Astă seară am fost la Casino.
Lume multă, cald, plăcut, o foială liniștitoare. Cărțile mai întîi trebuie să le citești, ca apoi să te joci cu ele. Sau să câștigi din ele.
Așadar, inspirată locația pentru Bookfest, căci despre ea vorbim. Ca și Bookshow-ul de la Continental. Domnule, mi-am zis, au trecut și cărțile astea migratoare de la cort la palat! În sfîrșit!
Am fost în plimbare, cu familia, dar am trecut și pe la tîrg, unde era Lucian Croitoru și-și lansa cărțile. Mi s-a părut mai degajat, nu atît de scorțos și taciturn cum mi se părea la București.
Bun, dar plecând de la una dintre cărțile lui a vorbit despre libertate și economie.
Mi-am amintit ce credeam la un moment dat, ca un profan în domeniu, despre politicile sociale și umilința la români, iar Croitoru îmi dă dreptate, cu alte cuvinte, în cu totul alte cuvinte, firește! 🙂
Atît de diferite că nici nu le pot reproduce!
Bun, ideea (mea) era următoarea: măsurile populiste care s-au luat la noi în ultimii 20 de ani au fost mai degrabă umiliri în masă, decît politici socio-economice, bazate pe vreo teorie sau ideologie. Pur și simplu, o clasă restrînsă de mafioți, având un nucleu politic, au jefuit marile resurse ale statului și, ca să aibă liniște, au dat firimituri și plebei, cît să nu i se audă mațele ghiorțăind pînă la București! Cît să nu iasă în stardă, cît să nu se pună mulțimea cu pietre pe ei.
Din scopuri de jaf, nu de ideologie!, țara a ajuns la parametri lumii a treia în privința libertății economice, a nivelului de trai și multor altor criterii, pe care acum nu le știu exact, dar pe care Croitoru le are prin cărțile lui.
Nu e vorba nici de capitalism, nici de socialism, fraților, e vorba de furt și acoperirea lui cu confuzie, pomeni sociale umilitoare. Și așa, iată, s-a ajuns la un sistem în care omul, săracul, este dependent de stat și de ajutorul social.
Nu pentru că n-ar munci, ci pentru că unii au creat sistemul în care el să rămână dependent, tăcut și manipulabil.
Asta nu e libertate – este și concluzia lui Croitoru. Libertatea vine din prosperitate, independență față de sistem, din reguli și legi pe care te poți bizui, din stat de drept care să te apere.
Libertatea nu este negociabilă în fiecare zi la ghișeul de ajutoare.