O dezbatere nouă, după conferința PDL. Vechimea în partid ar trebui să conteze?

Experiența comună, trăită inițiatic în partide, are rolul de a suda masa partidului, de a-i uni pe cei mulți și mărunți și de a le da un sentimentul de siguranță pe care, în general, îl dă haita. Dar nu e garanția succesului, a eficienței. Și, în definitiv, nu e nicio garanție.

Ești nimeni, să zicem. Te duci la partid, dar crești odată cu el. Te tîrăști și tu pe sub mese, culegi firimituri, cumperi țigări și lipești afișe. Cauți să te căpătuiești. La început buimac, apoi tot mai orientat, muncești pentru partid și partidul te ajută. E o complicitate care face funcțional mecanismul și pe care o înțelegem, are utilitatea ei, pentru membri de partid. Dar nu și pentru electorat.

Dar dacă ești un băiat deștept, să zicem? Ai idei, de ce ar conta lipsa ta de experiență? Uneori, tocmai faptul că vii din afara unui organism cuprins de tot felul de metehne îți creează un avantaj. Te poate face util. Dai o față nouă partidului, îi încarci bateriile. Poate că în ochii electoratului, tocmai experiența politicianului în partid, petrecerea atîtor ani la ședințe și lipit afișe îl compromite.

Nu le-a trecut prin cap politicienilor că poate de acest tip de produs s-au săturat românii? Pentru cei mai mulți membri de partid doar a trecut timpul. Nu au dovedit că au stofă de lideri, nu au idei, nu au voința de a face ceva pentru viitor. Dar au învățat cum să cîștige bani, putere, influență. Dacă au compromis ideea de politician, la ce folosește experiența lor?

Anii petrecuți la partid seamănă mai degrabă cu stagiul puștilor printre bandiți, unde învață să folosească briceagul, să se bată și să fure din buzunare. E o experiență de care am vrea să fie lipsiți.

La ce a folosit lupta de partid care i-a lăsat semne pe obraz lui Berceanu? L-a unit pe el de cîțiva. I-a ținut aproape. Pe el, cel de la Transporturi, de cel de la Interne și de ăla de la Finanțe, ca să iasă treaba bună și să nu intre niciunul la pîrnaie. Sigur că are loc o sudare a relațiilor, echivalentă cu o istorie romanțată de gașcă.

Ca și în mafie. Un secret de moarte, o crimă, o seară în care au băut împreună, avînd sînge pe mîini, îi unește.

Ce se poate observa în comportamentul politicienilor noștri, după 20 de ani de mîrșăvii, este un fel de spirit de castă care se manifestă și la PSD (pentru cei care au băut împreună cupa amară a secretelor revoluției), apoi cei de la PNL, care invocă lupta de aproape un secol cu dușmanul, experiența alături de veterani, cultul strămoșilor. Stigmatizați și ei de cruzimea începuturilor, cei din PDL se țin, ritualic, de mînă în jurul unei pietre de început. Cum zicea Blaga, doar cîinele Vasile mai era la fel de vechi ca el la partid. Iar cînd s-au adunat din nou în fața pietrei de hotar a PDL, uniți de trecutul dubios, au învins la congresul de sîmbătă niște dușmani noi, intelectualii cu blog!

Uitați-vă la istoria partidelor din jur și veți vedea cît de mult vă doriți ca ea să nu existe.

Într-o perioadă în care 75% din electorat spune că s-a săturat de politicienii actuali, să apreciezi experiența politică este ilogic. Și riscant.

Setea de noutate a electoratului ar putea fi umplută cu nebuni, extremiști sau tot felul de zăltați. Pentru că partidele vechi nu sînt dispuse să dea șanse unor oameni noi, pe care tocmai lipsa de experiență în partid ar putea să-i ajute să-și urmeze, fără compromisuri, ideile.

PS: Asta nu înseamnă, de pildă, că un Cristi Preda sau Monica Macovei au stofă de lideri charismatici. Nu pot însă să nu observ reacția partidului de respingere a intrușii care le-ar putea destabiliza obiceiurile casei.