai departe. Deschide drumul către reformă. Să sperăm că Daniel Funeriu este destul de bun organizator ca să și pună în practică așa ceva. În orice caz, îl așteaptă vremuri grele.
P.S.: Am susținut principial această lege pentru că experiența de jurnalist îmi confirma nevoia unei schimbări profunde. Consider acum, după patru ani de cînd a fost inițiată pregătirea acestei reforme, că un punct important în declanșarea epopeei l-a avut un interviu pe care i l-am luat lui Mircea Miclea în octombrie 2006 și în care atrăgea atenția asupra marilor hibe ale învățămîntului românesc. Vezi aici interviul. După demisie se retrăsese la Cluj, iar despre ce ar fi trebuit să se întîmple în Educație nu se mai auzea nimic. La scurt timp după aceea s-a înființat Comisia Prezidențială pentru Educație, condusă de fostul ministru.
Pe ultima sută de metri am fost mai sceptică în ceea ce privește reușita ei. Nu am crezut în decizia pro-reformă a CCR, pe Legea Educației. Din motivele pe care vi le-am expus, n-am sperat că vor lăsa deoparte interesele de grup sau personale. La fel au crezut și colegii mei de la Gîndul sau Hotnews, că nu vor trece dincolo de meschinăriile momentului. Dar se pare că presiunea publică și responsabilitatea viitorului școlii românești nu i-a lăsat să o dea în bară, încă odată.