Autor: Ruxandra Hurezean

Politicieni, vă e frică? Nu simțiți cum se mișcă ceva?

Era încă liniște sâmbătă seara. Victor Ponta își deapănă amintirile de la Miami Beach, de când a fost în concediu, la un spriț cu amicii, Antonescu se uită în oglindă… Oare e timpul să mă vopsesc?, iar Traian Băsescu, cu becul încă stins la biroul de la Cotroceni, caută pe hartă, un pod neterminat cu care sa-i zgândăre pe useliști.

După două zile de manifestații, ceva s-a schimbat. Mulți au priceput că protestele nu sunt doar împotriva unui proiect minier, că ele depășesc cu mult așteptările și capacitatea lor de a le explica, așa că acum se gândesc cum să le confiște.

Ponta s-a speriat primul și dă înapoi, crezând cu naivitate că poate recupera ceva, iar Traian Băsescu s-a grăbit să râdă pe înfundate (dar știți cum râde, tot s-a auzit până în stradă!) Paleologu a și tras o concluzie practică, știe ce foloase se pot extrage: lista de la europarlamentare să cuprindă nume anti-RMGC. Nu, fiți liniștiți. Nu pot confisca pînă nu înțeleg ce se întâmplă, și nu vor înțelege în timp util.

Citește mai departe!

De ce nu e în regulă transplantul în România şi câteva reacţii şocante

Transplantul de rinichi în România este în mâinile a doar doi oameni: medicul Lucan, în Nord şi medicul Ioanel Sinescu, în Sud, la Bucureşti. Directorul executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant, doctorul Dan Luscalov, funcţionează în echipa lui Mihai Lucan la Institutul de Urologie din Cluj.

Dan Luscalov are la Bucureşti un coleg în conducerea Agenţiei de Transplant, director de Strategie şi Management, doctorul Nica Andrei, care, contactat de Transilvania Reporter pentru a explica situaţia şi a comunica criteriile pe baza cărora se face selecţia pacientului ne-a declarat că nu ştie nimic, habar n-a avut de transplant şi nu poate da niciun fel de informaţii: „Eu sunt ca picat din Lună, habar n-am cine şi cum a făcut vreun transplant, eu sunt singur aici, sunt şi şofer şi om de serviciu, vai de capul meu! În agenţia asta sunt doar eu cu Luscalov, ce vreţi de la mine?” (Sublinierea îmi aparține.)

Citește mai departe!

Arșinel, Lucan și o mare problemă

Am cerut printr-un mail, ieri, duminică, răspunsuri de la Agenția Națională pentru Transplant, privind criteriile după care se fac transplanturile. Nu am primit nimic. Am sunat, nu ni s-a răspuns. Colegii de la Evenimentul Zilei au reușit să vorbească cu un tip de la Asociația Transplantaților.

Citește în continuare „Arșinel, Lucan și o mare problemă” →

O scrisoare cutremurătoare. Despre transplantul lui Alexandru Arșinel

Actorul Alexandru Arșinel a fost operat la Cluj de doctorul Lucan. I s-a transplantat un rinichi la trei zile de la solicitare, iar actorul și doctorul au fost fericiți să povestescă presei ce lucru minunat au făcut împreună. Unul că a primit o nouă șansă la viață și altul că i-a dat-o. Dar cineva astăzi i-a scris lui Arșinel o scrisoare pe care am primit-o și eu. Iat-o:

”Stimate domnule Alexandru Arșinel,

Numele meu este Emanuel Ungureanu, vă scriu în calitate de asistent social care se ocupă de 13 ani de îngrijirea a peste 70 de copii și tineri care suferă de insuficiență renală cronică, tratată prin hemodializă, dializă peritoneală și transplant renal.

Regret din toată inima că suferiți la fel ca prea mulți români de una dintre cele mai cumplite boli, insuficiența renală cronică care condamnă la o moarte lentă mii de concetățeni ai noștri.

Citește mai departe!

Govora și mama mea!

Nu stăm departe de Govora. Mă refer la casa părintescă, de la Hurezani, care e la nici o sută de kilometri de ea. Dar n-am ajuns până în vara asta niciodată acolo. Nu știu de ce.

Ba da, știu: Govora era mai mult un mit decât o realitate. Unii o imaginau ca pe ceva imposibil de atins, minunat, un tărâm de basm, ceva de genul Monte Carlo sau Honolulu. Când o tanti mergea să dea drumul la capră și o întrebai: Unde te duci, tanti Mărie?, ea îți răspundea zeflemitor: La Govora! Așadar, Govora asta era un fel de maxim imaginat de țăranii Olteniei, mergeau desculți prin țărâna satului și ziceau în râs: Mă duc la Govora!

Citește mai departe!

Transalpina. Între primele 10 drumuri din lume, cu adevărat frumoase! Și câteva glume!

Uf, cum se fabrică o întâmplare! Miercuri, pe la amiaz, găsim defileul Jiului blocat! Se lucrează! Să fiu al dracului dacă-i dau drumu’, zice un paznic de far de la urechea podului. Să stai câteva ore ca capătul Petroșanilor și să numeri ciorile de pe garduri sau… ce să faci?

Citește mai departe!

Am visat locul acesta. Dar în visul meu, vă spun drept, locul apărea cam banal, semăna mult cu mânăstiri pe care le mai văzusem, de la Rohia la Lainici sau Nicula, niște gospodării mai acătări, cu chilii ca trase la indigo și multe betoane băgate în bisericile din mijlocul ogrăzilor.

Mănăstirile la noi sunt fie bijuterii drăguțe și colorate – ca cele din Moldova, fie coloși de beton – ca cele mai celebre de azi, fie mici cetăți cu rol de apărare, ridicate de comunități din piatra râului care trecea pe acolo.

Dar Mănăstirea Hurezi (cunoscută mai degrabă ca Mănăstirea Horezu) este cu totul altceva.

Citește mai departe!