Am stat în mijlocul unui drum înzăpezit, printre ciulini, și m-am gîndit la noi. La toți cei care ne știm. Unii au fost prinși de înghețul iernii supărați pe lume, alții cu dureri în piept, în spitale, alții sătui pur și simplu să nu găsescă oamenii potriviți pentru visele lor.

Mi-am amintit furia cu care îmi povestea prietena mea, venită de la Viena, că oamenii nu sînt frumoși nici acolo, că străzile nu sînt adevărate, că fețele oamenilor sînt moarte. Îi văd încă buzele mișcîndu-se nervos, și ochii căutînd răspunsuri. E o lume mică, prea mică pentru visele ei. E o lume mică și pentru visele mele.

Din toate părțile răzbate aceeași întrebare: cum poți merge mai departe? De unde știi cine te va lovi sau cine te va salva? De unde știi dacă pe mersul tău își mai potrivesc și alții pasul sau ești singur, în cercul visului tău?

Huckleberry Finn a plecat din Missouri cu un „cioroi” pe Mississippi în jos și a ajuns la Cairo cu un prieten.

Așadar, cine va merge cu tine, negrule, dacă tu ești acum negrul?

Sînt drumuri care te schimbă, experiențe extraordinare, călătorii de la tine spre tine, treceri de la ce ai fost tu și străinul de lîngă tine spre ce ai ajuns tu și camaradul tău.

Un drum pînă la capătul lumii, o săritură din tren, o cărare adîncă, de mărăciniș, o stradă cotită dintr-o capitală înțesată, un drum de primăvară pe apă, o fugă pe ploaie, la stadion sau un drum spre vîrful Hymalaia: cu cine-l poți face?

Iată o probă inițiatică pentru orice vremuri, pentru orice generație, limbă, culoare, apucături sau dare de mînă.

Cu cine? Cu negrul din mine, cu un chinez gălbejit, cu un țigan nesuferit, cu un visător înrăit, cu oricine-l petreci, dacă nu-l uiți este chiar omul de pe drumul tău. Cînd te prinde în bucla lui, acolo rămîi. E și visul lui.