Transplantul de rinichi în România este în mâinile a doar doi oameni: medicul Lucan, în Nord şi medicul Ioanel Sinescu, în Sud, la Bucureşti. Directorul executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant, doctorul Dan Luscalov, funcţionează în echipa lui Mihai Lucan la Institutul de Urologie din Cluj.
Dan Luscalov are la Bucureşti un coleg în conducerea Agenţiei de Transplant, director de Strategie şi Management, doctorul Nica Andrei, care, contactat de Transilvania Reporter pentru a explica situaţia şi a comunica criteriile pe baza cărora se face selecţia pacientului ne-a declarat că nu ştie nimic, habar n-a avut de transplant şi nu poate da niciun fel de informaţii: „Eu sunt ca picat din Lună, habar n-am cine şi cum a făcut vreun transplant, eu sunt singur aici, sunt şi şofer şi om de serviciu, vai de capul meu! În agenţia asta sunt doar eu cu Luscalov, ce vreţi de la mine?” (Sublinierea îmi aparține.)
Dan Luscalov, director executiv al Agenţiei Naţionale pentru Transplant, este clujean, membru în echipa lui Mihai Lucan şi spune că a făcut parte din comisia spitalului care a luat decizia, comisie ce a fost formată, în afară de el, din anestezistul operaţiei, nefrologul spitalului şi profesorul Lucan. „Am decis pe criterii medicale, care ţin de grupa de sânge, vârstă, greutate, prezenţa sau absenţa infecţiilor, investigaţiile clinice şi paraclinice, ele au fost decisive”, spune Luscalov.
Întrebat dacă au mai intrat în lotul de selecţie şi alţi pacienţi, Luscalov ne-a declarat că au mai fost şase pacienţi investigaţi alături de Alexandru Arşinel, dar numele lor nu poate să-l facă public fără acordul „domnului profesor” şi al pacienţilor respectivi. A promis că va reveni cu numele acestor pacienţi, dacă va obţine acordul profesorului Lucan şi al respectivilor pacienţi.
» Citește și „Arșinel, Lucan și o mare problemă”
» Citește și „O scrisoare cutremurătoare. Despre transplantul lui Alexandru Arșinel”