Categorie: Analiză

Am văzut demisia. Unde e onoarea?

Vasile Blaga, încă un mit de carton al politicii românești. Construit cu tact, portretul de ”buldog cu cravată” al lui Blaga nu duce în spate cine știe ce. După demisia din această dimineață, riscăm să facem din Blaga un sacrificat, un martir al televizoarelor.
S-a ajuns pînă acolo încît se insinuează că Vasile Blaga a fost lucrat, înlăturat pentru că nu-l mai agrea Traian Băsescu, sau Boc.

Pentru noi, ca cetățeni nu e important ce simt ei, pedeliștii între ei și nu putem ține cont de acest lucru, prea tare. Chiar deloc.

Nu putem judeca formal acest caz decît desprins din albumul de familie, ca o fotografie a momentului. Dacă judeci rece și distant nu poți să-l imaculezi pe acest personaj doar pentru că ai nevoie să-i creezi un opozant lui Traian Băsescu, din propria lui ogradă.

Statura de om politic serios a lui Blaga s-a construit în primul rînd Citește în continuare „Am văzut demisia. Unde e onoarea?” →

Acum. La UBB, Marga deschide anul politic 2010/2011

Andrei Marga deschide astăzi universitatea clujeană pentru cei aproape 60 de mii de studenți, cu un discurs eminamente politic. Rectorul UBB folosește astfel tribuna aulei universitare pentru răfuieli politice într-o manieră deloc academică.

Vicepreședinte PNL și „ministru” în guvernul din umbră al lui Crin Antonescu, Marga și-a construit întreg discursul inaugural, din fața studenților, pe principiul: tot ce au făcut ceilalți este greșit, doar ce am făcut eu a fost bine. Ca și cum mîine ar începe campania electorală, rectorul se folosește abuziv de microfonul universitar pentru a-i mai zice două de la obraz lui Traian Băsescu, ministrului educației și cui s-o mai nimeri.

Citește în continuare „Acum. La UBB, Marga deschide anul politic 2010/2011” →

De ce grevele au devenit complet neinteresante

Fiecare cu mitingul lui, în ultima vreme. La mitingul celuilalt nici nu ne mai uităm. Nu ne interesează.

Azi țipă polițiștii. Bun, să țipe! zice românul din fața televizorului. Să țipe pînă i-oi opri eu! I-am văzut că iau șpagă. I-am văzut că nu înțeleg ce citesc, că nu știu regulile de circulație. I-am văzut intrînd în față la coadă și parcînd mașina poliției pe trecerea de pietoni. I-am văzut burtoși ca hipopotamii, fiind și singura categorie profesională căreia a fost nevoie să i se impună prin ordin să dea burta jos. Am avut de-a face cu ei, au sfidat nu doar realitatea ci și bunul simț. Să țipe că așa le trebuie!

Ieri au făcut gălăgie funcționarii. Să facă pînă li s-o acri, că nu merită nici să mă uit la ei, zice omul din fața televizorului. Incompetenți, aroganți, șpăgari. Au ținut România pe loc cu nesimțire. Sîntem singura țară Citește în continuare „De ce grevele au devenit complet neinteresante” →

Mugur Isărescu e gol!

De douăzeci de ani încoace România pare să aibă un reper stabil: guvernatorul BNR. Un om integru, se spune, un om serios, care a salvat România. Nici nu-i putem contesta unele merite. Dar privind astăzi cu ochii unui român trecut prin cîteva experiențe bancare, nu putem să nu întrebăm: unde a fost Mugur Isărescu în timp ce România devenea no man’s land-ul bancar, vaca de muls a cămătarilor Europei?

În ultima vreme vedem cum guvernatorul Isărescu face reclamă pentru presă, vorbește despre vinul de la podgoria sa, despre cum îi merge afacerea, ce salarii dă la distilărie, despre acordul cu FMI și despre clasa politică.

Guvernatorul iese din cînd în cînd și spune unde a greșit guvernul, cum se muncește în această țară și ce probleme de mentalitate au românii. Dacă îl căutăm, îl găsim și la rubricile mondene debitînd panseuri de pseudofilosofie.

Dar, între timp, aflăm că băncile și-au făcut de cap în România, au inventat dobînzi peste dobînzi, comisioane nepermise, au provizioane scutite de impozite, dar și comisioane de risc! Băncile s-au înțeles și funcționează ca un cartel, și-au pus dobînzi rezonabile la vedere dar peste care au încărcat cu zeci de comisioane costul creditului, practicînd astfel dobînda ascunsă. Citește în continuare „Mugur Isărescu e gol!” →

Vis de țară. Nici de stînga, nici de dreapta

Am citit cu mare plăcere textul lui Vasile Dâncu despre nevoia de aspirație ca sursă de energie pentru poporul care trebuie să meargă mai departe.

„Politica este un mijloc prin care trebuie să potenţăm capacitatea oamenilor de a visa la o lume mai bună, la o societate mai dreptă, la o lume cu mai multă libertate pentru individ sau cu o mai mare egalitate de şanse”, spune el. Da, este corect ce spune, cu atît mai mult cu cît, sociolog fiind, înțelege bine mecanismele de funcționare ale spiritului colectiv.

M-am bucurat să văd că nu sînt singură cînd spun că ne trebuie un proiect de țară. Crede acest lucru și profesorul Ștefan Vlaston și matematicianul Florin Colceag și Cornel Nistorescu și Bogdan Atanasiu sau Mircea Miclea. Acum o spune, cu alte cuvinte, Vasile Dâncu. Cu singura diferență că Vasile Dâncu duce demonstrația lui spre stînga, atribuindu-i capacitatea de „visare” doar acesteia. El, fiind un intelectual de stînga și membru PSD, face ca mesajul să nu-și atingă scopul, să piardă pe parcurs din credibilitate. Dar în esență, problema este reală. Citește în continuare „Vis de țară. Nici de stînga, nici de dreapta” →

Cazul Blick și criza presei românești

Ziarul Blick a publicat un articol despre orașul Cluj care a scandalizat pe toată lumea, de la politicieni, administrație locală, la presă. Cu toții au sărit ca arși să apere onoarea orașului lui Boc, care cum s-a priceput. Unii colegi de presă au cerut informații suplimentare și acesta a fost singurul demers corect profesional. Dar alții s-au mulțumit să eticheteze ca răutăți afirmațiile jurnalistului elvețian, deși impresiile lui erau probate cu fotografii.

Dar să o luăm sistematic în analiza acestui caz. Citește în continuare „Cazul Blick și criza presei românești” →

Guvernul lui Kafka. Numără cadavrele umane și le taxează. Numără cadavrele economiei și le taxează. Reportaj

Dacă tatăl tău a murit azi, primăria orășelului în care trăia îl trece pe listă. La sfîrșitul zilei se adună morții, șase la număr. Primăria face inventarul și-i chemamă pe notari. Sînt trei în tot orașul. Dă doi de fiecare, îi repartizează judicios. A doua zi, notarii încep să redacteze actele. Nu apuci să-ți ștergi lacrimile bine, florile sînt încă vii pe mormînt cînd în cutia poștală gasești o citație. Pardon, o găsesc vecinii. Se sperie săracii, doamne, ce necaz, ce proces a mai căzut pe capul bietei familii îndoliate. Te sperii puțin și tu, om simplu și neumblat la judecăți. A doua zi, te duci la notar. Era o citatie pentru succesiune. Primăria îți cere să faci succesiunea mortului, acum. Nu mai e timp. Nu după 6 luni, cum spune legea, că nu mai e timp de așteptat. Nu sînt bani la buget. Te costă 1000 de lei.

Cetățeanul se codește. E sleit de puteri, necăjit, a cheltuit cu înmormîntarea, nu are grija succesiunii, nu a trecut nici o lună… Citește în continuare „Guvernul lui Kafka. Numără cadavrele umane și le taxează. Numără cadavrele economiei și le taxează. Reportaj” →