Un prieten, coleg de breaslă din București, muuult mai experimentat ca mine, îmi spune ce crede: că zarurile pentru 2014 sunt aruncate și Traian Băsescu a bătut palma cu Victor Ponta.
Eu nu știu dacă e așa sau nu, dar cred că are și un as pe mânecă, în stilul lui. Și cred că-l și cunosc pe asul ăsta.
Dacă e așa, vă spun sigur că e singurul care ar câștiga o cursă ca aceea pentru prezidențiale, chiar și fără ajutorul vreunui partid.
Și că v-ar plăcea. 🙂
„Cel mai mare dușman al unui stat corupt este un popor cult.”
Iată o soluție foarte bună, poate cea mai bună, poate singura.
Dacă presa și-a compromis rolul de câine de pază, măcar să ajute poporul să se apere singur: lupta cu ignoranța mi se pare o misiune de obraz, recuperatorie!
Documentez un subiect legat de legislație pentru Transilvania Reporter si mă crucesc în fiecare zi de câtă prostie dau.
Cred că ea – prostia – este cauza cauzelor pentru care suntem o țară vai de mama ei!
Am fost într-un lan de grâu. Mirosea a pământ copt, a ierburi. Te simți în centrul lumii.
Mi-am amintit povestea cu Dumnezeu de pe bobul de grâu. Voi o știți? Citește în continuare „Îl vezi?”
De moarte. De nedreptate, de boală, de singurătate, de necunoscut, de sărăcie, de banal. Dar n-ar trebui să te temi de Dumnezeu, este partea credinței tale în nemoarte, în dreptate, în vindecare, în iubirea aproapelui, în mana cerescă, în măreție. El e soluția la temerile tale, nu sursă de alte temeri.
Așadar, de ce fac preoții și autorii de literatură religioasă atîta risipă de prostie și-i sperie pe oameni cum că Dumnezeu e răzbunător, că durerea, suferința le e dată ca pedeapsă? Ce păcat mai mare decât să-L urâțești, să-L folosești pentru a regla niște treburi în mica ta ogradă? Am citit câteva reviste, în autobuz. Doamne, dacă nu se schimbă ceva în capul lor piere minunăție de credință!
Azi am stat de vorbă cu cineva care a fost la Muntele Athos. L-am întrebat cum e.
Editura Eikon din Cluj are un obicei bun, şi-a găsit obiceiul de succes şi nici n-o să vă vină să credeţi cum. Ei nu publică literatură universală de mare succes, nu speculează cu Sandra Brown sau Harry Poter, ei tipăresc cărţile unor autori de provincie, oameni al oraşului, poeţi, filozofi, prietenii tuturor timpurilor. Şi le merge bine. De ani de zile, editura asta trăieşte pe propriile picioare, merge la târgurile de carte, are evenimente şi a crescut încet-încet, bazându-se pe feelingul ei: dacă le place omul, îi publică şi cartea.
Aşa-i că toată povestea omenirii pe asta se clădeşte? Pe pașii mărunți dictați de sufletul ei? Iar faptul că suntem în viaţă arată că nu am greşit.
Citește în continuare „Poeziile Oanei Boc, însemnări despre o victorie senină”
Aseară am fost la deschiderea TIFF. Am stat în piață, pe sub nori, alături de mii de oameni, pentru o bucată de vreme, până am înghețat.
Mă gândeam uitându-mă la Giurgiu că el chiar merită aplauzele noastre. Poate nu atât pentru Festivalul care îl duce și pe el mai departe pe val, poate nici pentru selecția filmelor pe care o lasă an de an pe mâna lui Chirilov și ne dă cam același meniu, dar mai ales pentru inteligența și puterea cu care scanează el orașul și pune degetul pe răni.
S-a referit la cazul Tribuna exact așa cum aș fi făcut-o și eu, cum dealtfel am și scris în Transilvania Reporter, dar faptul că el a înțeles de departe situația absurdă de acolo și că o spune exact așa cum e la momentul potrivit, acolo și în timpul când e bine să o facă, este merituos.
Apoi, copiii din Pata Rît. Îi spală, îi iau cu autobuzele și-i aduc la film. Încă o bubă a orașului asupra căreia el atrage frumos atenția.
Minunat, Tudor, e plăcut să descoperi că suntem mai mulți care lucrăm încet dar bine pentru drumul frumos înainte.
O facem pentru noi.
Dragilor, ieri am fost la conferința lui Mario Vargas Llosa de la Cluj. N-am apucat să vă povestesc.
Un frig de să-nțepenești, amfiteatrele pline, curtea facultății plină.
Dar frumos, bulugeala asta este frumusețea lumii de care vreau să vă vorbesc.
Gazetino 