Nu ştiu ce mi-a venit să-mi amintesc, de obicei las în urmă întîmplările urîte, cu destulă rapiditate. Dar sînt unele lucruri care au mai multă însemnătate decît un ghinion oarecare: ne deturnează pur şi simplu viaţa. Nu ştiu ce m-a apucat şi să vă vorbesc despre asta, pentru că nu o prea fac, dat fiind faptul că uit cu plăcere durerile din trecut şi n-am niciun interes să le mai zgîndăr.

Dar ele se repetă. Şi cînd se repetă, cum faci? Mergi mai departe, eu aşa am făcut. De fiecare dată, las totul baltă şi plec unde văd cu ochii. Apoi vine o vreme cînd îţi dai seama, oricît de determinat ai fi să negi toate astea, că acele ticăloşii pe care ţi le-au făcut unii sau alţii, cu ani în urmă, au determinat un nou curs al vieţii tale, şi nu neapărat cel dorit de tine.

Mi s-a întîmplat imediat ce am terminat facultatea, la Cluj. Urma să intru la o instituţie de presă serioasă, ceva ce şi-ar fi dorit orice jurnalist, aveam şanse şi chiar am dat un concurs, l-am şi luat. Înainte de asta cineva a spus o serie de răutăţi gratuite care să mă descurajeze, iar după concurs, altcineva a finalizat opera şi a cerut să fiu scoasă de pe lista admişilor pentru că sînt femeie. Fiecare dintre ei mi-a mărturisit ce a făcut, de la ei ştiu. Şi-au cerut scuze, unul a regretat sincer pentru că ajunsese într-un fel să-mi ceară ajutorul şi să recunoască că am o inimă mai bună decît a avut-o el.

Dar ticăloşia fusese făcută, iar eu, ani de zile, n-am putut nici să mai văd instituţia aceea, îmi producea un rău incredibil. Ştiam că vineri fusesem pe lista admişilor, iar luni eram exclusă.

Aşa mi-am început eu „cariera” în presă. Am continuat să lucrez, ca şi cum nu s-ar fi întîmplat nimic. Aşa cum fac şi astăzi. Dar colegii mei care au intrat atunci sînt şefi în instituţia respectivă, au salarii mari, concedii şi o viaţă extrem de liniştită. Pentru ei, s-au obţinut şi case de la stat. Eu a trebuit să trec de la un ziar la altul, după cum mergeau sau nu mai mergeau, după cum bătea vîntul.

Ei, asta este consecinţa unei răutăţi pure. Cineva a acţionat sub impulsul unor orgolii, cine ştie ce nenorocite de gînduri şi sentimente i-a făcut să se joace cu mine.

Vreau să spun că, în general, bărbaţii sînt mai buni decît femeile, asta după cum am putut să-mi dau eu seama, e ceva subiectiv aici, recunosc. Femeile au genul acela de răutate gratuită mai mult decît bărbaţii, ele sînt deţinătoarele veninului, cu prisosinţă. Habar n-am de ce. Aş vrea să-mi placă de ele, dar prefer să stau deoparte. În mod ciudat, am foarte puţine prietene femei şi mult mai multi prieteni bărbaţi.

Dar vroiam să vă spun că nu e bine să faceţi ca mine. Nu părăsiţi locul lăsînd spaţiul răutăţii şi mizeriei, dacă aveţi parte de ea. Eu nu mai pot face altfel, acum ştiu că nu e bine, dar nu mă mai pot schimba. Mi-a rămas atît de puţină energie încît trebuie să o păstrez. Iar cei care ştiu cum sînt rămîn lîngă mine, restul nu.

PS: Astăzi am scos din măruntaiele casei noastre tejgheaua de la prăvălia bunicului. Wooow, ce faină e! Am spălat-o şi a ieşit de sub păianjeni o culoare roşu irlandez, o splendoare! Este de la începutul secolului trecut, în sertarele ei am găsit un cui de potcovit caii, o lanternă de buzunar din tablă gri-petrol. Srtarul are o încăpere mare în fund, pentru bancnote şi două mai mici în faţă, pentru monede şi cîteva notiţe făcute cu creionul chimic pe margine. Socoteli de ţinut minte cîţi metri de stambă să aducă şi altele pe care nu le înţeleg. În lemnăria ei era şi un cui care mi-a intrat în deget, de s-a umflat. Ocazie cu care am stabilit că Tetanos era un zeu grec, sigur se ocupa de materialele de construcţii, iar ca să-mi treacă trebuie să-l invocăm pe Antitetanos!