Traian Băsescu a folosit de atîtea ori cuvinte tari, încît ele au ajuns fie să scoată lumea din sărite fie trec neobservate, într-un reflex de apărare.

Majoritatea toxică este o expresie sau o realitate? Și de ce ar fi o majoritate toxică și nu benefică?

Dacă ne întoarcem să analizăm cu atenție activitatea Parlamentului din ultimii ani, vedem că există un algoritm de lucru care a funcționat în legislativul nostru, foarte bine. O formulă de succes ce s-a aplicat constant și care a făcut să funcționeze mușuroiul de aproape cinci sute de viespi politice: trocul politic pe legi, „votez eu pentru tine, votezi și tu pentru mine”.

În centrul acestei formule regăsim un element catalizator, dacă vreți, de coagulare instantă: interesul. Dacă parcurgem lista legilor românești care au trecut cu o majoritate confortabilă prin Parlament, constatăm că de la Constituție începînd, interese de grup, interese personale, interese de breaslă, interese electorale sau cel mult interese de partid au adunat parlamentarii în săli și numărul de voturi necesar odată cu ei.

Așa a fost posibilă privatizarea în România. S-au dat legi prin care s-a furat. De exemplu, privatizarea Petrom, unde PSD s-a mobilizat la vot în Parlament și a dat cu patru miliarde de euro mai puțin decît era evaluată cea mai profitabilă afacere petrolieră a țării. Și de atunci mai pierdem două miliarde anual prin redevențe mai mici decît în toată Europa, prevăzute de aceeași lege. Aici nu putem decît să înțelegem interesul financiar al celor aflați atunci la putere. Interes pentru care a fost o majoritate ce a funcționat ca ceasul.

Haideți să vedem ce tip de legi a trecut cu ușurință guvernul Năstase. Ajutorul social garantat, ajutorul la încălzire, tichetele de călătorie și indemnizațiile pentru copii. Legi care aduc popularitate și simpatie socială.

A trecut cu ușurință și Legea sindicatelor (2004) și Legea Patronatelor (2001). De aici ați văzut cine a profitat.

Legile pensiilor speciale au venit în valuri, completînd gama de privilegii de la an la an. Ele au vizat toate pensiile lucrătorilor din MApN, MAI, SRI, SIE, SPP sau ANP (2001, 2004), dar și ale parlamentarilor (2006). Au trecut cu viteză, pentru că în jurul intereselor personale parlamentarii s-au coagulat rapid. Nu i-a împiedicat niciun inconfort birocratic și nici cvorumul incomplet. S-a votat cu maxim de participare și implicare.

Legea creșterii pensiilor, în anul electoral 2008 le putea asigura parlamentarilor, voturi. Legea Farmaciei prin care afacerile cu medicamente au ajuns în topul afacerilor de succes, a băgat bani în campaniile electorale. A trecut cu o majoritate lejeră. Proiectul de buget al Camerei și al Senatului în această toamnă. S-a votat rapid, nu am auzit de niciun blocaj.

Cu ale cuvinte, vedem funcționînd majorități transpartinice, realizate ad-hoc în funcție de interese și negocieri punctuale. Parlamentul Român nu este obișnuit să funcționeze transparent, după cerințe doctrinare și nici măcar după comandamente guvernamentale. Se vede acum că partidele nu țin sub control votul unei majorități grupate ideologic sub diverse sigle. Oamenii lor își urmăresc propriile interese, formînd majorități în jurul obținerii și conservării unor interese sau privilegii de grup, de breaslă sau personale.

Legile austerității nu aduc nici capital electoral și nici nu slujesc interese care să-i mobilizeze. Majoritatea parlamentară nu se mai poate forma, oricît ar bate din picior Boc sau ar țipa la ei „marinarul”. Parlamentarii, opoziție și putere, fără vreo diferență, și-au pierdut pur și simplu, motivația. Criza a făcut ca Parlamentul să ajungă un fel de SRL aflat în faliment la care asociații nu mai reușesc să se găsească unii pe alții nici la telefon. Aleargă un avocat micuț cu hîrtiile între tribunal și registrul comerțului, fără vreun folos anume. SRL-ul nu mai e profitabil, deci nu mai interesează pe nimeni.