Nu fac parte din corul pesimiștilor scîrbiți care cred că ne îndreptăm spre pieire și că Pămîntul e gata să se răstoarne cu susu-n-jos ca să ne arate cît de nemernici am fost și cît de tare ne-o merităm. Am convingerea bazată pe naiba știe ce, poate pe frînturi de imagini și întîmplări care-mi spun că omul modern se poate salva și o face în fiecare zi cu tot mai mult spor. E încă însetat de frumos, e mort după tot ce e natural, chit că vrea să ia fără să dea, dar și cu accese de generozitate și teamă ce-l fac supusul naturii și nu stăpînul el. Gingășia cu care omul de azi apără animalele, face mitinguri pentru cîini, se bate cu poliția ca să scape caii de la moarte mi se pare un semn că între brute și îngeri se înjgheabă un echilibru. Acum aleargă după fluturi și dă concert pe pajiște. Trebuie să recunosc, oricît de propagandistic sună la început totul, și oricît de neverosimil, ideea de întoarcere la natură odată răspîndită, cred că poate salva omul.

Cu cît ne proiectăm un viitor mai sofisticat, cu atît avem nevoie de mai multe resurse. Simțim nevoia să stăm, să așteptăm ca firul de iarbă să crească.