Inițiativa unui site (www.proiectdetara.ro) care să fie o platformă de dezbatere, un forum de idei, un loc de întîlnire al inteligenței românești, aparține unui grup neancorat politic. Ba dimpotrivă, este doar răspunsul la indiferența clasei politice față de necesitatea unui asemenea demers.

Proiectul ar fi putut fi făcut instituțional, dar decidenții nu i-au acordat atenție. Cu atît mai mare este provocarea pentru societatea civilă.

Din punctul meu de vedere, ceea ce sper să se nască pe acest site ar trebui să fie un mesaj în cîteva puncte, conturul esențializat al unor obiective liber asumate, care să dea o imagine a dezideratelor unei părți a publicului, atît pentru clasa politică cît și pentru restul lumii.

Nu înțeleg să fie o colecție de reforme. Reformele aplicate fiecărui domeniu în parte sînt tratamente specifice rezultate din diagnoze exacte, concrete, cu detalii și amănunte ce nu pot face obiectul unui proiect major.

Nu înțeleg să fie proiecția unui grup restrîns de cugetători care să pună în operă propriile lor idealuri.

Nu îmi doresc să ajungă o poezie frumoasă, bună de pus în rama spațiului virtual, ignorată de decidenții momentului.

Dar ca să fie altceva, un proiect viabil asupra căruia să se aplece cîndva guvernanții, trebuie ca această platformă de dezbatere să fie vie, să atragă mințile tinere și lucide, care știu ce vor pentru viitorul lor. Să atingă miezul problemelor, să formuleze concluzii și dacă se poate, ceva ce nu apare în cv-ul nimănui, să-și iubească țara.

Mărturisesc aici că România pe care am cunoscut-o eu în ultimii 20 de ani de jurnalism de teren are resurse să ajungă oriunde ar fi necesar ca să poată trăi demnă. Și în cele mai ruinate locuri din țară am găsit oamenii speranței, un mănunchi de vieți care gîndesc liber și merg mai departe pe drumul lor. Oameni care au învățat din istorie, au învățat din viață și au puterea să-și decidă singuri destinul.

Hans Schaas din Richiș este singur în satul lui. Mai are mulți vecini, dar ei nu vorbesc nemțește. Doar el nu a plecat cu frații lui în Germania. De ce? Pentru că acum, după ce a înțeles cum își poate bate joc istoria de om, ca vulpea de iezen, s-a întors să-i tragă clapa: el nu s-a mai lăsat dus de val. A rămas să cultive cartofi pe pămîntul lui din Richiș, acolo unde se simte un om liber. A decis ce vrea să fie.

Românii pot să decidă singuri ce vor să fie.

Pot fi resursa de hrană eco a Europei, pot fi hub-ul energetic al continentului, pot fi un Silicon Valey al Estului Europei, pot să facă din țara lor cu resurse neexploatate turistic o nouă destinație de călătorie, numai bună pentru turiștii plictisiți de locurile „consumate” deja de industria turismului.

România are potențial, dar nu are un proiect care să traseze cîteva direcții de urmărit și nici o clasă politică care să și țină cont de ele. Dezvoltarea pe cîteva axe prioritare trasate de UE nu epuizează un proiect de țară. Este un sprijin comunitar necesar să ajungem la standarde UE, dar nu reprezintă proiecția de viitor a României. Oferta noastră și identitatea proprie în raport cu lumea trebuie să ne-o facem singuri.

Ce putem noi face mai bine și unde vrem să ajungem, cîteva convingeri realist fundamentate și un set de măsuri legislative ar fi suficiente ca România să aibă un ideal propriu.

O țintă spre care să ne putem îndrepta indiferent cine se află la cîrmă.