Copil al străzii, ajuns în Parlament. Mănîncă bătaie?

Motto:

În anii 90 România avea un brand. Era cunoscută în lume ca țara copiilor străzii. A orfelinatelor mizere. A mamelor fără suflet, în stare să-și arunce pruncii la ghena de gunoi. Copiii din canalele Bucureștilor ajunseseră emblema României. Poze și filme cu ei au făcut ocolul Pămîntului. Părinți de ghenă.

Situația, 20 de ani mai tîrziu

Supărați pentru reducerea salariilor, profesorii din România nu mai vor să audă de guverne, legi, asumări. Dacă pînă acum au opus rezistență la reformă din scepticism și inerție, acum o fac din ură. Dascălii nu mai vor să audă de schimbări, de noi reguli ale jocului, de putere. Și sînt ușor de înțeles.

Citește în continuare „Copil al străzii, ajuns în Parlament. Mănîncă bătaie?”

Carne de Autostradă. Înghite oameni și scuipă politicieni

În patru ani. În patruzeci de kilometri. Pentru fiecare zece kilometri, cîte un om „înghițit” de betoane. Fără nume, fără chip. Anonimi „zidiți” la temelia autostrăzii Bechtel.

În toamna aceasta a mai murit unul. Ziarele consemnează accidentul, ITM face anchetă. Autostrada plătește despăgubiri familiilor îndoliate. Nu se dau nume, nu se dau amănunte. Ca și cum viețile lor, neînsemnate, se adaugă la preț, ca un TVA crescut cu patru procente.

Citește în continuare „Carne de Autostradă. Înghite oameni și scuipă politicieni”

Iliada și Odiseea se termină miercuri. De ce-și asumă guvernul răspunderea pe legea educației?

Miercuri, după votarea moțiunii de cenzură, Guvernul va discuta forma finală a legii educației pe care-și va asuma răspunderea în Parlament.

De ce?

Explicațiile date de Guvern nu au fost prea clare și tocmai de aceea s-au creat speculații. În plus, anunțul că își va asuma răspunderea pe această lege s-a făcut în preajma moțiunii, ceea ce trăda intenția de a para atacul opoziției. Dar iată că Citește în continuare „Iliada și Odiseea se termină miercuri. De ce-și asumă guvernul răspunderea pe legea educației?”

Unde ne sunt psihologii? Ei există, dar publicul nu-i caută!

Fără să fiu specialistă în studii de piață, pot spune la o primă observație că rareori mi-a fost dat să văd o disproporție atît de mare între ofertă și cerere de asistență psihologică. Și aceasta, în condițiile în care ni se sinucid vedete căzute în uitare, în preajma școlilor au loc crime înfiorătoare, iar statisticile arată că depresia mușcă tot mai mult din noi.

Criza a pus la grea încercare echilibrul omului modern. Tinerii își găsesc tot mai greu drumul, iar bătrînilor le e mai frică de foame decît de moarte.

În același timp, facultățile scot anual sute de studenți pregătiți în științele psihologiei. Unde se fracturează relația dintre cerere și ofertă?

Un psiholog român din Citește în continuare „Unde ne sunt psihologii? Ei există, dar publicul nu-i caută!”

India, o țară cu multe șanse. Și o motivație puternică

Am văzut recent un documentar tv făcut de englezi despre noua Indie. O tînără școlită la Harvard, îmbrăcată într-un frumos sari explica strategia Indiei de dezvoltare în IT și agricultură. Discuția cu tînăra indiancă de 25 de ani te lăsa cu gura căscată.

Fata vorbea despre facilitățile fiscale pentru IT și interesul Indiei pentru învățămîntul superior în domeniu ca și despre programele speciale de scutiri de taxe pentru atragerea investitorilor americani în agricultura Indiei. Despre mutațiile din producția agricolă și lupta științei cu musonii.

Citește în continuare „India, o țară cu multe șanse. Și o motivație puternică”

Ce fel de președinte vrem?

Profesorul de sociologie Petru Iluț ne povestește la curs o întîmplare trăită de el la o universitate americană. Îmi plăcea profesorul pentru că, atunci cînd preda, nu citea din cursul său tipărit și nici nu turuia într-o limbă de lemn, ceva îndelung exersat. Avea aerul că atunci gîndește, în momentul în care îți și vorbește. Căuta printre amintiri, le formula ca idei și reușea să-ți spună ceva.

Și Iluț zice. Am fost la o petrecere acasă la una dintre studente, împreună cu colegii ei. M-am dus și din curiozitate, vroiam să văd și eu cum se distrează studenții de acolo și cum trăiesc ei acasă. (Deh, sociolog!) Bun. Și cum petrecerea era în toi, profesorul nostru s-a pornit prin căsoiul americanilor, să-l viziteze în tihnă, cu permisiunea gazdei, firește. A văzut ce era de văzut, doar ușa unei camere era închisă. S-a dus la gazdă și a întrebat-o ce ascunde acolo, a făcut și o glumă. Dar fata i-a răspuns simplu: Nu, nu ascund nimic, dar acolo stă fratele meu și citește, vrea să ajungă președintele Americii! Iar fata nu glumea. Noi în schimb am rîs cu poftă. Așadar, la americani, ca să ajungi președinte, citești!

Citește în continuare „Ce fel de președinte vrem?”

Criza este șansa noastră. Acum a început prostia să doară

Criza a scos la iveală nefuncționalitatea, putreziciunea, minciuna pe care s-a încropit societatea românească. O însăilătură de la un cap la altul, ca un ciorap împletit din prostie, incompetență, delăsare și hoție pe care criza îl deșiră acum trăgînd de un singur fir: banii. Ei au clădit lumea asta de nisip, ei o fac mușuroi minuscul. Între ce credeam că este un stat consolidat și ce vedem acum se afla imensa minciună și prostia care a creditat-o.

De ani de zile ne distrăm uitîndu-ne la proștii care se prefac că știu să conducă o țară. Și-i votăm. Pe principiul lasă că merge și așa! Îi votăm pe ei, așa cum îi acceptăm pe polițiștii care iau șpagă, pe doctorii care ne jupoaie, pe profesorii care iau mită pentru examene. Așa cum înghițim toată mizeria asta, odată cu aerul pe care-l respirăm.

Ei bine, criza ne arată acum (cam dur, ce-i drept, nu prea are stil) Citește în continuare „Criza este șansa noastră. Acum a început prostia să doară”