În fiecare primăvară, încalecă pe un măgar (pe oricare, pentru că sînt destui, al lui, acum e mai greu de găsit) și coboară în vale, spre oraș.

Vine și vine și vine, ca să ne spună povestea Lui, una așa mai siropoasă pentru unele gusturi.

Acum înțeleg de ce a înviat. Pentru că n-am priceput totul din prima, ne explică în fiecare an, din nou, din nou.

Și tot nu pricepem.

M-am întrebat adesea dacă poți fi un ticălos cînd ai crescut printre crini și azalee, pe malul unei mări superbe, înconjurat de soare și ciocîrlii. Poți oare să tragi cu pușca dacă-n fața ta se ridică o tufă de iasomie, lîngă casă o vezi pe mama robotind și dinspre mare se aud chicotelile fetelor? Cum funcționează mintea noastră? Are vreo legătură lumina de afară cu întunericul dinăuntru? Habar n-am, n-am văzut vreun studiu legat de asta, dar cred că dacă pe pămînt ar fi mai multe flori și mai multă duioșie, moartea ar mai pierde din putere.