Luni după amiază are loc un accident aviatic în Munţii Apuseni. Un avion mic, pornit spre Oradea să ia organele unei femei aflate în moarte clinică, se prăbuşeşte şi echipajul rămâne izolat în pădure. Nu este de găsit timp de şase ore, iar apoi, doi dintre ei mor. Se porneşte un vacarm imens. Piloţi, meteorologi, specialişti în transmisiuni, ministri şi analişti, toţi spun cîte ceva, adesea neesenţial. Pentru ca la umbra vacarmului să se ascundă adevărurile crude pe care, trebuie să le vedem. E spre binele nostru.
Autor: Ruxandra Hurezean
România lui Schlattner
Preot lutheran şi scriitor sas, Eginald Schlattner trăieşte alături de alţi cinci „saşi de înmormântat” la Roşia, lângă Sibiu. Satul este locuit în mare parte de rromi, dar care la recensământ s-au declarat români. Schlattner a făcut închisoare politică în anii 50 şi a fost acuzat că şi-ar fi trădat colegii. După 1990 nu a plecat odată cu familia lui şi celalţi 1200 de saşi, în Germania.
A rămas şi a început să le scrie. A scris la masa lui din casa parohială, un fel de sanctuar pentru istoria saşilor transilvăneni, în mijlocul viermuielii de tranziţie, trei romane. „Cocoșul decapitat”, publicat în Austria și distribuit în întregul spațiu germanofon, un succes. A fost reeditat și tradus în opt limbi, iar ulterior, adaptat pentru cinematografie.
În al doilea roman al său, „Mănușile roșii”, Schlattner descrie cu ton critic rolul său și trădarea la procesul politic de la Brașov, este un comentariu plin de profunzime, și poate de aceea atât de controversat, al ororilor ultimului veac.
În a treia carte a sa, „Das Klavier im Nebel” (Pianul din ceață), Schlattner ne spune povestea de dragoste dintre un sas și o româncă. În prezent se lucrează la traducerea cărții.
De fapt, cărţile lui sunt trei „scrisori” mai lungi către lume, către cei pe care îi iubeşte.
Acum, satul lui reînvaţă să trăiască, Eginald învaţă să îl ajute, iar lumea învaţă de la ei cum se poate reinventa. Acolo unde Europa nu a găsit o soluție, sasul din Roșia aplică deja planul. Eginald şi România traversează împreună purgatoriul istoriei.
Viena mai puțin cunoscută
Am străbătut la pas orașul, atât prin piețele unde se găseau celebrele căsuțe de lemn cu produse de Sărbători, cât și muzeele sau piața liberă, echivalentul Oserului de la Cluj. Mii de turiști umplu străzile, cafenelele, la ora amiezii abia găsești un loc, dar aglomerația nu este agresivă, dimpotrivă, liniștea și calmul senin domină și cele mai populate locuri. Arhitectura lor spectaculoasă, piețele imense dar și străzile largi spun ceva despre vienezi: au simțul spațiului.
Acum o sută de ani, străbunicul meu studia la Viena, probabil că mai erau câteva sute de tineri români care mișunau pe acolo. Atunci s-au educat nițel și începea să se simtă și la noi, dar războaiele și comunismul ne-au tras înapoi. Depinde doar de noi să depășim acest handicap.
Cazul Arşinel. O fisură în comunismul din noi
Cu câteva luni în urmă actorul Alexandru Arşinel a fost operat la Cluj de medicul Mihai Lucan şi i s-a transplantat un rinichi. La numai trei zile de la internare, deşi alţi pacienţi aşteaptă cu anii o astfel de şansă. Atât actorul cât şi medicul au vorbit presei despre succesul transplantului şi minunata faptă . Era vorba, aşa cum a spus ulterior medicul, despre un personaj care „a făcut o ţară întreagă să râdă” şi căruia, drept răsplată, el îi redase cheful.
Poate că o fi mizat pe notorietatea actorului ca să-şi mai facă reclamă, poate că doar a vrut să se mândrească pur şi simplu, dar cert este că procedeul i-a fost de data aceasta fatal: lucrurile s-au întors brusc împotriva lor, a medicului şi a actorului, dar şi mai important, împotriva sistemului. Nici nu bănuiau ce avalanşă declanşează cu un gest de laudă proprie pe care, de altfel, îl făceau ca regulă, le intrase în reflex: operau, chemau presa, apăreau pe ecrane, erau felicitaţi.
Ei bine, o dată, de astă-dată, n-a mai fost aşa. Citește mai departe!
Țara Moților din visele tinerilor arhitecți
Arhitecții, oamenii de cultură – dar și autoritățile – au constatat că arhitectura din România a luat-o pur și simplu razna și că trebuie făcut ceva. În acestă toamnă s-a finalizat un concurs de arhitectură pentru Ţara Moţilor, organizat cu scopul promovării unor modele de construcţii, care să se plieze pe specificul locului, dar să aibă şi elementele de modernitate cerute de contemporanitate.
La ambele secţiuni, proiecte pentru Case de locuit dar şi Pensiuni, arhitecţii câştigători sunt clujeni, absolvenţi ai Facultăţii de Arhitectură din Cluj-Napoca. Autorităţile locale din Munţii Apuseni vor ca aceste proiecte inventive, dar cu aer de autenticitate să-i inspire pe localnici şi să-i facă să nu mai construiască locuinţe sau pensiuni kitsch, care strică peisajul cultural al Transilvaniei.
Proiectele prezentate de arhitecți vin să ofere modele de construcții într-un moment în care Tara Moților este pe cale să-și piardă cu totul specificul local. Concursul a fost organizat tocmai pentru a găsi soluții viabile de case frumose și fezabile în peisajul montan de la noi.
Școala de la Cluj și ieșirea din Nocturnă
Sigur ați auzit din multe părți despre Școala de la Cluj și succesul ei internațional. În esență, este vorba de o mișcare artistică de anvergură, de pătrunderea unor lideri pe piața Occidentală, care au atras atenția asupra lor și implicit asupra Clujului. După ei, amușinând prada, au venit curioși grămadă. Toți încercând să afle ce e cu valul ăsta și care e pontul. Pontul e unul mare și se va vedea mai încolo. S-ar putea să avem de-a face cu un vulcan care stă să erupă. Doar că orașul nu este pregătit pentru asta.
MRU la prezidențiale. Iar Pactul a înfuriat din prima!
Să vă relatez pe repede înainte: Mișcarea Populară și Forța Civică au căzut de acord sa-l susțină pe Mihai Razvan Ungureanu la prezidențiale, au spus-o răspicat la Cluj. Acum, deși cam târziu, va trebui să adune cioburile sparte de pe jos, apoi să găsescă formula. Că n-o au. Au un set de măsuri, pentru Transilvania, apoi pentru alte regiuni, dar tot în paradigma facem și dregem de toate (paradigmă proastă și din care doar Lăzăroiu știe să iasă: el spune, facem aia și aia,că asta a mai ramas de făcut).
Au prezentat la Cluj, așa cum spuneam, un Pact pentru Transilvania. Ocazie cu care au vorbit despre baroniadă și asta a înfuriat PSD-ul.
Au criticat și PDL -ul și asta probabil că va înfuria pe cineva.
OK, înțelegem, ăsta e marketing politic, dar PACTUL nu este un cuvânt care să însemne punere de acord asupra unei chestiuni?
Gazetino 