Confruntare surdă între Emil Boc și Traian Băsescu

Președintele Traian Băsescu a dorit în cîteva rînduri înlocuirea actualului premier cu un tehnocrat. În luna februarie a anului acesta s-a exprimat public pentru o astfel de „opțiune”. Dar, după ce PDL s-a întrunit și atunci, ca și acum, la Vila Lac, a spus nu, îl vrem pe Boc mai departe. Președintele s-a resemnat pe moment, dar a revenit din cînd în cînd cu noi idei pe aceeași temă.

Iată ce spunea atunci Traian Băsescu: „Discuțiile s-au oprit la ceea ce ar trebui să fie eventual un prim-ministru și opțiunile majoritare aseară au fost pentru continuarea cu actualul premier. Eu am avut opțiunea unui premier tehnocrat. Şi nu sunt în poziția de a merge împotriva opțiunii majoritare” (februarie 2011).

Încercarea s-a repetat, chiar înainte de alegerile din mai pentru șefia PDL, lideri vocali ai PDL, apropiați președintelui, spuneau că ar fi de dorit un tehnocrat. Însă partidul a făcut din nou front comun în apărarea lui Emil Boc, l-au reales și l-au susținut pentru a rămîne la Guvern.

Citește mai departe!

Se deschide calea spre schimbare. Grecia, Italia, se pregătește România

Se pare că Europa are nevoie de oameni noi la masa discuțiilor, de idei noi și de soluții serioase. Pare tot mai evidentă nevoia de schimbare la nivelul unor state-problemă. Iar România este unul dintre ele.

Dialogul de ieri pe calea aerului dintre președintele Traian Băsescu (vezi aici declarația) și un membru marcat al PDL, Sulfina Barbu, (vezi aici declarația) ne confirmă faptul că între președinte și partid sînt disensiuni legate de schimbarea premierului.

Vezi ce se întâmplă!

Ghici cine vine în 2012? Scurt tablou de speriat

UPDATE: Scriam că pentru alegerile din 2012 nu ni se pregătește nimic. Dar iată că li se pregătește lor! Ca în Ucraina, se omoară între ei. Alaltăieri a fost reținut Bica de la Consiliul Județean Cluj pentru mită, azi a fost percheziționat Apostu de la Primărie, pentru o licitație. La PSD e la fel. Alaltăieri i-a tras Ponta o palmă lui Geoană, ieri și-a luat-o înapoi. Urmează PNL în ring? Urmăriți la breaking news!


Pentru alegerile din 2012 nu ni se pregătește nimic. Am frunzărit ofertele locale, iar pe cele centrale le vedem zilnic la tv. Nu e nimic nou, aceiași oameni, primari, președinți, consilieri. Nimic, dar absolut nimic nou de la niciun partid. Compromiși sau imbecili, merg înainte.

E limpede că partidele nu au fost capabile să recruteze oameni valoroși, nu atrag oameni noi, nu atrag nume importante dar nici personaje cu potențial.

E o baltă stătută și atît.

Citește mai departe!

Treceți-l și pe Duda pe listă. Sau doar pe el

Spuneam cu ceva vreme în urmă că lista posibililor candidați pentru șefia statului este deschisă (vezi aici!). Că se conturează cîteva intenții, dar jocurile încă nu sînt făcute.

Ieri am asistat la un episod interesant în Parlamentul României. Dincolo de frumusețea evenimentului, ziua regelui (căruia în spunem, La mulți ani!) trebuie să vedem ce l-a determinat și cine încearcă să profite de existența acestui simbol. Pentru că Majestatea Sa a împlinit și 80 de ani și 85 de ani și din respect nu a fost invitat la tribuna Parlamentului nici de Crin Antonescu, nici de Călin Popescu-Tăriceanu (care era premier pe atunci) nici de Valeriu Zgonea.

Așadar, de ce acum? Citește în continuare „Treceți-l și pe Duda pe listă. Sau doar pe el”

Lui Boc i se pregătește ceva? Din nou?

Există trei indicii, cel puțin atîtea am remarcat eu, că guvernului Boc i se pregătește iar debarcarea.

1 Sebastian Lăzăroiu a iesit zilele trecute și a spus: Pentru reorganizarea administrativ teritorială a țării se merită și să cadă guvernul! În condițiile în care o astfel de lege nu poate trece decît prin asumare guvernamentală, s-ar putea ca ea să fie piatra de încercare pentru încercatul guvern Boc.

2 Mihai Tănăsescu a afirmat, tot zilele trecute, că România are nevoie de un ALT PLAN, deoarece creșterea economică a țării scade văzînd cu ochii.

3 Lucian Croitoru a ieșit la încălzire pe bulevardul mass-media. A scris primul său articol de presă, după multă, multă vreme de tăcere. Nu de alta, dar poate uitaserăm că există. Și noi, și Boc.

Despre scrisoarea domnului Liiceanu. „Cum se face că solidaritatea impostorilor este mai mare decât cea a oamenilor de valoare?” Şi ce se întîmplă cu Funeriu

Am citit scrisoarea domnului Liiceanu cu multă atenţie. Trebuie să recunosc faptul că mi-a plăcut, am regăsit în ea multe din gîndurile şi experienţele proprii. Sînt un fost jurnalist, născut la Hurezani. Iar cînd am ajuns la facultate, într-un burg ardelean, m-a izbit perversitatea lumi universitare ce-şi făcuse din ipocrizie o modalitate de a supravieţui şi de a accede la vîrf.

Apoi, m-a şocat să regăsesc acelaşi lucru în presă. Să ştiţi că şi acolo, în mod cu totul nepermis pentru sănătatea societăţii, lucrurile stau la fel. Jurnaliştii, patronii de presă şi sponsorii sistemului funcţionează în găşti. Iar găştile s-au format pe complicităţi care nu au nimic de-a face cu meseria noastră, cu menirea presei.

Citeşte mai mult!

S-a înființat creierul mare al Guvernului. Ce vor să facă cu el?

Se vorbea de vreun an încoace despre înființarea unui for consultativ pe lângă guvern, un think tank care să gândescă strategiile pe termen mediu și lung, guvernul fiind prea prins cu criza ca să mai poată avea disponibilități de acest gen. În plus, este indicat ca astfel de strategii să fie concepute de experți în domeniu, guvernul nefiind reprezentativ din acest punct de vedere.

Iată că s-a creat și acest „creier” (creierul mare, nu cel mic) și vineri se întâlnește pentru prima oară în ședință.

Cine credeți că îl conduce? Chiar doamna Paul-Vass cea care se consideră „un model” în societatea românească și singură îi place să se considere acea „doamnă de fier” la care visează președintele. Iar consiliul acesta are nici mai mult nici mai puțin decât 70 de membri!

Citește mai departe!