Vi s-a întîmplat să dați nas în nas cu un personaj important, politician, actor, pictor, vedetă de televiziune, în cele mai neașteptate situații, să-l vedeți cum nu vi-l puteați închipui, trasfigurat de urîțenie, de banal sau de stupiditate? În momentul acela vi s-a schimbat total părerea despre el. Nu vă puteați închipui că omul se înfurie așa, sau stă la soare revărsat indecent, sau țipă la copii sau înjură de Dumnezei ca un birjar. Sau, mai grav, l-ați văzut rîzînd zgomotos și făcînd bancuri cu cel mai mare „dușman” al său?

Întîlnirea omului simplu cu personajele care-i guvernează viața are efecte teribile asupra sentimentelor lui față de insul respectiv. Orice ar fi știut despre el înainte, oricît de rațional ar fi judecat faptele și declarațiile lui, impactul cu omul în carne și oase care are brusc o grimasă, o uitătură urîtă sau dă cu piciorul într-un cîine ieșit la cerșit, va fi hotărîtor în luarea unei decizii ulterioare.

Și studiile arată că toată algebra unei creații de PR se poate duce naibii din incidente aparent neînsemnate, dar care au legătură cu viața și valorile umane din codul de bază. Poți să fii savant de renume mondial, ministru de top sau președinte vedetă, dacă bătrînica de vis-a-vis te vede cum îți bați copiii, ai terminat-o cu simpatia oamenilor.

Bine, veți spune, și atunci de ce nu a avut efect palma președintelui ștearsă de obrazul copilului? Pentru că a prezentat-o Dinu Patriciu, un dușman declarat al lui Traian Băsescu, iar episodul a fost lipsit de credibilitate și a enervat, avea un scop clar. Nu din umanitate făceau dușmanii lui asta ci ca să piardă Băsescu și să cîștige ei. Dar dacă episodul apărea înainte de campania electorală și ar fi fost povestit de o mamă care-și amintea vizibil afectată scena, ar fi dat peste cap sentimentele multor români față de candidatul Băsescu de mai tîrziu.

Dar altceva vroiam să vă spun. Că am ascultat oameni povestind întîlnirile lor cu politicienii. I-au surprins în momente cînd nu se știa priviți. De cele mai multe ori, atunci au decis dacă omul acela este sau nu de „treabă”, dacă este corect, serios, dedicat și merită sau nu încrederea lor.

Cineva îmi povestea: „L-am întîlnit într-o zi pe unul dintre ei (îl știți cu toții )la biserică. Nu era sărbătoare, nu stătea în fața altarului de-a drepta preotului. Stătea în spate, spre zid, se ruga liniștit în rînd cu ceilalți oameni. Cînd s-a terminat slujba a stat la coadă printre toți ceilalți să cumpere lumînări, a așteptat la rînd să le poată aprinde și a tăcut îngîndurat tot timpul, n-a ridicat nici măcar privirea. Avea omul cu adevărat o durere și se purta ca oamenii.”

I-am văzut și pe alții, trufași lîngă altar, dînd mîna cu toți, împărțind cuvinte goale în stînga și-n dreapta. Pe Marius Nicoară în timpul unei campanii, preotul l-a condus pînă la mașină, oprindu-se din slujbă: personajul trebuia să plece, liturghia mai putea să aștepte. Cine credeți că a cîștigat alegerile?

Sînt gesturi aparent neînsemnate, dar care-i fac pe oameni să încline balanța, pentru că sentimentele lor fac diferența, textele politicienilor fiind relativ asemănătoare pentru urechile obosite ale oamenilor, sună bombastic și-s găurite de minciuni.

Întîlnirea lui Traian Băsescu cu locuitorii de la Roșia Montană a fost o astfel de întîlnire, una decisivă. Nu doar pentru cei care l-au văzut vorbind acolo ci și pentru cei care au ascultat înregistrările sau poveștile lor. Oana, o tînără care a stat acolo, cu copilul în brațe, a povestit prietenilor cum i s-a părut președintele și ce i-a strigat peste umăr. Ea l-a votat. Acum povestea ei sună altfel.