Ulise nu a putut uita Ithaca pentru că Ithaca era în el. S-a întors la țărmul lui, pentru că țărmul acela era el însuși. Nu ne întoarcem la țărmurile noastre din vreo datorie oarecare, ci pentru că sînt parte din noi. Și trecut și viitor, și apă și aer, e lumea așa cum o știm.

Ne întoarcem să respirăm, la locul nostru.

O ploaie de vară, un rîu în care ne scăldam, un cîmp pîrjolit de arșița verii, un munte umbros ca o fantomă, pînă sub cer. Un perete de casă, alb ca varul, un prag de lemn sau un alun din fundul grădinii. Mici țărmuri spre care navigăm de oriunde am fi. Părți de lume curată, întreagă, din care nu am vrea să pierdem nimic.