Nu v-am povestit: visez de vreun an încoace cum mă desprind cu casă cu tot de asfalt, casa pîrîie din toate încheieturile, se ridică deasupra căii ferate, trece peste părculeț și o taie hăt în sus, pînă în puful albicios al norilor. Gata!

Am scăpat de toate! Simt vîntul cald care bate, mirosul și bucuria libertății!

Visul mi se trage de la filmul de animație care a luat Oscarul anul trecut. Up!

Noapte de noapte am umblat deasupra pămîntului, am respirat aerul tare al munților, am ascultat păsările Amazonului, am trecut pe deasupra casei părintești să văd dacă iese fumul și dimineața m-am întors cu casa acasă! Nici nu apucau să se trezească ai mei că eu coboram încet, din nou, cu casa pe colțul Căii Ferate.

Alteori mi se întîmpla ziua. Cînd sunau telefoanele, ratele, facturile, rudele bolnave, centrala termică stricată, benzină la mașină, multe, multe și… deodată, gata! Casa pîrîia din încheieturi, trasă de baloane imaginare și eu, ca și bătrînul din filmulețul „Up”, încolțit de necazuri, o luam în sus și zburam, zburam, pe deasupra băncilor, a creditorilor, a furnizorilor, a juriștilor și în general, pe deasupra tuturor!

Doamne, ce senzație! I-aș da două Oscaruri regizorului și un premiu cercetătorilor care s-au pus pe studiu și au realizat casa care zboară ca în film! Vă dați seama, e ceva să te apuci tu, ditamai savantul, să faci casa să zboare ca într-un film de animație!

PS. Pun pariu că nici savanții ăia nu o duceau prea bine, se certau cu nevestele, aveau datorii la bancă, iar vecinii le lua ziarele dimineața!