Prima mea întîlnire cu Bartolomeu Anania a avut loc într-o dimineață de primăvara, în 1998, și ea a venit pe fax. Era un comunicat de presă în care arhiepiscopul, căci arhiepiscop era atunci, al Vadului și Feleacului, amenința spunînd că dacă guvernanții nu vor fi atenți la cererile Bisericii, biserica poate să și facă politică. Iar cuvîntul Bisericii va cîntări greu în fața enoriașilor.

Mi s-a părut ciudată poziția prelatului și am pornit fără grabă spre a înțelege ce se întîmplă. Am mers la Arhiepiscopie și am stat de vorbă cu vicarul administrativ, Iustin Tira. Am înțeles că problema erau banii: guvernul și ministerul cultelor respingea cererile de finanțare din partea arhiepiscopiei. Comunicatul semnat de Înaltul Bartolomeu era deci – o atenționare.

În anii care au urmat, arhiepiscopia și-a schimbat opinia în privința politicii. După ce cîțiva preoți au optat pentru o cariera politică, Bartolomeu Anania le-a atras atenția, public, că au de ales între preoție și politică. Așadar, instituția condusă de Bartolomeu avea intenția de a negocia de pe poziții de forță cu politica și nu vroia ramuri rătăcite în hățișul ei. Prezența unor preoți în partide îi incomodau tratativele, îi șubrezeau forța de negociere, îi încurcau socotelile, iar cîștigul adus de ei era infim. Prin mesajul său, a folosit ocazia să arate că este și păstorul oilor rătăcite și că le poate chema la ordine, oricînd.

În anul 2003 am nimerit, credeam că din greșeală, la o întrunire clericală convocată de arhiepiscopul Bartolomeu. M-am așezat în sală și mă simțeam stingheră. Nu mai era nimeni de la presă, începusem să cred că fac o impietate stînd acolo. Mă foiam pe scaun și așteptam din moment în moment să fiu poftită afară, pentru că Înaltul tuna și fulgera la adresa guvernului Năstase care nu înțelegea să-i lase bisericii dreptul de a administra banii pentru acțiunile sociale și pentru investiții. Biserica trebuia să ceară de fiecare dată cu motivare scrisă, bani pentru reparat o biserică sau pentru un azil de bătrîni.

„Mă lasă să înțeleg că nu au încredere în cum vom gestiona noi banii, că pot să se risipească sau pot fi furați. Dar i-am întrebat, răsuna vocea Înaltului Bartolomeu, credeți că vor fura preoții mai mult ca voi?”

După ce am plecat de acolo, în timp ce scriam articolul mi-am dat seama că nu întîmplător am fost chemată acolo și nu dintr-o neglijență am fost lăsată să particip. Bartolomeu Anania a dorit ca mesajul să ajungă la destinatar, fără semnătură.

Un prieten mi-a povestit că în 2004, înainte de alegeri, în timp ce se plimba prin catedrala ortodoxă din centrul Clujului cu niște prieteni din străinatate să le arate cum se renovează lăcașul, Bartolomeu Anania care-i însoțea a răspuns la telefonul mobil și a rămas să vorbească, doi pași mai în spate. A ridicat tonul la interlocutor, iar cînd s-a întors spre vizitatori a simțit nedumerirea din privirile lor așa că le-a explicat: „Era premierul Năstase, a zis că ne mai trimite 6 milioane, i-am spus eu, ce să fac cu șase milioane, aici e lucrare de 6 milioane, își bate joc de mine?!”

Prietenii au amuțit, credeau că Înaltul strigase așa la vreun seminarist…

Dar nu, strigătului său la telefon din mijlocul catedralei aflate în renovare, i-am văzut ecoul în campania electorală. Bartolomeu Anania a fost singurul prelat care i-a luat public, apărarea lui Traian Băsescu după ce acesta făcuse o declarație bizară legată de homosexualitate. Atunci, Traian Băsescu se afla în mare dificultate, iar biserica era gata să-l arunce la rechini. Bartolomeu a răsucit cîrma. Iar rezultatele s-au văzut la alegeri.

Doi ani mai tîrziu, printr-un decret, se înființa Mitropolia Clujului. Iar arhiepiscopul Bartolomeu devenea astfel, mitropolit. Apropierea sa de politică era mai degrabă o relație de pe poziții de forță. A negociat totdeauna în favoarea bisericii. Dar poate că preocupat prea mult de jocul acesta al puterii, mitropolitul Bartolomeu a uitat ceva. Dacă l-am ajutat să-și amintească într-un mod care l-a supărat, îmi cer iertare.

În iarna anului 2007 am ajuns la Mănăstirea Nicula, pentru a scrie un reportaj. Am fost uimită să constat cît de departe era acel loc de ce ne-a lăsat Iisus ca misiune. Puteți citi aici textul scris după vizita la Nicula.

Bartolomeu Anania nu a trimis niciun drept la replică. Nu a spus nimic. Textul a fost publicat în Foaia Transilvană și pe Hotnews.

Anul următor am fost invitată la lansarea unei Fundații de caritate „Bartolomeu Anania”. Vînduse garsoniera sa din București și cu banii primiți, a deschis un cont la bancă pentru copiii săraci care vor să urmeze școala. Pe scena Teatrului Național, Bartolomeu Anania a ținut să spună că donează casele de la Nicula acestei Fundații.

L-am privit peste mulțime și am înțeles. Poate că a fost singurul om care a reacționat astfel față de ce am scris vreodată.