Fina Marița a rămas văduvă de tînără. Bărbatul ei, care stătea în deal, la Noață, a murit în urma unei boli ciudate. Mai întîi a orbit și apoi a murit. A lăsa-o cu șapte copii, cel mai mic în postavă. Rudele din casă, socrii și cumnatul, au dat-o atunci afară din casă. Din moment ce nu mai trăia bărbatul ei, de ce s-o mai adăpostească? Într-o zi i-au pus copiii în brațe și au dat-o, pur și simplu, afară pe poartă.

Povestea, adevărată, am auzit-o la priveghiul lui tata. N-am știut pînă acum de ce lucrurile au luat o asemenea întorsătură.

Biata femeie s-a dus în sat, a găsit un șopron gol, în spatele casei noastre și acolo s-a așezat. Cu timpul, a ridicat o casă și astăzi, copiii ei au o gospodărie frumoasă. O văd de cîte ori mă uit spre miazănoapte.

Nimeni nu știe cum a putut săraca femeie să crescă atîția copiii singură. Unii își amintesc și povestesc că mîncau dovleci copți, prune uscate și mămăligă aproape toată iarna.

Dar cînd a plecat de la casa bărbatului ei, spun oamenii acum, fina Marița s-ar fi uitat în urmă spre cei care o alungau și ar fi zis: Praful să se aleagă de voi ei și de casa voastră!

După ce i-au crescut copiii, o fată, Lola, a nimerit rău. Bărbatul ei o bătea de-o rupea. Asta își amintește și mama că de multe ori la noi se refugia noaptea, plină de sînge.

Într-o zi, Lola a făcut rost de un cufăr, mama i-a dat un furou apoi -i-a făcut o rochiță din pînză de steag și Lola a fugit cu valiza, departe, dincolo de munți, ca să scape de chin.

Pentru omul care i-a bătut fata și i-a alungat-o de lîngă copilul ei, fina Marița cică ar fi zis același lucru: Praful să se aleagă de el și pustiul să rămînă la casa lui!

Astăzi Lola e bine, copilul s-a dus și el la ea, cînd a mai crescut, iar fina Marița nu mai e.

Oamenii cred că de acolo de unde s-a dus, bătrîna Marița vede că în satul nostru, două familii au intrat cu totul în pămînt și casele lor s-au pustiit. Sînt chiar acelea.