este o scrisoare pe care v-o trimit dintr-o lume paralelă cu cea în care mă mișc zilnic. Acolo unde mă duc rareori, cam o dată pe an, și-mi reproșez asta. Fac o călătorie, constat ce am să vă povestesc și vouă și mă întorc. Parcă mai bine un pic, am mai multă încredere că viața merge mai departe. Că nu totul este o mizerie. Că nu suntem pierduți de tot.

Am un prieten filosof, Claude Karnoouh. Este francez și a trăit mulți ani în România. Domnia sa spune în cuvinte multe și frumoase ceva ce o să vă rezum eu acum destul de brutal: că societatea capitalistă a luat-o razna, consumă până se autoconsumă și asta ne denaturează, ne înnebunește și ne împinge, în goana după bani, în chiar hăul pierzaniei. În general, prietenul meu are dreptate.

Dar când constat că există mici semne ale trezirii la realitate, excepții de la regula generală, mă bucur să le spun asta tuturor. Și poate că acesta este singurul motiv pentru care fac presă.

Acum trebuie să revin la subiect și să vă spun de ce vă scriu.

Cu un an în urmă, era în septembrie 2011, am fost invitată să cunosc o mână de oameni care lucrau la Fundația pentru Comunitate. Erau puțini, dar și presă puțină. Numai copiii erau mai mulți. Erau și cai și doi antrenori. Ce se întâmpla: Fundația aceasta care este finanțată, culmea, de o companie petrolieră, și anume MOL, finanțează programe de sprijin pentru copiii cu dizabilități. Atunci ne era prezentat programul „Pe cai, toți suntem egali!” al unei mici asociații din Aiud, care-i învăța pe copiii cu dizabilități să călărească un cal. Sau doi cai, pentru că al treilea rămăsese la Aiud, iar pentru al patrulea urma să ceară bani de la fundație. L-au cumpărat în ianuarie și așa au ajuns să poată primi peste cincizeci de copii (ei, nu toți deodată!) în grajdul lor fermecat.

Încet-încet, vă dați seama, România învață să pășească în lumea liberă de sub dominație guvernamentală, să se descurce pe cont propriu, să facă programe, să învețe limba supraviețuirii. Au primit banii și-au cumpărat și al patrulea cal, au tot mai mulți copii înscriși la clubul lor și staulul acela modest din Aiud este locul unde în fiecare zi se naște ceva. În plus, câțiva oameni au un loc de muncă.

La fel se întâmplă la Pașcani, la Bacău, la Craiova, la Brașov, la Gheorgheni, la Cluj sau la Buziaș.

Și-n alte orașe ale României, pentru că fundația are acoperire națională, iar suma totală pe care o alocă în fiecare an este de 300 de mii de lei. Fiecare organizație face altceva, dar cu toții ajută copiii bolnavi.

În curând, de sărbătoarea darurilor, adică în ziua de Moș Nicolae, pe 6 decembrie, Fundația pentru Comunitate va anunța câștigătorii programului pentru sănătatea copiilor pentru anul următor.Vor primi cadouri cam ciudate, fiecare organizație vrea să cumpere te miri ce cu banii primiți, dar vă rog să vă uitați un pic la ei și să vedeți cât de mult înseamnă să meargă pe picioarele lor. Și copiii și oamenii mari care trebuie să-i salveze cumva.Nu e tonic să știi că până și o companie petrolieră a înțeles că nu putem merge mai departe decât împreună? Cel cu mașina, alături de cel care merge pe jos, alături de cel care șchioapătă.

Și nu uitați să vă uitați după ei, în 6 decembrie.

Ruxandra Hurezean, Cluj-Napoca