Un irlandez, sociolog, are o teorie despre har.
O să mă interesez să v-o explic.
Dar ce vroiam să vă spun: Omul n-ar trebui să moară până nu are teoria lui. Fiecare om cu teoria lui! Așa ar trebui!
Cum să trăiești fără să n-ajungi la nicio concluzie?
La sfârșitul anului trecut România trecea cu greu peste testul de rezistență a statului de drept. Parlamentarii au încercat atunci să-și legifereze imunitatea și să-i amnistieze pe infractori. Au făcut aceasta într-o noapte de marți. I s-a spus „marțea neagră”.
A fost nevoie de intervenții străine pentru ca puterea politică să dea înapoi. Acum, vedem că derapajul a fost semnalat în Raportul MCV.
N-a trecut mult de atunci și același stat a picat testul funcționalității. În cazul unui accident aviatic s-a constatat că instituțiile publice, aproape toate, s-au dovedit ineficiente. Situația a fost salvată de țăranii din Munții Apuseni. Opinia publică s-a revoltat: noi nu mai avem stat? Ce e de făcut?
Luni după amiază are loc un accident aviatic în Munţii Apuseni. Un avion mic, pornit spre Oradea să ia organele unei femei aflate în moarte clinică, se prăbuşeşte şi echipajul rămâne izolat în pădure. Nu este de găsit timp de şase ore, iar apoi, doi dintre ei mor. Se porneşte un vacarm imens. Piloţi, meteorologi, specialişti în transmisiuni, ministri şi analişti, toţi spun cîte ceva, adesea neesenţial. Pentru ca la umbra vacarmului să se ascundă adevărurile crude pe care, trebuie să le vedem. E spre binele nostru.
Preot lutheran şi scriitor sas, Eginald Schlattner trăieşte alături de alţi cinci „saşi de înmormântat” la Roşia, lângă Sibiu. Satul este locuit în mare parte de rromi, dar care la recensământ s-au declarat români. Schlattner a făcut închisoare politică în anii 50 şi a fost acuzat că şi-ar fi trădat colegii. După 1990 nu a plecat odată cu familia lui şi celalţi 1200 de saşi, în Germania.
A rămas şi a început să le scrie. A scris la masa lui din casa parohială, un fel de sanctuar pentru istoria saşilor transilvăneni, în mijlocul viermuielii de tranziţie, trei romane. „Cocoșul decapitat”, publicat în Austria și distribuit în întregul spațiu germanofon, un succes. A fost reeditat și tradus în opt limbi, iar ulterior, adaptat pentru cinematografie.
În al doilea roman al său, „Mănușile roșii”, Schlattner descrie cu ton critic rolul său și trădarea la procesul politic de la Brașov, este un comentariu plin de profunzime, și poate de aceea atât de controversat, al ororilor ultimului veac.
În a treia carte a sa, „Das Klavier im Nebel” (Pianul din ceață), Schlattner ne spune povestea de dragoste dintre un sas și o româncă. În prezent se lucrează la traducerea cărții.
De fapt, cărţile lui sunt trei „scrisori” mai lungi către lume, către cei pe care îi iubeşte.
Acum, satul lui reînvaţă să trăiască, Eginald învaţă să îl ajute, iar lumea învaţă de la ei cum se poate reinventa. Acolo unde Europa nu a găsit o soluție, sasul din Roșia aplică deja planul. Eginald şi România traversează împreună purgatoriul istoriei.
Am străbătut la pas orașul, atât prin piețele unde se găseau celebrele căsuțe de lemn cu produse de Sărbători, cât și muzeele sau piața liberă, echivalentul Oserului de la Cluj. Mii de turiști umplu străzile, cafenelele, la ora amiezii abia găsești un loc, dar aglomerația nu este agresivă, dimpotrivă, liniștea și calmul senin domină și cele mai populate locuri. Arhitectura lor spectaculoasă, piețele imense dar și străzile largi spun ceva despre vienezi: au simțul spațiului.
Acum o sută de ani, străbunicul meu studia la Viena, probabil că mai erau câteva sute de tineri români care mișunau pe acolo. Atunci s-au educat nițel și începea să se simtă și la noi, dar războaiele și comunismul ne-au tras înapoi. Depinde doar de noi să depășim acest handicap.
Cu câteva luni în urmă actorul Alexandru Arşinel a fost operat la Cluj de medicul Mihai Lucan şi i s-a transplantat un rinichi. La numai trei zile de la internare, deşi alţi pacienţi aşteaptă cu anii o astfel de şansă. Atât actorul cât şi medicul au vorbit presei despre succesul transplantului şi minunata faptă . Era vorba, aşa cum a spus ulterior medicul, despre un personaj care „a făcut o ţară întreagă să râdă” şi căruia, drept răsplată, el îi redase cheful.
Poate că o fi mizat pe notorietatea actorului ca să-şi mai facă reclamă, poate că doar a vrut să se mândrească pur şi simplu, dar cert este că procedeul i-a fost de data aceasta fatal: lucrurile s-au întors brusc împotriva lor, a medicului şi a actorului, dar şi mai important, împotriva sistemului. Nici nu bănuiau ce avalanşă declanşează cu un gest de laudă proprie pe care, de altfel, îl făceau ca regulă, le intrase în reflex: operau, chemau presa, apăreau pe ecrane, erau felicitaţi.
Ei bine, o dată, de astă-dată, n-a mai fost aşa. Citește mai departe!
Arhitecții, oamenii de cultură – dar și autoritățile – au constatat că arhitectura din România a luat-o pur și simplu razna și că trebuie făcut ceva. În acestă toamnă s-a finalizat un concurs de arhitectură pentru Ţara Moţilor, organizat cu scopul promovării unor modele de construcţii, care să se plieze pe specificul locului, dar să aibă şi elementele de modernitate cerute de contemporanitate.
La ambele secţiuni, proiecte pentru Case de locuit dar şi Pensiuni, arhitecţii câştigători sunt clujeni, absolvenţi ai Facultăţii de Arhitectură din Cluj-Napoca. Autorităţile locale din Munţii Apuseni vor ca aceste proiecte inventive, dar cu aer de autenticitate să-i inspire pe localnici şi să-i facă să nu mai construiască locuinţe sau pensiuni kitsch, care strică peisajul cultural al Transilvaniei.
Proiectele prezentate de arhitecți vin să ofere modele de construcții într-un moment în care Tara Moților este pe cale să-și piardă cu totul specificul local. Concursul a fost organizat tocmai pentru a găsi soluții viabile de case frumose și fezabile în peisajul montan de la noi.
Gazetino 