Lebăda neagră sau Povestea semințelor răsărite din asfalt

lebada-neagra

Duminică a avut loc la Cluj, în premieră, o piață de schimb de semințe organizată de Eco Ruralis și Asociația Română de Permacultura: Piața Semințelor Libere. Au venit tineri, dar nu numai, din toate părțile, au adus semințe de la bunici și au luat alte semințe, de la alți bunici, din alte gospodării. În principiu,aceste semințe ar trebui să fie de la cei care practică agricultura tradițională și nu folosesc semințe modificate genetic.

Însă, problema cu aceste semințe tradiționale este că ele sunt pe cale de dispariție. Cât de gravă este situația am înțeles într-o după amiază acum doi ani când l-am vizitat pe Attila Zocs, președintele organizației Eco Ruralis, la sediul lor, undeva în spatele magazinului Sora. Stătea acolo cu o colegă și puneau ultimele semințe de la bunicii lor în niște borcănele cât degetarul. 55 de semințe de ceapă de Gherla mai reușise Attila să găsească la bunica lui și le punea cu grijă în borcănel, lipea apoi o etichetă. Avea un fel de bibliotecă cu astfel de gheomotoace în sticlă, toată zestrea genetică a culturilor din partea asta de lume. Celelate semințe din comerț, îmi explica Attila, sunt denaturate, tratate, contaminate, modificate. Legumele nu vor mai putea fi niciodată aceleași dacă nu salvăm măcar câteva plante care să fie așa cum le-a lăsat Dumnezeu. Iar biroul minuscul al copiiilor de la Eco Ruralis pare o Arcă a lui Noe în mijlocul orașului. Attila nu are mai mult de 30 de ani.

Pe Florin l-am cunoscut când se întorsese din Statele Unite, după o experiență nefericită la Bursă, unde a pierdut mult. E absolvent de științe economice dar și student la Științe Agricole. A lăsat marile metropole și mirajul banilor, a închiriat un teren la marginea Clujului și face permacultură. Pare un concept nou dar e și vechi în același timp, un fel de agricultură care îmbină grija față de om cu cea față de natură, asigură eternitatea.

Ei sunt doar câteva „semințe” pe care o mână nevăzută le-a aruncat pe fața pământului și din care a răsărit speranța. Deși au fost crescuți pe asfaltul străzilor de oraș, copii ai televizorului, ai internetului, ai căilor considerate fără întoarcere!…

Neîndrumați de părinți, pentru că ei au fugit cândva de sat, crescuți în fața blocului, cu cheile la gât, copiii de asfalt ne surprind, ei se întorc primii „acasă”. Fac organizații, asociații, caută pământ, cultivă legume, descoperă o anume agricultură, una adevărată, înteligentă, noi forme și mijloace de a modela forța pământului. Îmbracă iile bunicelor, fac din ele opere de fashion Art, caută mâncarea fără aditivi, circulă cu bicicletele și se mută la sate. Își fac case din paie, își învață copiii să trăiască în preajma animalelor, scriu cărți despre asta. Iar întorsătura neașteptată pe care o iau lucrurile mi se pare a fi o frumoasă Lebădă neagră.

Teoria Lebedei negre îi aparține unui autor de mare succes, Nicholas Taleb și este un fel de avertisment asupra surprizelor. Oamenii, în general, cred că viața merge mai departe cum a fost și până atunci. Adică, de regulă, da, lebedele sunt albe! Însă, câteodată, spune Taleb, apare Lebăda neagră. Neprevăzutul. Așa cum au fost războaiele mondiale, așa cum a fost criza din 2008. Lebedele negre sunt adesea neplăcute, dar pot fi și Lebede negre pozitive. (O astfel de Lebădă neagră a fost computerul.) Ele se produc mai lent, construcția este mai grea și mai anevoioasă decât distrugerea, dar sunt acele surprize plăcute care salvează speranța. Salvează lumea, fără măcar ca ea să-și dea seama.

(Articol publicat pe http://www.transilvaniareporter.ro)

Misterioasa dispariție a tuturor oamenilor unui oraș

Acum aproape o lună de zile a dispărut un profesor din Cluj. I se spunea Gopo.

Nu l-am cunoscut, dar toți cei care îl știau spun cam același lucru: că era foarte inteligent, terminase Geografia cu 10, șef de promoție, că era bun-bun și foarte citit. Purta discuții despre artă ca și despre matematică, Gopo era o enciclopedie. Unii mai spun și că elevii cretini, viitori infractori, își băteau joc de el, îl atârnau în cui sau îi puneau piuneze pe scaun. De unde deduc faptul că era un om tare, tare bun, așa de bun că plutea deasupra prostiei. Deștept și bun, cum rareori vezi.

Citește tot!

Dacă n-o vezi, însemnă că nu exiști!

Încă mai poți să o cauți.
Ea și fluturii roșii îți aduc noroc!

Tema și teama

Se pare că tema dreptei lui Traian Băsescu este statul de drept. grea temă pentru public, aproape imposibilă. Îndreptățită, dar prea abstractă.

Greu de imaginat că vor da fuga la dicționar teleormănenii, vrâncenii sau gorjenii lui Ponta să vadă: ce-o fi ăla și care-i buba cu el?! Dacă nu îmbracă aceasta temă în altceva, dacă nu găsesc o formulă accesibilă, eletorata și caloriferul îi spulberă!

La Cluj, s-a putut observa că Traian Băsescu se ferește de încă o exploatare a temei corupției: ar însemna să-și nege lupta de până acum. Dar cum întotdeauna tema vine de la teamă… 😉

Refresh. Haute couture în teniși!

Casa Chanel răstoarnă imaginea ei și vine cu o colecție punk adolescentină, proaspătă, ca o boare de dimineață!

Și doamnei Coco i-ar fi plăcut!

Ar trebui să învățăm mai multe din lumea modei, pentru că acolo e și artă și business și marketing și o mare, mare competiție de idei!

Dar mai întâi de toate este o poveste despre om…

Un irlandez

Un irlandez, sociolog, are o teorie despre har.

O să mă interesez să v-o explic.

Dar ce vroiam să vă spun: Omul n-ar trebui să moară până nu are teoria lui. Fiecare om cu teoria lui! Așa ar trebui!

Cum să trăiești fără să n-ajungi la nicio concluzie?

De ce eșuează națiunile?

La sfârșitul anului trecut România trecea cu greu peste testul de rezistență a statului de drept. Parlamentarii au încercat atunci să-și legifereze imunitatea și să-i amnistieze pe infractori. Au făcut aceasta într-o noapte de marți. I s-a spus „marțea neagră”.

A fost nevoie de intervenții străine pentru ca puterea politică să dea înapoi. Acum, vedem că derapajul a fost semnalat în Raportul MCV.

N-a trecut mult de atunci și același stat a picat testul funcționalității. În cazul unui accident aviatic s-a constatat că instituțiile publice, aproape toate, s-au dovedit ineficiente. Situația a fost salvată de țăranii din Munții Apuseni. Opinia publică s-a revoltat: noi nu mai avem stat? Ce e de făcut?

Citește mai departe!