TIFF ul și un oraș care-l iubește. Să vedeți de ce

Imagine

Aseară am fost la deschiderea TIFF. Am stat în piață, pe sub nori, alături de mii de oameni, pentru o bucată de vreme, până am înghețat.

Mă gândeam uitându-mă la Giurgiu că el chiar merită aplauzele noastre. Poate nu atât pentru Festivalul care îl duce și pe el mai departe pe val, poate nici pentru selecția filmelor pe care o lasă an de an pe mâna lui Chirilov și ne dă cam același meniu, dar mai ales pentru inteligența și puterea cu care scanează el orașul și pune degetul pe răni.

S-a referit la cazul Tribuna exact așa cum aș fi făcut-o și eu, cum dealtfel am și scris în Transilvania Reporter, dar faptul că el a înțeles de departe situația absurdă de acolo și că o spune exact așa cum e la momentul potrivit, acolo și în timpul când e bine să o facă, este merituos.

Apoi, copiii din Pata Rît. Îi spală, îi iau cu autobuzele și-i aduc la film. Încă  o bubă a orașului asupra căreia el atrage frumos atenția.

Minunat, Tudor, e plăcut să descoperi că suntem mai mulți care lucrăm  încet dar bine pentru drumul frumos înainte.

O facem pentru noi.

Prințul se întoarce, în fiecare an

Poate că singurul om de pe pămîntul acesta care s-a dat jos din pat, gratis, pentru România, a fost Prințul Charles. El, săracul, a înțeles ce noi n-am reușit, a văzut în pădurile, cîmpurile și ogrăzile țăranilor ce noi nu vedeam, a intuit comorile pe care stăm ca fleții și ni le-a arătat nouă și lumii întregi, fără ca pentru asta să ceară ceva, să primească ceva sau să aibă un cîștig de aici.

Cum noi sîntem, însă, însetați de speranță, am proiectat rapid dorințele noastre într-un scenariu fabulos, în care prințul Angliei nu doar că vine și o trezește pe Albă ca Zăpada, dar o și cere de nevastă. Rămâne astfel Regele României și trăiesc fericiți pînă la adînci bătrîneți.

Sătenii din Transilvania care-l așteptă în fiecare an ”tot în luna mai”, așa cum spune Sara în filmul de mai jos, au propria lor relație cu prințul, care nu e una imaginară.

Violette

campuri 002

Câmpurile noastre iau înfățișarea celor din Franța sau Olanda fără să le fi cultivat cineva. Semn că sunt mai deștepte decât noi!

În fond, viața e frumoasă așa cum vrea ea să fie, orice ne-am dori noi, tot cum vrea ea iese. Nu știu ce floare violet este aceea care a învinețit câmpurile, dar e frumoasă și a ieșit în calea noastră din propria voință.

Mierlele, de ce au murit atunci mierlele!

Știți, s-a dat verdictul, a fost elucidat cazul morții mierlelor din Arkansas. Au fost victimile artificiilor.

Bucuria unora, moartea altora. Să vă bucurați mai cu grijă!

 

Llosa și ceva despre noi înșine

llosa2

Dragilor, ieri am fost la conferința lui Mario Vargas Llosa de la Cluj. N-am apucat să vă povestesc.

Un frig de să-nțepenești, amfiteatrele pline, curtea facultății plină.

Dar frumos, bulugeala asta este frumusețea lumii de care vreau să vă vorbesc.

Citește mai departe!

Poștașul

rasca2013 265

Deși jos e vară bine, sus la Râșca, la munte, ea n-a ajuns încă. Frigul te învăluie din toate părțile, ca un hoț, nu știi de unde vine. Peste palele de vânt, cerul aruncă din când în când și-o ploaie rece.

Poștașul vine îmbrăcat cu o cămașă albastră cu mâneci scurte pe care scrie cu ață roșie: Poșta Română. Are o geantă de piele căpătată de la un fost coleg, iar pantofii scâlciați din picioare sunt ai lui: Poșta nu i-a mai dat o pereche de încălțări de 6-7 ani.

S-a îmbrăcat adecvat pentru întîlnirea cu noi, dar de obicei se ferește să se vadă că ar fi poștaș. Doamne ferește de vreun răufăcător, că spray-ul pe care l-a primit acum patru ani nici nu mai poate fi bun! Merge pe jos, are de făcut în fiecare zi peste 46 de kilometri. Merge peste câmpuri, prin păduri, face și zece kilometri de la o casă la alta. Ce știe satelitul? Conducerea centrală a Poștei Române a decis ca, înainte să fie scoasă la vânzare, s-o mai ușureze de cheltuieli și dă afară 4000 de oameni pentru că itinerariile verificate prin satelit sunt mai mici decât cele declarate de primării.

De ce? Pentru că din satelit nu se văd multe lucruri. Aflați din paginile 6-7 ce nu se vede bine de sus când te uiți la cei de jos.

quotes66Am văzut greva de la Cluj la televizor. Dar noi n-am putut face grevă că nu poți vezi că iasă soarele pe cer și tu să nu duci ce ai de dus! Am plecat pe sate, ca de obicei, să le duc pensiile. Fiind așa de mici, nu le ajung de la o lună la alta și mă așteptă cu sufletul la gură, că n-au de pâine, chibrite sau ulei. Dacă Poșta nu se descurcă în treaba cu pensiile, pe oamenii munților îi condamnă la moarte, că nu văd cum altfel se poate merge mai departe… Nu zic asta ca să arăt ce măreț sunt eu, dar n-am auzit de nicio poștă din lume care să se fi desființat.
Nelu Morar, poștaș și povestaș în Râșca de la munte

Citește povestea poștașului de la munte!

Strada de pe care vine iarna

Știați că într-un oraș de munte din Transilvania este o stradă de pe care vine iarna? Se arată în capătul ei prima dată, vine vălătuci spre tine și, gata, e iarnă!

Evident, nu te încumeți și nu ai de ce râde pe strada aia decât dacă e deja vară și iarna nu-ți mai poate face nimic!

Păunița. Așa-i că merita?