Există o discuție acum despre clarificări doctrinare și în ceea ce privește presa. Să fim sau nu în mod transparent de stînga sau de dreapta? Ideea e că presa noastră nu a avut inițial astfel de principii, le-a căpătat în funcție de nevoia de a justifica o atitudine post-factum.

Adică, o parte a presei a susținut măsurile de austeritate. De ce? Vine acum și spune, sprijinită de cîrja ideologică: pentru că este de dreapta! O altă parte a presei urlă disperată împotriva guvernului, invocînd suferința și sărăcia poporului. Chiar dacă în realitate acesta este un comportament exagerat în slujba mogulilor, pot veni acum analiștii cu acoperirea „legitimă” că ei sînt de stînga și, deci, niște principii ideologice stau la baza acestei isterii.

Ei, să fim serioși.

Nu prezența sau absența unui set de valori ideologice de stînga sau de dreapta ne împiedică să fim profesioniști în presă și nici nu ne-ar ajuta. Pentru jurnalist, obiectivul principal ar trebui să fie acuratețea mesajului, corectititunea demersului jurnalistic, redarea exactă a realității, descrierea cazului în stil aproape polițienesc (în sensul bun al termenului), iar pentru aceasta nu ai nevoie de acoperirea ideologică.

În ceea ce privește presa de opinie, nici aici nu putem trasa pîrtii ideologice, pentru că guvernele pot greși și pe stînga și pe dreapta, pot exagera, pot faulta realitatea, pot fura, minți. Ce se întîmplă dacă un guvern de dreapta este tot timpul apărat de o presă de dreapta? Sau unul de stînga apărat de o presă de stînga? Dispare rațiunea jurnalistică, arbitrul, capul limpede.

Evident că, după ani de presă, un analist are un portret aproape clarificat, dar statutul lui, rolul de arbitru public, îl obligă la a judeca faptele și deciziile din spațiul public nu prin prisma ideologică (asta i-ar da și o bună acoperire personală, dar care nu e binevenită pentru public). Cu alte cuvinte, nu clarificarea ideologică este problema presei noastre, ea ar fi doar o acoperire în plus pe lîngă cea legată de nevoia de supraviețuire și finanțare, de concurență și rating.

Buimăceala ideologică actuală lasă mai degrabă se se vadă bubele și putregaiul etic, este o pînză ruptă, cu găuri și deșirături prin care se vede mai bine dincolo de spoiala de vorbe.

O ideologie asumată jurnalistic ar fi ca o prelată de pîslă pusă peste gurile opinenților de profesie, sub ea, ar merge mai departe, mult mai ușor trădarea, corupția, interesul meschin, partizanatul interesat: antena 3 ar da în guvern pentru în numele unor principii de stînga și nu pentru că are o fixație anti-Băsescu și un interes politic să-și pună mogulul la putere! Vă dați seama, ce misiune frumoasă și nobilă și-ar asuma ei; pentru că stînga este democratică și generoasă!

În fond, ei nu sînt de stînga și dacă s-ar declara public astfel, o etichetă n-ar schimba realitatea și nu i-ar obliga la nimic în plus. Le-ar oferi doar o scuză principială și atît.

Asumarea ideologică (ca set de principii) de către presă se face totuși, natural. Prin exercițiul profesiei, zi de zi. Iar ideologia ei ar trebui să fie una singură: adevărul. El nu este nici de stînga, nici de dreapta.