Categorie: Bloc notes

Ce nu știai despre Arabia Saudită? Vision 2030 explicat pe înțelesul tuturor

Ce nu știai despre Arabia Saudită? Vision 2030 explicat pe înțelesul tuturor

Când spui Arabia Saudită, cei mai mulți oameni se gândesc automat la petrol, deșert și tradiție conservatoare. Dar, în ultimii ani, regatul condus de prințul moștenitor Mohammed bin Salman (MbS) a trecut prin una dintre cele mai accelerate transformări economice și sociale din lume. Totul sub umbrela unui plan național colosal: Vision 2030.

Lansat în 2016, Vision 2030 nu este doar un program economic, ci o schimbare de paradigmă. Obiectivul său este clar: Arabia Saudită trebuie să devină o economie diversificată, inovatoare, turistică și atractivă pentru investiții — nu doar o țară dependentă de petrol.

Desigur, reformele spectaculoase ale lui MbS vin la pachet și cu critici serioase din partea lumii occidentale, privind drepturile omului, represiunile politice și acuzațiile de „spălare a imaginii” prin sport și cultură (sportswashing și culturewashing). Dar despre aceste tensiuni vorbim puțin mai târziu — și ele fac parte din poveste.

Cele trei mari direcții ale Vision 2030

Programul are trei piloni principali, numiți oficial Three Pillars:

1. O societate vibrantă

Aici intră reformele care au schimbat viața de zi cu zi: îmbunătățirea educației și sănătății, promovarea sportului, investiții masive în cultură și divertisment, dezvoltarea turismului religios și de recreație. Proiecte ca Riyadh Season, Festivalurile de la Jeddah, situl istoric AlUla sau zona ecologică de coastă Red Sea Project au pus Arabia Saudită pe harta globală a turismului.

2. O economie prosperă

Scopul este reducerea dependenței de petrol și creșterea rolului sectorului privat. Asta înseamnă:

  • milioane de locuri de muncă pentru saudiți,
  • atragerea investițiilor străine,
  • dezvoltarea bursei saudite (Tadawul),
  • și un val de startup-uri în tehnologie, fintech și logistică.

3. O națiune ambițioasă

Reforme în guvernanță, digitalizare masivă, reducerea birocrației și creșterea veniturilor non-petroliere. Un obiectiv ambițios a fost creșterea acestor venituri de la aproximativ 100 de miliarde SAR în 2015 la un trilion SAR în 2030 — obiectiv spre care regatul se apropie rapid.

Mega-proiectele care au uimit lumea

Vision 2030 nu înseamnă doar politici publice, ci și proiecte futuriste evaluate la sute de miliarde de dolari. Câteva dintre cele mai impresionante:

NEOM – orașul viitorului

Un proiect uriaș în nord-vestul țării: un oraș linear de 170 km, alimentat 100% din energie regenerabilă, fără mașini tradiționale. „The Line”, segmentul emblematic, este deja în construcție. Dacă va fi finalizat conform planului, va fi una dintre cele mai mari inovații urbane ale secolului.

The Red Sea Project

Un paradis de 28.000 km² cu resorturi de lux pentru turism sustenabil. Primele hoteluri de top — Six Senses și Ritz-Carlton Reserve — au fost inaugurate în 2024–2025.

Qiddiya – capitala divertismentului

Un oraș al distracției lângă Riyadh, care include parcul Six Flags Qiddiya (deschis parțial în 2025), arene sportive, spații pentru e-sports și facilități culturale imense.

Riyadh Metro

Un proiect de transport de 176 km și 85 de stații, operațional din 2024, menit să reducă dependența de mașina personală într-o metropolă în rapidă expansiune.

Public Investment Fund (PIF)

Motorul financiar al Vision 2030. Fondul suveran a crescut de la 150 de miliarde USD în 2015 la peste un trilion USD în 2025 — fiind unul dintre cele mai active din lume, cu investiții de la tehnologie la sport, logistică și energie verde.

Reformele sociale sau marele șoc pentru restul lumii

Pentru o țară ultraconservatoare, schimbările din ultimii opt ani sunt uriașe:

  • 2018: femeile au primit dreptul de a șofa.
  • 2019–2025: relaxarea sistemului de tutelă masculină.
  • Participarea femeilor în piața muncii a crescut de la 19% la 36%.
  • Cinematografe, concerte și festivaluri internaționale au apărut „peste noapte”.

Transformarea socială este una dintre cele mai vizibile componente ale Vision 2030 și a schimbat imaginea regatului la nivel mondial.

Reușite economice până în 2025

Datele arată că multe dintre obiective sunt pe cale să fie îndeplinite înainte de termen:

  • Veniturile non-petroliere au crescut de la 30% din buget la aproape 60%.
  • Șomajul în rândul saudiților a scăzut de la 12,8% la 7,1%.
  • Contribuția sectorului privat la PIB a urcat de la 40% la peste 60%.
  • Peste 4,5 milioane de locuri de muncă au fost create.
  • Arabia Saudită a ajuns pe locul 3 în topul global Doing Business (față de locul 94 în 2016).

Toate acestea par să demonstreze că regatul nu mai este doar o economie de petrol, ci și un hub de investiții și o putere tehnologică emergentă.

Dar nu toată lumea aplaudă

Deși reformele sunt spectaculoase, lumea occidentală a formulat numeroase critici la adresa lui MbS:

  • represiuni politice și limitarea libertății de exprimare,
  • cazuri grave privind drepturile omului,
  • implicarea în conflictul din Yemen,
  • și acuzații de „sportswashing” prin achiziții și investiții masive în cluburi sportive, golf, F1 și evenimente globale.

Dacă pentru unii MbS este arhitectul modernizării, pentru alții este liderul autoritar care controlează schimbarea cu mână de fier.

Cum se manifestă „mâna de fier”: cazul Jamal Khashoggi

Prințul moștenitor Mohammed bin Salman este acuzat de implicare în uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, critic al regimului, asasinat în 2018 în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul. Raportul CIA și anchetele ONU au concluzionat că operațiunea „cel mai probabil” a fost aprobată la nivel înalt în stat, deși Riadul respinge categoric responsabilitatea lui MbS. Cazul rămâne unul dintre cele mai grave scandaluri diplomatice din ultimul deceniu.

În loc de concluzie

În 2025, Vision 2030 este considerat unul dintre cele mai ambițioase programe de transformare din istoria recentă. Arabia Saudită își rescrie imaginea: din „țara petrolului” devine un centru global de investiții, tehnologie, divertisment și turism.

Schimbările sunt rapide, radicale și uneori controversate. Dar un lucru e clar: Arabia Saudită a intrat într-o nouă epocă, una care va influența Orientul Mijlociu și economia globală pentru decenii.

Spania lui Franco — 50 de ani după dispariția dictatorului

Spania lui Franco — 50 de ani după dispariția dictatorului

Astăzi se împlinesc cinci decenii de la moartea lui Francisco Franco, liderul autoritar care a condus Spania din 1939 până în 1975, transformând țara într-un laborator al conservatorismului radical etatist și al izolării internaționale. Moartea sa, survenită pe 20 noiembrie 1975, a marcat sfârșitul ultimului regim fascist stabil din Europa Occidentală și începutul unei tranziții democratice care avea să redefinească Peninsula Iberică.

Drumul către dictatură

Franco s-a impus la conducerea Spaniei după victoria în Războiul Civil (1936–1939), un conflict devastator care a fracturat societatea și a lăsat în urmă sute de mii de morți, exilați și dispăruți. Regimul instaurat după război a fost construit pe trei piloni:

  • controlul total al statului, cu Partidul Unic (Falange) în centrul vieții politice;
  • alianța cu Biserica Catolică, transformată într-o instituție de legitimizare morală;
  • represiunea sistematică, de la execuții la închisori politice și cenzură severă.

În anii ’40, Spania a rămas într-o neutralitate binevoitoare față de puterile Axei. A evitat intrarea în război, dar a trimis Divizia Albastră pe frontul de Est, iar regimul a găzduit și protejat numeroși foști fasciști europeni. După victoria Aliaților, Franco a devenit un paria internațional: Spania a fost exclusă o vreme chiar și de la ONU.

Izolare, supraviețuire, adaptare

Anii ’40 și începutul anilor ’50 au fost marcați de autarhie economică, sărăcie cruntă și penurie. Doar Războiul Rece i-a oferit lui Franco șansa reintegrării internaționale: Washingtonul, interesat strategic, a transformat Spania într-un partener militar util, iar vizita președintelui Eisenhower la Madrid în 1959 a simbolizat reabilitarea externă a regimului.

La interior, regimul a început o relaxare prudentă, iar tehnocrații apropiați de Opus Dei au promovat Planul de Stabilizare din 1959, care a deschis economia și a declanșat „miracolul economic spaniol” al anilor ’60. Turismul, investițiile străine și migrația masivă către Europa Occidentală au schimbat definitiv profilul social al Spaniei.

Totuși, liberalizarea economică nu a fost însoțită de liberalizare politică. Represiunea, cenzura și controlul statului asupra societății au rămas constante, chiar dacă mai puțin brutale decât în primele două decenii.

Agonia puterii și sfârșitul epocii

Ultimii ani ai regimului au fost marcați de stagnare politică și de creșterea tensiunilor sociale. Execuțiile din septembrie 1975 au arătat că Franco nu era dispus să își dilueze autoritatea nici în fața presiunilor internaționale. Dar biologia era mai puternică decât arbitrariul politic. Dictatorul a murit pe 20 noiembrie 1975, iar Spania a intrat într-o tranziție condusă de regele Juan Carlos, moștenitor desemnat chiar de Franco — dar care a ales democrația.

O concluzie la 50 de ani distanță

Epoca Franco rămâne una dintre cele mai complicate și încărcate perioade din istoria Spaniei. Pentru unii, a fost o eră a stabilității obținute cu prețul sacrificării libertății; pentru alții, un timp al tăcerilor forțate, al fricii și al modernizării întârziate.

La cincizeci de ani după dispariția sa, măsura moștenirii nu se regăsește în monumentele demolate sau în polemicile din stradă, ci în efortul continuu al societății spaniole de a negocia memoria socială: de a nu uita suferințele, fără a transforma trecutul într-un obstacol pentru viitor. Spania de astăzi este o democrație matură, iar distanța față de 1975 arată că națiunile nu se definesc doar prin traumele lor, ci și prin capacitatea de a le depăși.

Rafinăria de la Burgas, miza energetică a Balcanilor: ce se întâmplă dacă se oprește?

Rafinăria de la Burgas, miza energetică a Balcanilor: ce se întâmplă dacă se oprește?

Decizia Washingtonului de a pune pe lista neagră companiile petroliere rusești Lukoil și Rosneft a declanșat o cursă contra-cronometru în sud-estul Europei. România și Bulgaria caută soluții pentru a menține în funcțiune rafinăriile deținute de Lukoil, în timp ce încearcă, simultan, să se alinieze sancțiunilor occidentale și să limiteze fluxurile financiare către Moscova. În centrul acestei situații se află rafinăria uriașă de la Burgas, una dintre cele mai mari și mai strategice din regiunea Mării Negre, responsabilă pentru aproape 80% din carburanții folosiți în Bulgaria și un nod esențial în distribuția combustibililor în Balcani.

Rafinăria Lukoil Neftochim Burgas nu alimentează doar economia bulgară. Prin portul Burgas, combustibilul procesat aici ajunge în sud-estul României, Serbia, Macedonia de Nord și uneori în Grecia și Republica Moldova. Pentru Bulgaria, însă, importanța sa este vitală. Motorina pentru transporturi, benzina pentru consumul intern, combustibilul pentru aviație, inclusiv păcura pentru industrie, depind în mod covârșitor de această infrastructură. Practic, oprirea rafinăriei ar însemna pentru Sofia un deficit imediat al aprovizionării și un salt abrupt al prețurilor, iar pentru economia bulgară — care se bazează pe ea atât pentru consum cât și pentru exporturi — un șoc major.

Intrarea în vigoare, pe 21 noiembrie, a sancțiunilor americane care vizează Lukoil obligă Bulgaria să găsească rapid o soluție. Parlamentul de la Sofia a adoptat deja o lege care permite numirea unui administrator special, capabil să preia controlul operațional și chiar să ducă la naționalizarea rafinăriei, dacă situația o cere. România se află într-un scenariu similar cu rafinăria Petrotel din Ploiești, însă Bucureștiul ezită deocamdată să vorbească despre naționalizare, preferând să obțină o prelungire a termenului de aplicare a sancțiunilor. Chiar și așa, autoritățile afirmă că sunt pregătite pentru orice variantă.

Chiar dacă România ar putea gestiona oprirea Petrotel mai ușor, deoarece aceasta asigură aproximativ 20% din necesarul intern, efectele regionale ar putea fi sensibile, în special asupra Republicii Moldova, care se bazează parțial pe importuri de combustibil provenit din România. O eventuală criză de aprovizionare la Chișinău ar putea fi exploatată rapid de Moscova ca instrument de presiune și propagandă, avertizează experții.

Dincolo de gestionarea pe termen scurt a funcționării rafinăriilor, adevărata dificultate apare în perspectiva vânzării acestora. Găsirea unor cumpărători interesați să preia infrastructură energetică aflată sub presiune geopolitică este complicată. Puține companii sunt dispuse să își asume riscuri legate de sancțiuni, costuri ridicate de transport și asigurare, precum și investiții substanțiale necesare modernizării. În cazul rafinăriei Petrotel, povara datoriilor face tranzacția și mai puțin atractivă.

Rafinăria de la Burgas nu este doar un activ industrial. Este un punct de stabilitate pentru piața energetică balcanică, un contributor important la bugetul bulgar și, în același timp, un spațiu unde interese economice, strategice și geopolitice se suprapun. Într-o regiune în care memoria dependențelor energetice de Moscova este încă prezentă, fiecare decizie privind viitorul rafinăriei este mai mult decât o tranzacție: este o repoziționare în raportul de forțe dintre Europa și Rusia.

În lumea de astăzi, energia nu este doar economie. Este strategie și, adesea, este politică pură.

The New York Times: Amazon intră în era roboților: peste 600.000 de locuri de muncă ar putea dispărea până în 2033

The New York Times: Amazon intră în era roboților: peste 600.000 de locuri de muncă ar putea dispărea până în 2033

În mai puțin de un deceniu, compania care a schimbat felul în care lumea cumpără și lucrează se pregătește să-și schimbe radical propriul model de afaceri. Potrivit unor documente interne consultate de The New York Times, Amazon plănuiește să automatizeze 75% din operațiunile sale și să înlocuiască peste jumătate de milion de locuri de muncă umane cu roboți.

De la începutul anilor 2000, Amazon a devenit un simbol al economiei bazate pe logistică și tehnologie, angajând peste un milion de oameni în Statele Unite. Astăzi, compania este al doilea cel mai mare angajator privat din țară.

Dar în interiorul companiei se vorbește deja despre „următorul salt”: o rețea de depozite și centre logistice aproape complet automatizate.

Echipa de robotică a Amazon estimează că până în 2027, compania va evita angajarea a circa 160.000 de persoane, economisind aproximativ 30 de cenți pentru fiecare produs procesat. Pe termen mai lung, obiectivul este ca, până în 2033, vânzările să se dubleze fără creșterea forței de muncă. Rezultatul? Peste 600.000 de angajări care nu vor mai fi necesare.

Fabricile viitorului: depozite fără oameni

Prototipul acestei transformări este centrul logistic din Shreveport, Louisiana, inaugurat anul trecut. Cu o mie de roboți în funcțiune, depozitul are deja cu 25% mai puțini angajați decât ar fi avut fără automatizare.

În 2026, pe măsură ce vor fi introduse mai multe sisteme robotice, numărul lucrătorilor se va înjumătăți.
Modelul din Shreveport urmează să fie replicat în alte 40 de locații până la finalul lui 2027, inclusiv în noul depozit din Virginia Beach și în cel din Stone Mountain, lângă Atlanta, unde se estimează că vor fi cu 1.200 de angajați mai puțini.

O schimbare masivă cu efecte sociale

Conștientă de impactul acestor schimbări asupra comunităților locale, Amazon pregătește și o campanie de „relații publice” pentru a controla percepția publică. Documentele interne citate de The New York Times arată că firma recomandă evitarea termenilor „automatizare” sau „inteligență artificială”, preferând expresii mai prietenoase precum „tehnologie avansată” sau „coboți” – roboți care „colaborează” cu oamenii.

De asemenea, compania ar plănui să investească în imaginea sa de „bun cetățean corporativ”, participând mai activ la evenimente comunitare și campanii caritabile.

Reacția oficială

Reprezentanții Amazon au declarat pentru The New York Times că documentele vizionate nu reflectă întreaga strategie a companiei. Kelly Nantel, purtătoare de cuvânt, a spus că Amazon intenționează totuși să angajeze 250.000 de persoane pentru sezonul de sărbători, fără a preciza câte dintre aceste locuri de muncă vor fi permanente.

„Amazon are o lungă tradiție de a transforma economiile obținute din eficiență în noi oportunități de angajare”, a afirmat Udit Madan, șeful operațiunilor globale ale companiei.

Profesorul Daron Acemoglu, laureat al Premiului Nobel pentru economie în 2024, avertizează că Amazon ar putea deveni „un distrugător net de locuri de muncă”, odată ce modelul de automatizare se va extinde și la alte companii. „Când o firmă de talia Amazon reușește să automatizeze profitabil, ceilalți o vor urma inevitabil”, spune el.

Munca de mâine: tehnicieni pentru roboți

În prezent, Amazon operează deja cu un milion de roboți la nivel global. În Shreveport, peste 160 de tehnicieni de robotică câștigă cel puțin 24,45 dolari pe oră – cu mult peste media lucrătorilor din depozite, plătiți cu 19,50 dolari.

Compania promovează un program de formare în mecatronică, prin care peste 5.000 de angajați au fost instruiți din 2019 până azi.

Totuși, analiza The New York Times atrage atenția că această tranziție ar putea afecta disproporționat lucrătorii de culoare, care reprezintă o parte semnificativă a angajaților Amazon din SUA.

Amazon și-a construit imperiul promițând livrări rapide și locuri de muncă stabile. În următorul deceniu, promisiunea se rescrie: viteza și eficiența rămân, dar locurile de muncă vor aparține tot mai mult roboților.

Sursa: Karen Weise, „Amazon Plans to Replace More Than Half a Million Jobs With Robots”, The New York Times, 21 octombrie 2025. Imaginea este generată cu AI.

Între credință, identitate și controverse sociale. Cum vede presa internațională sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului din București

Între credință, identitate și controverse sociale. Cum vede presa internațională sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului din București

Sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului din București, desfășurată duminică, 26 octombrie 2025, a stârnit ecouri importante în presa internațională.

Agenții globale și publicații din SUA, Franța, Italia, Germania și din spațiul central-european au relatat despre amploarea ceremoniei, participarea masivă a credincioșilor și simbolismul edificiului, dar și despre dezbaterile legate de finanțare și de rolul Bisericii în societatea românească.

Associated Press: „Cea mai mare catedrală ortodoxă din lume”

Potrivit Associated Press, evenimentul a atras zeci de mii de participanți veniți să vadă „cea mai mare biserică ortodoxă din lume”. Agenția americană descrie construcția monumentală – de peste 120 de metri înălțime – ca un „proiect născut dintr-un vis național vechi de un secol”.

Totuși, AP notează și criticile formulate de o parte a opiniei publice, care consideră că „fondurile uriașe ar fi putut fi direcționate spre spitale sau școli”.

AFP: „Un edificiu grandios, dar contestat”

În Franța, agenția AFP a relatat că ceremonia de la București a combinat fastul religios cu un fundal de tensiuni sociale.

Articolul subliniază că noua catedrală „împărțit opinia publică”: pentru credincioși, este o reafirmare a identității spirituale a României; pentru critici, „un proiect costisitor într-o țară cu mari decalaje economice”.

BalcaniCaucaso: „România, catedrala recordurilor”

Publicația italiană BalcaniCaucaso numește Catedrala Națională „o construcție a recordurilor”, observând că dimensiunea arhitecturală impresionantă este dublată de o intensă semnificație politică și simbolică.
„România a ridicat o biserică de proporții epice – o sinteză între credință și mândrie națională, dar și o oglindă a tensiunilor dintre spiritual și pragmatic”, scrie publicația.

Pro Oriente și Kathpress: „Simbol al ortodoxiei est-europene”

În spațiul germanofon, publicațiile religioase Pro Oriente (Germania) și Kathpress (Austria) s-au concentrat asupra dimensiunii ecumenice.

Textele lor descriu prezența Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I și a Patriarhului Daniel al României ca pe „un moment de unitate și vizibilitate pentru ortodoxia europeană”.

Catedrala este comparată cu cea a Sfântului Sava din Belgrad – „un echivalent simbolic al mândriei spirituale și naționale”.

Balkan Insight: „O biserică uriașă într-o țară fragmentată”

Analiza publicată de Balkan Insight privește evenimentul dintr-o perspectivă social-politică: „Noua catedrală a devenit un simbol al României moderne – grandioasă în aspirații, dar încă vulnerabilă în coeziunea internă.”

Jurnaliștii subliniază rolul Bisericii Ortodoxe Române ca instituție cu influență socială majoră, într-un context în care încrederea populației în stat și clasa politică rămâne scăzută.

Romania Insider: „Eveniment cu impact simbolic”

Site-ul de limbă engleză Romania Insider a relatat factual ceremonia, notând că aceasta marchează „finalizarea unuia dintre cele mai ambițioase proiecte religioase din Europa”.

Publicația observă că, dincolo de latura spirituală, sfințirea „a fost și un moment de reconectare între Biserică și societate”, dar și o încercare de a reafirma „identitatea ortodoxă a României în Europa contemporană”.

O concluzie împărțită între „miracol arhitectural” și reflecție socială

Tonul general al presei internaționale este unul al admirației prudente.

Catedrala Națională din București este privită simultan ca un simbol de credință și identitate, dar și ca un indicator al provocărilor sociale ale României: decalaje economice, tensiuni între stat și biserică, nevoia de coeziune și transparență.

Pentru observatorii externi, edificiul rămâne un paradox fascinant — o construcție monumentală dedicată credinței, ridicată într-o epocă a scepticismului și polarizării.

Freedom 7: saltul de 15 minute care a dus America în cursa cosmică

Freedom 7: saltul de 15 minute care a dus America în cursa cosmică

Imaginează-ți scena: Florida, 5 mai 1961. Pe rampa de lansare de la Cape Canaveral, o mică capsulă argintie numită Freedom 7 stă fixată pe vârful unei rachete Redstone. Nu e un colos ca cele care vor duce oameni pe Lună, ci mai degrabă o improvizație curajoasă, născută din graba cu care America încerca să recupereze terenul pierdut în fața sovieticilor.

În interior, un bărbat de 37 de ani, aviator, cu un calm aproape sfidător: Alan Shepard. În acea dimineață, orele trec greoi. Lansarea e amânată de mai multe ori. Shepard glumește prin radio: „Hai, băieți, să nu transformăm asta într-o poveste lungă, am putea să începem, nu?” Un umor rece, menit să atenueze tensiunea.

Când motoarele se aprind, lumea întreagă înțelege: americanii pleacă, în sfârșit, în spațiu. Shepard nu parcurge o orbită completă, doar un salt de 15 minute, dar fiecare secundă pare o eternitate. Când capsula ajunge la aproape 190 de kilometri altitudine, el privește prin hublou și spune cu voce sigură: „Ce priveliște frumoasă”.

Zborul lui e scurt, dar simbolic. Nu e doar un test de rachetă, ci un test al națiunii. Statele Unite dovedesc că pot ridica un om de pe pământ și îl pot aduce înapoi în siguranță.

La întoarcere, Shepard e primit ca un erou. Devine primul american care a văzut Pământul din spațiu. Opt ani mai târziu, cu încăpățânarea care l-a caracterizat toată viața, va păși și pe Lună, demonstrând Americii că pariul lui J. F. Kennedy a fost câștigat.

Dacă publicul românesc a aflat câte ceva – propaganada sovietică a avut atâta grijă de acest lucru, încât informația a intrat chiar în cultura populară – despre primul om trimis în spațiul cosmic, rusul Iuri Gararin, despre Alan Shepard cititorii știu probabil mai puține lucruri. Așadar,

Cine a fost Alan Shepard?

Alan Shepard era un personaj paradoxal: un amestec de disciplină militară, vanitate de pilot de elită și ironie tăioasă. În culisele eroismului său spațial, nu găseai solemnitatea cu care propaganda îl înconjura, ci un bărbat pragmatic, uneori arogant, dar cu o luciditate rece care îi dădea un avantaj enorm.

Ca aviator naval și pilot de test, Shepard era obsedat de control. Îi plăcea să aibă mâna pe manșă, să fie cel care decide. Spre deosebire de Gagarin, care a fost doar pasager în Vostok 1, Shepard a insistat să poată manevra capsulele Mercury manual. Pentru el, un zbor fără control uman era doar o demonstrație de inginerie, nu de curaj.

În grupul primilor șapte astronauți americani (așa-numiții Mercury Seven), era considerat „cel mai pilot dintre piloți”: competitiv, orgolios, dornic să fie primul în toate. Colegii îl respectau, dar unii îl și priveau ca pe un lider rece, aproape nemilos. Totuși, avea și un umor scurt, militar, cu glume aruncate ca să detensioneze echipa.

Ambiție și fragilitate

Shepard era mânat de ambiția de a rămâne în istorie. Când a fost diagnosticat în 1963 cu o afecțiune a urechii interne care l-a scos din programul de zbor, moralul i s-a prăbușit. Nu putea accepta că ceilalți zboară iar el rămâne la sol. A așteptat aproape un deceniu, s-a operat, și a revenit spectaculos cu Apollo 14. Acea revenire l-a transformat: de la pilotul arogant, dornic de glorie rapidă, la veteranul care știa că a doua șansă trebuie trăită cu gesturi memorabile – de aici și lovitura de golf pe Lună.

Shepard a fost un om al controlului, dar și al orgoliului. Nu poet al cosmosului, ci mai degrabă un profesionist care privea spațiul ca pe o nouă frontieră de cucerit. În spatele imaginii oficiale de erou american, rămâne portretul unui om competitiv, uneori dur, dar care și-a transformat ambiția într-un drum direct către nemurire.

Economiști clujeni: Fără măsurile fiscale adoptate, România risca recesiune și criză bancară

Economiști clujeni: Fără măsurile fiscale adoptate, România risca recesiune și criză bancară

Nemulțumirile și protestele iscate de noile măsuri fiscale au dominat copios ultimele săptămâni, dar un raport al Romanian Economic Monitor din cadrul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca) arată partea nevăzută a monedei: economia a evitat un scenariu mult mai grav.

Specialiștii explică faptul că, fără aceste ajustări, România ar fi alunecat pe o pantă periculoasă. Deficitul bugetar ar fi crescut atât de mult, încât Guvernul ar fi fost forțat să aplice austeritate dură, cu tăieri drastice și creșteri de taxe care ar fi împins economia într-o recesiune adâncă.

Mai mult, piața financiară ar fi reacționat imediat: scăderea valorii titlurilor de stat ar fi pus sub presiune băncile, pentru care aceste instrumente reprezintă o parte importantă a activelor. Într-un asemenea context, o criză bancară nu ar fi fost exclusă.

Consecințele s-ar fi resimțit și în plan extern. Investitorii străini, speriați de instabilitate, ar fi preferat să evite România, iar partenerii economici internaționali și-ar fi pierdut încrederea. În loc de relansare, țara s-ar fi confruntat cu o izolare tot mai accentuată.

„Este adevărat că măsurile au fost dureroase și au provocat tensiuni sociale, dar ele au evitat o prăbușire mult mai gravă a economiei”, subliniază analiza Romanian Economic Monitor.

Astfel, chiar dacă prezentul este dificil, experții atrag atenția că România a ales, cel puțin pentru moment, calea mai puțin dureroasă dintre două crize posibile.