Autor: Ruxandra Hurezean

De ce ți-e frică, omule?

Pieter_Bruegel_the_Elder_-_The_Parable_of_the_Blind_Leading_the_Blind_-_WGA3511

De moarte. De nedreptate, de boală, de singurătate, de necunoscut, de sărăcie, de banal. Dar n-ar trebui să te temi de Dumnezeu, este partea credinței tale în nemoarte, în dreptate, în vindecare, în iubirea aproapelui, în mana cerescă, în măreție. El e soluția la temerile tale, nu sursă de alte temeri.

Așadar, de ce fac preoții și autorii de literatură religioasă atîta risipă de prostie și-i sperie pe oameni cum că Dumnezeu e răzbunător, că durerea, suferința le e dată ca pedeapsă? Ce păcat mai mare decât să-L urâțești, să-L folosești pentru a regla niște treburi în mica ta ogradă? Am citit câteva reviste, în autobuz. Doamne, dacă nu se schimbă ceva în capul lor piere minunăție de credință!

Azi am stat de vorbă cu cineva care a fost la Muntele Athos. L-am întrebat cum e.

Citește în continuare „De ce ți-e frică, omule?” →

Cartea Milionarului. Poveste despre cărți prețioase și fabuloasa aventură a unui autograf de Nobel

Cartea Milionarului. Poveste despre cărți prețioase și fabuloasa aventură a unui autograf de Nobel

Am descoperit „Cartea Milionarului”, un roman superb al lui Ștefan Bănulescu, pentru că-l cumpărase cineva din familie care a crezut că este un manual despre cum să faci bani. Nu are nicio legătură cu asta, dar într-o oarecare măsură avea dreptate: orice carte te face mai bogat!

200 de mii de cărți cu o valoare de inventar de vreun milion de dolari sunt în anticariatele lui. Cărțile rare și autografele nu au fost evaluate, nu sunt destinate vânzării, dar anticarul le-a cumpărat  cu sute de mii de euro. Singurul lucru pe care l-ar face proprietarul lor ar fi o expoziție pentru public. Pentru ca oamenii să nu uite lucrurile importante.

Citește mai departe!

Proiect unic în România. Universitarii clujeni reînvie o comună din Apuseni

belis

quotes66În general, școala românescă suferă de sindromul «turnului de fildeș», este cam ruptă e realitate. Noi vrem să schimbăm lucrurile și venim pe metoda americană de cercetare de teren și găsirea de soluții, de implicare în comunitate, în ideea că înveți făcând. România are nevoie de creierele tinerei elite, trebuie să ne întoarcem atenția spre lumea din jur și să schimbăm realitatea acolo unde este nevoie.
Călin Hințea, decan Facultatea de Științe Politice și Administrație, UBB Cluj

Au ales comuna Beliș, din Munții Apuseni. Acolo sunt resurse, dar oamenii trăiesc prost; ar fi un potențial enorm, dar este distrus cu fiecare zi. Localnicii sunt tot mai puțini: acum 50 de ani erau 3600, astăzi mai sunt 1300. Tinerii pleacă, iar autoritățile se confruntă cu greutăți incredibile. Beliș este România. Așa și-au zis tinerii universitari de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, universitatea Babes Bolyai din Cluj când au decis să ia acest loc drept un proiect pilot de dezvoltare comunitara, să facă cercetare și strategii de dezvoltare, să-l ducă până la capăt. Să schimbi Belișul este ca și cum ai vrea să schimbi România, este „Everestul” pentru tinerii universitari, pentru studenții lor. Dar ce alpinist nu-și dorește să cucerescă Everestul? Ei au înțeles că nu poți fi student în turnul de fildeș, pentru că odată ieșit la răcoarea străzii, mori la primul contact cu realitatea, eșuezi profesional. Și atunci, au adoptat alt stil: înainte să schimbe realitatea, s-au schimbat pe ei.

Citește în continuare „Proiect unic în România. Universitarii clujeni reînvie o comună din Apuseni” →

Poeziile Oanei Boc, însemnări despre o victorie senină

foto poezie

Editura Eikon din Cluj are un obicei bun, şi-a găsit obiceiul de succes şi nici n-o să vă vină să credeţi cum. Ei nu publică literatură universală de mare succes, nu speculează cu Sandra Brown sau Harry Poter, ei tipăresc cărţile unor autori de provincie, oameni al oraşului, poeţi, filozofi, prietenii tuturor timpurilor. Şi le merge bine. De ani de zile, editura asta trăieşte pe propriile picioare, merge la târgurile de carte, are evenimente şi a crescut încet-încet, bazându-se pe feelingul ei: dacă le place omul, îi publică şi cartea.

Aşa-i că toată povestea omenirii pe asta se clădeşte? Pe pașii mărunți dictați de sufletul ei? Iar faptul că suntem în viaţă arată că nu am greşit.

Citește în continuare „Poeziile Oanei Boc, însemnări despre o victorie senină” →

Căutătorul. Povestea de iubire dintre un oraș și savantul lui

racovita TIFF

Ce ați vrea să știți despre Emil Racoviță? Omul sau savantul care a stăpânit întinderea lumii și tainele înghețurilor? Haideți să ne gândim: cum l-au cunoscut francezii pe Sartre? Sau pe Balzac, pe Gaugain? Așa-i că vă bucurați de orice mărturie despre viața lui Mihai Eminescu, de fiecare bucățică de poveste pe care o putem salva din neantul istoriei, să ne-o apropiem de buze, să suflăm pe ea și să vedem înviind imaginea unui om teribil de grozav! Putem spune că nu ne interesează? Cum putem despărți mintea de sufletul unui om și cum am putea despărți știința de viață? Omul este o creație minunată tocmai pentru că Dumnezeu l-a făcut în stare să ducă o splendidă genialitate pe umerii unui trup ros de suferințe pământești. Ca să-l înțelegem pe Emil Racoviță trebuie să ne gândim la oamenii ca el. La Mihai Eminescu. Ați fi putut înțelege poezia lui, dacă n-ați fi știut ce fel de viață a avut? Poveștile despre mizeria, sărăcia și boala poetului v-au făcut să nu-l mai admirați? Dimpotrivă, iubirea noastră l-a învăluit, a fost eroul, minunatul nostru prieten. Am să vă spun poveștile mai puțin cunoscute despre Emil Racoviță, nu ca să-l frivolizez pe savant ci ca să fie un exemplu de urmat pentru noi: poate nu vom deveni toți exploratori, dar oameni ca Racoviță am putea fi!

Citește mai departe!

TIFF ul și un oraș care-l iubește. Să vedeți de ce

Imagine

Aseară am fost la deschiderea TIFF. Am stat în piață, pe sub nori, alături de mii de oameni, pentru o bucată de vreme, până am înghețat.

Mă gândeam uitându-mă la Giurgiu că el chiar merită aplauzele noastre. Poate nu atât pentru Festivalul care îl duce și pe el mai departe pe val, poate nici pentru selecția filmelor pe care o lasă an de an pe mâna lui Chirilov și ne dă cam același meniu, dar mai ales pentru inteligența și puterea cu care scanează el orașul și pune degetul pe răni.

S-a referit la cazul Tribuna exact așa cum aș fi făcut-o și eu, cum dealtfel am și scris în Transilvania Reporter, dar faptul că el a înțeles de departe situația absurdă de acolo și că o spune exact așa cum e la momentul potrivit, acolo și în timpul când e bine să o facă, este merituos.

Apoi, copiii din Pata Rît. Îi spală, îi iau cu autobuzele și-i aduc la film. Încă  o bubă a orașului asupra căreia el atrage frumos atenția.

Minunat, Tudor, e plăcut să descoperi că suntem mai mulți care lucrăm  încet dar bine pentru drumul frumos înainte.

O facem pentru noi.

Prințul se întoarce, în fiecare an

Poate că singurul om de pe pămîntul acesta care s-a dat jos din pat, gratis, pentru România, a fost Prințul Charles. El, săracul, a înțeles ce noi n-am reușit, a văzut în pădurile, cîmpurile și ogrăzile țăranilor ce noi nu vedeam, a intuit comorile pe care stăm ca fleții și ni le-a arătat nouă și lumii întregi, fără ca pentru asta să ceară ceva, să primească ceva sau să aibă un cîștig de aici.

Cum noi sîntem, însă, însetați de speranță, am proiectat rapid dorințele noastre într-un scenariu fabulos, în care prințul Angliei nu doar că vine și o trezește pe Albă ca Zăpada, dar o și cere de nevastă. Rămâne astfel Regele României și trăiesc fericiți pînă la adînci bătrîneți.

Sătenii din Transilvania care-l așteptă în fiecare an ”tot în luna mai”, așa cum spune Sara în filmul de mai jos, au propria lor relație cu prințul, care nu e una imaginară.