Cred că lumea se clădește din pămîntul pe care stăm cu picioarele. Din piatră, chirpici sau iarbă, ea se ridică spre cer ca să acopere oasele și carnea oamenilor. Nu e ușor să clădești o lume, îți poate lua și cîteva sute de milioane de ani. Ești obligat să începi chiar și cu o celulă, iar Dumnezeu îți dă, dar în traistă nu-ți bagă.
Uitați-vă cum ard flăcările în Atena, cum mor oamenii înghețați și vedeți cît de nisipos e pămîntul de sub picioarele noastre. Iran, Israel, Siria.
E măcinat în bucăți. Poate că singura noastră salvare vine de unde ne așteptăm mai puțin. Din inimă.