Pentru toate sufletele care trăiesc departe de cei pe care îi iubesc. Pentru toți cei care ating cu gîndul în fiecare zi, pustiul.

Mamelor fără de copiii lor: „Să dai, să dai, iată marea fericire a vieții. Să dai mai ales la timp, fiecare lucru la vremea lui. Să dai râsul, să dai lacrimile, să-ți trăiești aventurile, să-ți trăiești durerea… Să plângi, un timp… și apoi să râzi.” (Panait Istrati, în Neranțula)