Era seară, stăteam de vorbă cu medicul Mircea Bârsan în camera sa „de zi” din spital. Are și un dormitor, undeva mai sus, pentru că acolo locuiește.

E în prag de pensionare, mai mult blazat decît revoltat. N-a luat șpagă niciodată, dar nici nu a dat. Poate așa se explică faptul că Mircea Bîrsan, deși conduce de ani buni Institutul Inimii, n-a reușit să le facă rost de posturi tinerilor săi rezidenți.

Nu le-a putut obține posturi, iar după rezidențiat, mulți dintre ei au rămas cu situații incerte, apoi au plecat. „Le dădeam gărzile, toate, eu nu mai făceam gărzi deloc, pentru ca ei să poată aduna niște bani. La sfîrșit de lună luau cam 500-600 de lei. Cum să poți trăi cu banii ăștia? Au plecat, cei mai mulți în Franța. Păcat de ei, erau bine pregătiți, ar fi trebuit să rămînă”, îmi spunea Mircea Bîrsan cu regret.

De acolo a plecat și Bogdan, verișorul meu. Acum operează în Franța. A fost unul dintre cei mai buni studenți la UMF Cluj, s-a specializat în chirurgie cardio-vasculară, a făcut rezidențiatul la Institutul Inimii și cînd cei 600 de lei pe lună adunați din generozitatea domnului Bîrsan nu păreau să se facă vreodată mai mulți, a plecat. A găsit postul pe internet, și-a făcut sacoșa și a plecat singur.

A lăsat aici un copil, soția, părinții. Vorbesc la telefon, se văd rar dar le trimite bani acasă. Copilul lui întreabă uneori dacă tati îl mai iubește. Bogdan îi spune doar mamei sale că nu mai poate, nu mai poate departe de cei dragi!

Dar a doua zi pleacă din nou la clinica aceea să opereze inimile francezilor, ca să cîștige bani. La început și-a luat o bicicletă, avea drumuri multe de făcut, apoi și-a luat o mașină ieftină, iar acum are una tot la mîna a doua, dar mai ca lumea. Merge.

Operează și strînge bani. Poate într-o zi va fi mai bine. A învățat să tragă tare, operează zilnic, își caută și singur pacienții pentru care merge prin toate satele din Pirinei ca să prezinte medicilor de familie avantajele oferite de clinica unde operează.

Dar acasă, cum este acasă?

Stau la ușa unei doctorițe lîngă sora mea, bolnavă. Are amețeli, senzație de vomă, o doare capul. De o săptămînă i se fac investigații și asta e bine. Dar la ușa tinerei Alina Nu-Știu-Cum ceva nu e în regulă. Deși pacienta mea este internă și abia stă pe picioare, femeia își trimite asistenta să-i caute cunoștințele prin mulțimea de pe culoar. Le și găsește. O ia pe prima, sosește și a doua. A treia vine însoțită de cineva din spital și o introduce cu recomandări. Sora mea rămîne la ușă. Era acolo încă de dinainte să înceapă programul tinerei doctorițe, dar… cei care mai așteaptă încep să vorbească.

De ce este așa selectivă doamna și de ce are un program atît de scurt? Pentru că împreună cu soțul și-au făcut o clinică privată în același domeniu medical, unde au aparatură și tot ce trebuie. Unde stau mai mult de un ceas pe zi și unde îi trimite pe pacienții bine selectați. E simplu. Sistemul funcționează și nimeni nu zice nimic.

Pe lîngă fiecare spital, vedem cum înfloresc clinicile private. Pe măsură ce spitalul de stat este mai ruinat și mai lipsit de resurse, cel privat se ridică luxos, la standarde înalte și la prețuri pe măsură. Pare să fie paradoxul medicinei românești, dacă n-ar fi atît de ușor de explicat. Resursele și pacienții din spitalul de stat se scurg de ani de zile spre cel privat. Practic, cabinetul din clinica de stat este doar un dispecerat de unde medicii racolează pacienții-clienți pentru propriul sistem de sănătate creat căpușește pe celălalt. Din această încleștare de interese, sigur că pacientul pierde, el plătește de două ori și prin asigurările de sănătate și direct la cabinetele private unde eșuează aproape de fiecare dată.

Dar se întîmplă să nici nu fie nevoie de cabinete private. Uneori un tomograf instalat în spitalul de stat, dar care-i aparține unui fost secretar de stat din Ministerul Sănătății, face toți banii. Aproape toți pacienții, de cîte ori trec pe acolo, au nevoie de tomografie. Costă doar 350 de lei, ce mare lucru! O iradiere, o pensie și gata, ai plătit tributul necesar SISTEMULUI. Fiecare medic care prescrie tomografie ia 10% din factură. Vă dați seama ce concurență este la tomografii?

Răsfoiesc ziarele și găsesc, din nou, vești proaste. Anul trecut, încă 2.841 de medici au solicitat certificate profesionale pentru a putea pleca să lucreze în străinătate. Cei mai mulţi medici care au plecat la muncă în alte ţări,în 2011, provin din Bucureşti – 733 şi din judeţele Cluj – 427, Iaşi – 256 şi Timiş – 394.

Cifra a crescut faţă de 2010, când numărul medicilor care au cerut certificate profesionale curente pentru a putea pleca să lucreze în străinătate a fost de 2.779.

Îl regăsesc și pe doctorul Bârsan, spunînd ceva despre ei. „Doar grija de părinţi sau de copii”, aşa răspunde preşedintele Colegiului Medicilor Cluj,întrebat ce-i ţine pe medicii tineri în ţară. Ba chiar le recomandă acestora ca, dacă e posibil, să ceară certificate profesionale. „Dacă un medic vrea să facă medicină şi nu vrea să se complacă în situaţia asta, cere certificat curent”, spune Bârsan. „Medicină la standarde acceptabile se poate face şi în România, cu mici excepţii. Dar perspectiva, viitorul lor, e incert. La 1.000 de lei salariu şi perspective mici de a găsi un post pregătirii lor, situaţia e complicată”, conchide Bârsan într-o declarație pentru presa clujeană.

Dar cine să deznoade situația asta complicată? Poate Ministerul Sănătății, care ar trebui să vină din nou cu o Lege a Sănătății, în care lucrurile să fie corectate, iar pacientul să fie pus în centrul atenției? Poate că și Colegiul Medicilor ar trebui să se implice mai mult? Poate societatea civilă, care e mai revoltată de tratamentul aplicat cîinilor decît de al oamenilor? Poate partidele, care se apropie de confruntarea electorală și-și numără și voturile de la morgă?

Poate chiar este un an numai bun de tăiat nodul gordian din Sănătate.