America de pe strada Horea. Povestea de dincolo de porţile „Dorina Palace”

horea

Are trei etaje, e la numărul 48, lângă Biserica Ortodoxă, pe strada Horea, peste drum de Filologie. A fost construită în anii 1936-1938, prima clădire cu acoperiș plat din Cluj. I se spunea Palatul Muntean. Decorată cu pulbere de mică pe exterior, în stil modern, cu ferestre mari și linii drepte, cu porți sobre și scări de piatră, casa era altfel decât toate celelalte. Era diferită.

Strada atunci era foarte luminată noaptea, ca ziua, iar pereții casei datorită prafului de mică străluceau în lumina becurilor. Țin minte că veneau la noi la poartă oameni din Cluj să o vadă, mai ales noaptea. I-au spus Palatul Muntean, clujenii i-au zis așa, pentru că pe tatăl meu îl chema Munteanu”, povestește doamna Dorina, într-o zi cu zăpadă, uitându-se pe ferestră, spre turlele Bisericii Ortodoxe.

Tatăl său, Traian Munteanu, era teolog, dar făcuse și studii comerciale și juridice la Viena. Iar mama, Sidonia, era nepoată a lui George Barițiu. În 1936, s-au decis să construiască acestă casă modernă, un fel de avanpost al unui curent occidental care avea să ajungă mai târziu și-n România.

În timpul războiului din anii ’40, Gara era ținta bombardamentelor. „Pe strada Horea, atunci Regele Ferdinand, au fost cele mai mari bombardamente, dezastru după dezastru. Într-o noapte, chiar în curtea vecină a căzut o bombă, totul s-a făcut pulbere, cenușă. Doar casa asta a rămas în picioare”. Doamna Dorina privește pe geam spre oraș, împietrită. A rămas în picioare timp de 80 de ani. Un om și o casă, între care s-a căscat hăul istoriei. Au suferit toți. Omul a știut că trebuie să mergă încet, prin întuneric, pînă se face iar lumină, iar casa a stat proțăpită între ziduri, ca să-l aștepte.

Citește mai departe!

Dar pentru prieteni. Să fiți pescari de oameni!

Să aduni în jurul sufletului tău oamenii pe care vrei să-i iubești, iată marea artă de a trăi! dacă reușești să-i ții aproape înseamnă că ai har și că nu mai mori niciodată!

Iisus nu învie în fiecare an pentru că dă un bolovan la o parte și iese la soare. Ci pentru că încă mai are prieteni! Pentru că cineva Îl iubește!

Rochița Taormina. 2013 va fi frumos!

d&g06

E chic, veselă, interesantă, trebuie să recunoașteți! Plină de prospețime, așa-i că seamănă cu un cadou frumos împachetat care vine de departe?!

E colecția Dolce & Gabbana pentru primăvara asta și pare să nu țină cont de nimic!

Hai că nu e rău!

Citește mai departe!

O iarnă. Și șase câini frumoși!

Margau 016

Azi ne-am plimbat. Am făcut o călătorie cu copilul meu. Ciudat, câmpurile noastre, iarna, își arată formele cu mai multă limpezime. Am constatat, traversând zările, că-mi place iarna asta subțire, indecisă, cu zăpadă atât cât să ne arate silueta pământului. Zgrumțurii oaselor lui.

Ne-am întîlnit în scobitura muntelui cu turma. Și șase câini frumoși! Recunoașteți că sunt formidabili! Am împărțit o pâine cu ei și un ceas de iarnă, spre asfințit.

Ei strâng turma, alungă lupii și-i țin de urât ciobanului. Mai țineți minte? La asta se pricep. Nu-i duce nimeni la veterinar, mânâncă bucata din zăpadă, nu merg la ședințe de casting și nu dorm pe pernă scandinavă. Sunt șase câini liberi!

Aici poți vedea fotografiile!

Iarnă à la Pompei

mar

Am văzut un măr ca ăsta la Șinteu, într-o iarnă afurisită. Rămâsese prins sub zăpezi, cu fructele pe el, așa, ca oamenii încremeniți sub lava vulcanului, la Pompei, cu copiii de mână și râsul pe buze.

E frumos, dar îți dă frisoane: zăpada e ca moartea, te poate prinde cu fructele neculese!

Cum a ajuns povestea podului de la Coșbuc în America

pod-cosbuc

Construit în 1778, refăcut în 1937 și uitat în 2012. Cam așa se rezumă povestea ultimului pod acoperit din Europa de Est, monument istoric de categoria A, pod de trecere cu căruțele, mașinile și picioarele peste Sălăuța în satul poetului George Coșbuc din Bistrița-Năsăud.

L-au construit inginerii tirolezi când erau cantonați cu trupele la granița Năsăudului. Pentru podurile acestea acoperite au negociat cu sașii lemnul de stejar din pădurile Transilvaniei și în câteva luni ridicau un pod. Au fost 14 de toate.

În 1909 apele au distrus parțial acest pod, carea a fost refăcut în 1937. Inginerul Cătălin Petcu expert în poduri acoperite spune acum privind fotografiile tehnice ale podului că avem de-a face cu tehnica și stilul podurilor din secolul XVIII.

Citeşte mai departe!

Un orb despre țara lui: „Voi sunteți mai orbi ca noi!”

parabola-orbilor

Va merge cu bastonul lui alb la secția de votare de la Liceul de Artă, pe colț la Dostoievski. Nu are de trecut la multe semafoare, e relativ simplu. Deși nu înțelege de ce sunt nesonorizate, dar asta e o altă problemă. În cabină va intra însoțit de cineva. România nu are buletine de vot pentru nevăzători. Va vota, până la prânz când vrea să ajungă acasă, la masă, va face ce trebuie.

Profesorul Podosu are un fel al său de a vedea lumea și de a o înțelege din întuneric, altfel decât ne-am închipui. Vede, de exemplu, cât de orbi suntem noi, cât de puțin curaj au politicienii, cum nu văd dincolo de ziua de mâine. „Nu au viziune, nu au direcția de mers înainte, nu au inima neînfricată, nu mai sunt legați de țară! Cum să găsescă ei drumul?”

Citește mai departe!