De ce-mi place Roberto Cavalli? În primul rînd pentru că niciodată creațiile sale nu sînt statice, nu au greutate și nu aparțin timpului prezent.

Din cum își îmbracă femeia visului lui, îți dai seama cum o iubește. Este diafană, imponderabilă, naturală, este delicată sau agilă ca o felină, dar niciodată artificios țeapănă. Niciodată manechin. Femeia creată de Cavalli străbate lumea în cîțiva pași, cît are podiumul, dar o străbate pe toată, de la un capăt la altul, cu sete, de parcă mîine ar veni Apocalipsa.

Este necoafată, aparent un trup de care atîrnă eșarfe amerindiene, pantaloni macedoneni, tunică din Muntenegru și poșetă cu pene din Anzi. Este femeia de pretutindeni, ea însăși o călătorie, bogată în semne și simboluri. Femeia care are multe, multe de adus, de spus. Vine din lumile vechi ale amintirilor și calcă sprințar în lumea nouă, a sclipiciului.

Dar este femeia pădurilor, a apelor și a munților, este din nori. Pare îmbrăcată cu ierburi și frunze, cu pene și iederi, femeia lui Cavalli este o sălbatică. Neîmblînzită de așteptări.