Puțină lume știe că J.J. Rousseau a murit singur, poate chiar de aia. Scrisese cîteva cărți, printre care și romanul Emile, care i-au scandalizat pe francezi, pe englezi și întreaga Europă. Rînd pe rînd, prietenii lui l-au părăsit. În lumea relaților medievale asocierea cu un paria te costa scump, ca și astăzi.

A fost alungat din Franța iar cartea sa arsă, dar a apucat să fugă înaine de a fi arestat. S-a refugiat la Geneva, locul său natal, unde spera să găsească adăpost și înțelegere. Dar nu, de aici a fost alungat cu pietre de țărani. A plecat pe o insulă, dar nici acolo nu a fost mai bine primit. A fugit în Anglia, dar acolo a avut parte de o răceală și mai greu de suportat. În final s-a adăpostit la casa de la țară a unui ultim prieten.

A urmat un an de singurătate absolută, în care J.J.R. făcea plimbări de unul singur pe dealuri și medita.

Gîndurile sale au devenit și ultima sa carte. Cartea unui hoinar singuratic. Cuprinde 11 plimbări, iar în penultima dintre ele, Rousseau spune: „de s-ar întoarce oamenii spre mine tot nu m-ar mai găsi”.

De acum, nici el nu-i mai vroia.

La scurtă vreme a murit. Fără să-și fi găsit cîmpul său cu elefanți.