Ni se întîmplă, prea des în vremurile astea, să tragem ușa după noi. Zbang! Cu putere: zbang! Să se cutremure trecutul de hotărîrea noastră, de furia noastră, de puterea noastră! În urmă rămîne doar tăcerea. Apoi construim ziduri între noi și ei, ziduri de cuvinte clădite temeinic în capul nostru. Fraze puternice, motivații gata fabricate, care ne dau dreptate, ne protejează, ne apără, ne dau un sentiment bun, că sîntem adăpostiți la umbra lor. Nu mai există dacă.

De cîte ori am făcut asta, mi-am acoperit propriile neputințe. Abia cînd am reușit să sparg zidurile m-am simțit mai om.

Pentru că dincolo de cuvintele sterpe ar trebui să mai fie ceva.