Categorie: Bloc notes

Nervii președintelui. O glumă și o fentă. Corina, răspunsul îl vei primi peste cîteva zile

Dialogul dintre președintele Traian Băsescu și jurnalista Corina Drăgotescu a scandalizat lumea presei. Adică, ce era vulgar în aluzia Corinei Drăgotescu privind femeile disciplinate care i-ar plăcea președintelui? Sau: de ce-l lasă nervii pe președinte? Sau: de ce naiba se poartă așa mîrlănește președintele cu jurnaliștii? Cam așa s-au întrebat colegii mei de ieri încoace.

Doar că, luați de valul enervării, la rîndul lor, au uitat întrebarea Corinei Drăgotescu. Și anume, dacă se suprapune profilul actualului premier nevoilor de viitor ale României?

Ei bine, ce era să răspundă președintele? Că nu, că tocmai a anunțat că vrea un premier tehnocrat dar în acest moment nu știe dacă se poate baza pe coaliție ca să-l schimbe? Că nu are toate cărțile în mînă pînă după congresul UDMR? Că se suprapune Boc pe profilul de tehnocrat? Ce să răspundă cînd încă nu are un răspuns? Citește în continuare „Nervii președintelui. O glumă și o fentă. Corina, răspunsul îl vei primi peste cîteva zile” →

De ce noul partid de România începe să se învechească

De ce e greu să se nască un nou partid?

Pentru că în general românii se adună greu într-un proiect, nu au spirit de echipă, sînt orgolioși și toți se vor șefi.
Pentru că încă nu au apărut ideile, nu s-a conturat un lider, nu e clar dacă ar fi bine să fie de stînga, de dreapta, de centru.
Pentru că nu a apărut o miză destul de puternică. Un partid nu se face Citește în continuare „De ce noul partid de România începe să se învechească” →

Paul Pintea. Cum poate corecta mass-media slăbiciunile unui sistem

După articolul din Gazetino care prezenta cazul Paul Pintea, iată că și Televiziunea Română a preluat subiectul și a ajuns la jurnalul principal de știri de la TVR 1. Bravo Cosmina Pop, mulțumim!

În urma reportajului, un telespectator a anunțat că vrea să-i ofere un loc de muncă lui Paul iar alți doi cititori ai site-ului Gazetino și-au exprimat dorința de a-l ajuta cu donații. Le mulțumim și vă vom ține la curent.

Veți vedea din filmul de mai jos că Debora vrea să se facă ziaristă cînd va fi mare ca să ajute oamenii! Nu este chiar ce face de obicei un jurnalist, dar putem înțelege ușor de ce fetița crede asta!

Iustin Ianău. Nu doar vocea, ceva mai mult

Iustin nu este doar revelația unei voci.

A cîntat la emisiunea „Românii au talent” și i-a lăsat pe români, cîteva milioane de telespectatori muți de admirație. Dar înclin să cred, uitîndu-mă la Iustin că nu e vorba doar de talentul lui muzical. Acesta a venit ca o confirmare a setei noastre de frumos, de prea bine.

În fond, românii impresionați de Iustin erau gata să-l iubească și dacă nu cînta, îl iubeau pentru că el este chintesența de credințe și sentimente care stăteau demult ghemuite în miezul fiecăruia. Și a vibrat la apariția lui. Un Iustin fără nume și chip aștepta în fiecare dintre noi. Cînd a început să cînte, am putut spune, iată, asta e! Citește în continuare „Iustin Ianău. Nu doar vocea, ceva mai mult” →

Balul Operei. Cronica unei ipocrizii anunțate

UPDATE: În această mare de ipocrizie, să notăm totuși gestul violonistului Alexandru Tomescu care, înainte de a-și începe recitalul, a ținut să se delimiteze de unul dintre sponsorii manifestării, Roșia Montană Gold Corporation. Iar în semn de solidaritate cu cei care incearca sa salveze Roșia Montană, atît el, cat si colegul său Toma Popovici – au decis să doneze în întregime onorariul lor Asociatiei Salvati Rosia Montana. O dovadă tonică a faptului că n-au dispărut încă toate conștiințele din România.

Mă străduiesc să înțeleg ce are Balul Operei, ca manifestare mondenă de provincie, cu Opera în sine și nu reușesc. Văd cum tot felul de personaje, unele dubioase, altele doar figuri de carton ale capitalismului de grotă, se perindă pe un fel de covor roșu, într-o lume a imitației pînă în cele mai mici amănunte.

Sînt premiate personalitățile orașului, este prezent primarul, prefectul, oamenii politici cu soțiile. Un moment în care oamenii mari ai micului oraș, după ce și-au făcut averi ca-n junglă, vor să-și procure și onorabilitate. Se găsesc și cei care să le-o dea. Pe cîntec de vioară.

Printre ei poate că sînt și oameni serioși, dar probabil prea obosiți să discearnă între obligativitatea civică și ridicolul situației. Citește în continuare „Balul Operei. Cronica unei ipocrizii anunțate” →

Pe țărmul nostru, astăzi plouă

Ulise nu a putut uita Ithaca pentru că Ithaca era în el. S-a întors la țărmul lui, pentru că țărmul acela era el însuși. Nu ne întoarcem la țărmurile noastre din vreo datorie oarecare, ci pentru că sînt parte din noi. Și trecut și viitor, și apă și aer, e lumea așa cum o știm. Citește în continuare „Pe țărmul nostru, astăzi plouă” →

Paradoxurile crizei. Covrigul de la Hugo Boss

Stăteam la Capșa, la cafea. Era cald de să leșini pe asfalt, dar în cafeneaua umbroasă, răcoare. Cafeaua, nici așa, nici așa, ca peste tot. E culmea globalizării, același gust peste tot pe Pămînt. Parcă se face în același espresso, ceva de sorginte italiană, un gust mai mult sălciu. Niciun pic de imaginație. Tăcere, ca la amiaz cînd nici copiii nu mai ies la soare.

Printre mașini, un singur om tăia aerul fierbinte, cu mîna. Făcea semne, ca și cînd el ar putea alunga soarele și chema oamenii. Avea un maiou kaki, fără mîneci, pielea neagră ca scoarța copacului și niște blugi uzați. Pe după gît trecea o funie de cîrpe moi, răsucită strîns, dar destul de groasă. De funie era legată o lădiță de plastic plină cu covrigi, pe care o purta în față, ca pe-o tavă imensă. Nu striga, nu zicea nimic. Citește în continuare „Paradoxurile crizei. Covrigul de la Hugo Boss” →