Categorie: Bloc notes

Când şuieră vântul pe fâşia morţii

Foto: Vakarcs Lorand

Acum e simplu. Arăţi buletinul, mașina pornește mai departe și apoi doar GPS-ul îţi mai spune când ai trecut vreo frontieră. Faci shopping la Milano, mergi la mall la Budapesta sau la spital la Viena, așa cum altădată mergeai de la Huși la Bacău sau la Târgul Ieșilor. După 25 de ani, începi să crezi că nici n-a fost vreodată altfel. Dar ia oprește-te și uită-te în jur! Ești în Jimbolia, e toamnă și bate un vânt de seacă pământul. Dincolo e Serbia, iar sub picioare ai cel mai bun cernoziom din ţară. A fost hrănit cu carne și sânge de om.

Pe tot parcursul comunismului, începând din 1949 și până la căderea lui, atât trecerea frontierei, cât și tentativa de trecere frauduloasă au fost considerate infracţiuni grave. Avea de suferit cel ce îndrăznea, dar și familia lui.

„Frontieriștii”, căci așa li se spunea, erau declaraţi, conform Codului Penal, articolul 245, infractori și fapta lor grav pedepsită, de multe ori plăteau cu viaţa. Până să ajungă în instanţă, frontieristul era bătut sau împușcat fără prea mari scrupule. El nu era văzut doar ca un trădător de ţară, ci ca un „nimeni”. Odată ce a pornit spre frontiră, și-a asumat riscul de a i se pierde definitiv urma. Citește mai departe!

Observație despre ultimele alegeri

protest-cluj

Am să vă spun ce cred: deși n-am văzut până acum nicio analiză serioasă, profundă și obiectivă pe rezultatul alegerilor din România, am intuiția (iar intuiția mea este îndelung exersată de meserie) că a fost vorba de o revoluție în mentalitatea poporului român, o revoluție a valorilor lui, a comportamentului. Citește mai departe!

Un psiholog clujean ne învață „cum să murim bine și frumos”!

Psihologul clujean Daniel David şi-a lansat joi, 30 octombrie, un volum mai puţin obişnuit pentru acest autor. Este vorba de volumul intitulat “Dezvoltare personală şi socială” în care a adunat, intervenţiile sale din presă, eseuri şi opinii de pe blog, dar şi intervenţii puctuale pe evenimente sau fenomene sociale care s-au întâmplat în ultimii ani. Deşi este un autor academic, fiind profesor la Facultatea de Psihologie, Daniel David surprinde prin discursul viu, practic, adaptat nevoilor publicului. Invitaţii autorului au fost prof. Ann Vernon şi activistul social Mihai Goţiu.

Demersul său se înscrie într-un fenomen al contemporanităţii noastre. Citește mai departe!

Prezidențialele pe perechi

Dacă vă uitațin la candidati, ei sunt in două registre opuse- perechea Ponta și Elena Udrea un fel de saltimbanci colorați, răsăriți din cartierele postcomunismului, foarte asemănători ca repertoriu și talente și perechea Johannis- Macovei, și ei asemănători dar pe dos, un fel de negativ al lor, sobri, rigizi, în negru-gri, fara glume in program, serioși, duri. Arată foarte cinematografic jocul așa cum e acum. De parcă cineva i-ar fi așezat cu mâna!

Expo Iaga: Ioan Sbârciu în dialog cu maeştrii artei moderne

Alăturarea pictorului clujean de pictorii de vârf contemporani – Alighiero Boetti, Cesar, Bruno Munari, Hermann Nitsch, A. R. Penk, Arnulf Rainer, Emilio Scanavino şi Emilio Vedova – este cât se poate de naturală.

Ioan Sbârciu este un pictor contemporan care „vorbeşte” limba universală a picturii contemporane, care reuşeşte o sinteză a universalului şi specificului fără a se sfii de temele ample şi profunde ale umanităţii dar şi fără a ignora profunzimea datorată rădăcinilor româneşti.

Se poate spune că Sbârciu aduce nou în arta contemporană pictura grea, savuroasă a estului european într-o formulă sintetică universală. Intră în istoria artei contemporane alături de aceste nume mari mai sus amintite printr-o individualitate puternică şi prin forţa de a identifica ceea ce este universal în specificul nostru, depăşind exotismul sau detaliul conjunctual.

Pictura sa nu este est-europeană, nu este post-comunistă, nu este românească, este toate acestea într-un mod foarte subtil, dar şi mult mai mult de atât: este puternică şi vorbeşte toate limbile umanităţii, îi vorbeşte omului despre om.

O cronică a expoziției clujene o puteți citi în Transilvania Reporter, scrisă de colega mea Cristina Beligăr și ilustrată cu fotografii de Dan Bodea.

Silviu, studentul nevăzător, pleacă la operație: „Prima dată vreau s-o văd pe mama!”

Dragi prieteni, știu că v-am trimis mesaje si v-am mai dat bataie de cap, dar n-a fost degeaba! Multumim. Silviu vă mulțumește.

Am publicat un articol despre Silviu Roșu, cu o lună în urmă. Spuneam acolo povestea lui, cum a ajuns să nu mai vadă deloc la vârsta de 9 ani. Își amintește și acum ziua aceea, fiecare clipă de dinainte de a se face întuneric. Apoi a urmat calvarul: a început să învețe să trăiască și așa. Au trecut anii, a fost operat de vreo șase ori în țară, dar fără rezultate. După ce a terminat liceul, a venit la facultate la Cluj, la Filologie.

Silviu este un student bun, iar profesoara lui de Lingvistică, Oana Boc s-a interesat de soarta lui. Împreună au aflat că ar mai avea o șansă și au testat-o. Silviu a plecat la Forli unde aflaseră că există un medic oculist foarte bun. Deși complet orb, însoțit de mama lui care nu mai fusese niciodată în străinătate, Silviu ajuge ușor la medicul Massimo Butin. Mai târziu avea să creadă că ușurința cu care l-a găsit într-o lume complet străină, era un semn, un semn bun. Medicul l-a încurajat și i-a promis că-l va opera, dar transplantul de cornee costă vreo 8.500 de euro.

Silviu nu avea acești bani, dar Oana Boc a făcut un apel, a lansat o campanie publică. Eu am scris un articol și le-am cerut ajutor prietenilor. Le mulțumesc acum: ei și mulți alții, necunoscuți, au donat aproape 4.000 de euro într-o săptămână. Apoi Oana Boc a organizat un spectacol la care s-au mai strâns încă pe atâta.

Acum Silviu are aproape 10 mii de euro în cont și este programat la operație în 3 septembrie. A cumpărat biletele de avion și camerele la hotel.

„Nu-mi vine să cred”, spune Silviu, „că într-un timp atât de scurt am putut face rost de bani. Nu speram, sincer credeam că va dura mult mai multă vreme… Le mulțumesc din suflet tuturor celor care m-au ajutat, doamnei profesoare Oana Boc, tuturor, mai ales că mulți sunt oameni necunoscuți. Am vorbit cu

De pe gard

Mă șochează gândirea tribală. Chiar și unii oameni de cultură se dovedesc sclavii gândirii tribale… Ce dezamăgire, să afli într-o zi că nici cultura nu salvează lumea, că nici ea nu învinge instinctele… Și atunci ce, cine?

Nu cred că oamenii, chiar aderând la un set de valori, altul decât al nostru, nu sunt demni de respect.

De exemplu, aș aprecia mult un om de stânga autentic, unul care-și donează jumătate de salariu în fiecare lună, aș aprecia un om de drepta care ar avea scopuri progresiste, nu numai pentru ca este din tribul dreptacilor… și desigur, niciunul, nici din stânga nici din dreapta, să nu fi furat!

Cred că, în general, cam așa mi-am ales prietenii. Doar că sunt puțini, extrem de puțini!

Oricum, pe gard nu poate să stea un trib prea mare! 🙂