Opoziția s-a grămădit toată pe peronul de pe partea stîngă. La fel ca sălbaticii fricoși, „marii” oameni politici din cele mai tari partide din România atacă în haită. S-au adunat ca „maidanezii”, din tot cartierul.

Mi se pare comic, dar și tragic, în același timp. Aș fi vrut, ca spectator exigent, să văd mai multe oferte, mai multe proiecte, mai multe personalități, mai multă experiență, mai multă creativitate. Dar iată că avem în 2011, la fel ca în 2004, un singur proiect: se adună Gigel, Ionel și Ninel să-l bată în fundul curții pe al lui Trăienel. Mamă, ce spectacol!

Nu e ce putea da această țară după 20 e ani de experiență democratică. E mai degrabă un mod facil de a obține ce dorești cu riscuri și eforturi minime. Și mai mult decît atît, cu un orizont e proiecție scurt, pînă la anul. Cînd, să presupunem, USL cîștigă alegerile și ajunge la guvernare.

Urmează doi ani de guvernare grea. Povestea ieșirii din criză în viitorul apropiat nu o mai crede nimeni după ce chiar Germania și-a fixat ca orizont de așteptare anul 2014. Cu un președinte ostil, USL va trebui să guverneze pe muchie de cuțit și să fure cu becul aprins.

Nu va fi viață ușoară. Greu de ținut cota de simpatie peste 50%. Așadar, Traian Băsescu intuiește că aici ar fi timp și loc pentru un președinte jucător. În 2014, pe un asemenea scenariu, Traian Băsescu ar putea aduce la Cotroceni tot un președinte PDL. Sau independent, dar susținut de Traian Băsescu și de PDL.

Probabil că de aceea, în laboratoarele puterii, se caută un tînăr reformator cu profil agreat de români, străin de jocurile politice și bine cotat în exterior, în primul rînd peste Ocean.