Ziua a început cu vestea unei morţi. A venit pe neaşteptate, a spart lumina dimineţii, ca de sticlă în mii de cioburi şi pînă seara gîndul omului viu n-a făcut altceva decît să se tot înnoade în jurul ei. Moartea are gust, miros, are voci şi o putere anume de a te ridica deasupra lucrurilor.
În faţa morţii afli cît de preţios era omul pe care n-ai sa-l mai vezi niciodată. Gîndul că n-ai să-i mai poţi spune niciodată nimic, te doboară.
Ministrul de Externe al Rusiei a reacţionat, catalogînd drept „bravadă neruşinată” declaraţiile preşedintelui Băsescu pe teme istorice, privind evenimentele din 1941.
Era de aşteptat şi iată cum scenariul politic pentru următoarele etape începe să se scrie. Am spus că motivaţia declaraţiilor s-ar putea să facă parte dintr-o strategie de rol, aceea de a-l plasa pe Traian Băsescu drept inamicul Rusiei, al Estului întunecat în raport cu Vestul civilizat. Un conflict construit pe lupta antimoguli, antioligarhie dar mult superior ca şi construcţie politică. Cu mize mai mari, din care s-ar putea să nu lipsească Basarabia sau resursele energetice din Bazinul Mării Negre.
Astăzi, în satul nostru, aerul a adus cu el miros de puşcă. În Grecia au început confruntările între cetăţeni şi autorităţi, în timp ce în Parlament se vota programul de austeritate propus de FMI şi UE. Grecia, se spune la radio, va fi salvată astfel, de la faliment.
Vasile Dâncu a publicat pe blogul său un răspuns (vezi aici) la întrebările cunoscuţilor, şi ale mele, desigur (vezi aici), legate de noul trust de presă pe care-l pune acum pe picioare. Explicaţia lui îmi place, înţeleg ce vrea să spună Vasile despre calea inimii. Am mers pe drumul acesta de ani buni de una singură, vedeţi cartea mea de reportaje Conspiraţia oamenilor liberi. 40 de călătorii în căutarea unui drum.
Dar eu nu am găsit pînă acum oameni care să investească în această formulă de presă. Mă bucur tare mult, şi cred că este singura veste bună pe care am primit-o de foarte multă vreme încoace, să aflu că şi calea aceasta, a sincerităţii implicate, a credinţei în ceea ce faci, trezeşte atenţia. Este calea cea bună.
Gesturile imprudente ale lui Traian Băsescu i-au scos din sărite pe intelectualii care-l susţineau. I-a oripilat pe cei mai subţiri şi prin contagiune, middle-clasa intelectuală s-a scîrbit şi ea, a intrat în rîndul intelectualităţii înalte. N-a mai rămas mare lucru în jurul acestui preşedinte, şi-a făcut-o cu mîna lui.
Acum, Victor Ponta a sărit el asupra prăzii, a aruncat năvoadele ca să-i prindă pe intelectualii rătăciţi de preşedinte. Am văzut că şi colegii mei au decriptat astfel gestul grăbit al lui Ponta de a-l debarca pe Vanghelie, imediat după scandalul iscat de Traian Băsescu pe tema declaraţiilor despre rege. S-a prea grăbit să le arate intelectualilor că-l dă la o parte pe „analfabetul” de la Bucureşti ca să le facă loc. Calculele lui pot să pară evident oportuniste în ochii fini ai intelectualilor: dacă peştii sînt educaţi să vadă plasa, nu mai intră acolo.
Două evenimente, ca să le zicem așa, ne-au luat prin surprindere și au stîrnit întrebări, controverse. Tema regionalizării, aruncată pe piață de președintele Băsescu, și un nou trust de presă local în care s-au asociat oameni din zone politice și de influență diferite: Vasile Dâncu, Ioan Rus și Arpad Paszkany.
Citește în continuare „Jocul cu mărgelele de sticlă. Regionalizarea și regionalizarea presei”
Vacanța venea odată cu teribilele călduri de vară. În Sud, soarele arde de te damblagește, nici aerul nu mișcă la soare, nici păsările nu mai cîntă, se întinde friptoarea și liniștea ca o baltă de ulei. Ziua, albeața lui se reflectă din tărînă ca din sticlă. Nu poți atinge cu piciorul nisipul, că-ți rămîne lipit de talpa încinsă. Încremenesc toate pe la amiază și dacă ai noroc, găsești un colț umbros unde să ațipești un pic. Începe treieratul, au trecut și cireșele, vara se lățește ca o zi de post și rar auzi un înjurat pe drum, semn că lumea nu s-a făcut scrum, mai mișcă.
În ziua de dinaintea serbării de sfîrșit de an, cauți flori pentru coroniță. Nu e ca la oraș, să știți. Ai zice că la țară, mare lucru să găsești flori! Dar nu e așa, e al naibilui de greu. Păi, femeile serioase nu pun flori peste tot, că au treabă, nu stau de așa ceva și în plus, dacă au un petic de loc pun roșii sau fasole pe harac! Ce să faci cu florile? Citește în continuare „Un farafîstîc de zi! Vă mai amintiți?”
Gazetino 