Sîmbătă, a fost tîrg la mall, la Cluj. Nenea Ernest, cel care ne dă de fiecare dată alune caramelizate pîrporite pe vîrtelniță într-un cărucior pictat, este organizatorul bîlciomallului. E mișto, pe cuvîntul meu de om. Vin acolo, cu sutele, samsarii de vechituri (să nu se supere, că ei le zic antichități!). Unele sînt aduse din Suceava, Baia Mare, Iași, Brașov sau Tîrgu Mureș. Vin și ungurii de lîngă graniță. Vînd icoane cu Maica Domnului bălaie, de la catolici, lampadare de porțelan și tabachere de piele. Vînd și pe mama și pe tata. În tablouri de salon, cu monoclu și pălărie.

Maldăre de obiecte grămădite pe mese și pe sub mese. Ziare din timpul celui de-al doilea război mondial, o pendulă, ceainice și candelabre, farfurii și lingurițe, solnițe și oglinjoare, sticluțe de parfum și perii de argint. Tot ce-a rămas după hoardele de trăitori, generații de generații care lasă în urmă scame de amintire. Tunica generalului, portofelul lui cu cheiță, pălăria. La piciorul mesei, o caschetă de soldat neamț. Un făraș de alamă și o măturică de păr. Sluga uitucă le-a pierdut prin bîlci, la mare înghesuială.

Colecționarii, niște indivizi. Mănîncă, beau și molfăie prețuri. De la 100 în sus, cam orice-ți pică sub ochi. E valoare, băi frate! …Dar inelul? Safire de la Marea Caspică! 300 de lei! Dar tabachera de argint, că nici n-o vedeam… 350, dar e zgîriată. De unde o aveți, știți povestea ei? Ce poveste doamnă, zice samsarul zeflemist, o am de unde am găsit-o, ce poveste să mai aibă!

Pe masa unei dame cu greutate, stă răsfirat un teanc de poze gălbejite. Se uită la mine, cu o juma’ de ochi, un domn dichisit, cu mustața pe oală, rezemat de o consolă, cu o vază de crini pe ea. Are prestanță. Dar femeia ridică un evantai și cu colțul îl azvîrle pe domnul dichisit, sub masă. Îl ridic și mă uit mai bine la poză. A fost făcută în 1913, la Foto Atelier din Sinaia. Cum a ajuns bietul om să rătăcescă pe sub mesele din mall, o sută de ani mai tîrziu, nu știm. Chiar nimeni n-a dorit să păstreze poza lui?

Doamna corpolentă vorbește de zor despre pandantivul de cuarț care-și schimbă culoarea în funcție de starea de sănătate a posesorului. Costă doar 20 de lei. Cu ce-o fi greșit domnul Galanton, să-i zicem, bărbat serios, cu carte, să ajungă lîngă pandantivul de cuarț?

Mai încolo un pic, stau grămădiți într-un album, toți confrații lui de leat. Cu neveste și copii, se uită stingheri la trecătorii cu iPod și hands-free care se holbează la ei. Cine sînt? Al cui e albumul, are o istorie, se știe de unde vin oamenii ăștia? De unde să știm, doamnă, i-am cumpărat de pe la tîrguri.

Dar de Letiția nu știți nimic? E atît de delicată, în podoabe de mireasă. Cea mai frumoasă zi din viața ei. Și tocmai poza asta să rătăcescă printre străini? A avut rochie frumoasă, voal cu dantelă și mărgele albe. Buchet de flori mărunte, de ploaie.

În larma holului de la mall, printre ghionturi și țîrîit de telefoane, duc poza la obraz și simt mirosul de garofiță. Letiția stă cuminte, cu capul ușor într-o parte, cu mîinile în poală, pe flori. E ziua ei, cea mare. O iau acasă. N-o pot lăsa pe frumoasa mireasă să cutreiere mai departe,ca o orfană, tîrîtă prin tîrguri. S-a căsătorit la Bușteni. Și și-a făcut poză la Mihail Șișu – Foto Arta. Soțul pare mecanic de tren, iar soacra, cam oțărîtă.

Din obrajii calzi ai Letiției a mai rămas doar o poză pe care o țin fără vreun drept în mînă. Ba mai mult, femeia guralivă îmi cere doi lei pe ea, mi-o dă.

Obiectelor li s-e mai dă o șansă. Omul cu scaunul, cu ceasul, cu trusa de bărbierit, le-a luat și le duce acasă și are de gînd să le pună la locul lor. Dar pozele turtite sub scrumiera de argint, sînt doar niște morți neliniștiți, morții nimănui. Cutreieră iarmaroacele astea moderne, stau vara în arșiță pe cîmpuri, la festivaluri… și măcar dacă ar avea vreun rost: pe ei nimeni nu-i cunoaște.

Spre seară, anticarii de mall se ridică să-și strîngă catrafusele. Unii spun, alții țin doar pentru ei, cam cît au cîștigat. 2000, 3000, dar și 5000 de lei numără la plecare cîte un colecționar de stil nou.

Strîng toate comorile alea anonime și zdrențuroase, le pun în sacoșe și pleacă la mașini. Mai vin luna viitoare, a treia duminică de cum începe la calendar. Femeia cu pozele a strîns, și ea, cam tot ce-a avut. A aruncat și pozele într-o sacoșă de rafie, neagră. Îi duce pe necunoscuții ei, fără de voia lor, spre altă lume.

La o pensiune de periferie sau, mai departe, la bîlciul de la alt mall.

Între Bershka și Auchan, sub plasma imensă de pe perete se întinde hărmălaia de week-end în supermarket. Pe televizoarele de la electrocasnice din sutele de ochiuri de sticlă țipă isterică lumea de afară, lumea de azi. Într-un minut se perindă prin fața ochilor zeci de personaje importante, care discută tema zilei: ce face guvernul cu legea salarizării unice, ce a făcut Fătuloiu cu mita. Miniștri de o zi, secretari de stat dar și generali de poliție trec gravi pe ecrane, de la stînga la dreapta. Caruselul de imagini te hipnotizează; pentru o clipă, ai putea să crezi că doar ei, doar ei există.

Această prezentare necesită JavaScript.