Nicolae era primul fiu al porcarului, întemeietorul satului. Zis și Papa. Băiatul fugise într-o seară de iarnă peste cîmpuri, prin zăpadă, de la porcăria boierului. Cu gînd să nu se mai întoarcă și nu s-a mai întors. Pe drum l-a prins o căruță. A sărit și el din mers și nu s-a mai uitat înapoi. Oamenii erau lemnari și odată plecat cu ei, le-a ucenicit pînă cînd a învățat meserie. Cu timpul s-a întărit ca meșter și și-a făcut echipa lui. Făcea acoperișuri la case, porți domnești, care și căruțe de mare finețe.

Nicolae a refăcut întreaga casă părintească a lui Tudor Vladimirescu. Bucățică cu bucățică, el și echipa lui de meșteri tîmplari au pus lemn nou în locul lemnului vechi și azi ea e în picioare. Pe la 1910, au sosit austriecii. Erau ingineri cu școală și proiectau poduri la comanda statului român. Aveau planuri mari, iar Nicolae vroia să lucreze cu ei. Așa a ajuns el într-o vară de început de secol să afle din mîini străine meșteșugul podului.

Făceau un pod, venea ministrul, se adunau satele grămadă și de pe un mal și de pe celălalt, austrecii, echipa lui și însuși antreprenorul Nicolae și se făcea poză.

Moștenirea Antreprenorului

Nicolae era străbunicul meu. Oamenii învățaseră să-i zică după cuvîntul nou, Antreprenorul. Ajunsese prieten al inginerilor austrieci, iar după o iarnă în care ei plecaseră la Viena, Nicolae a primit la întoarcerea lor, ce le ceruse. O mobilă stil de toată frumusețea, o avem și azi. Le-a plătit-o scump, dar în casa lui cu etaj și pridvor brîncovenesc, mobila sculptată în stil neobaroc de la 1870 era ceva rarisim.

Era și ea un cap de pod între miezul civilizat al Europei și niște olteni care visau la luminile Occidentului. Visau poduri peste ape, căi ferate și drumuri de piatră. Visau școli.

În anii care au urmat plecării austriecilor, antreprenorul Nicolae s-a îmbolnăvit. Atîta a mai apucat să facă, o școală pentru satul întemeiat de Papa, chiar la parterul casei lui. A căutat învățător și i-a dat casă și masă. După moartea antreprenorului, fiul lui a făcut un alt local pentru școală, unde a mutat copiii satului și tot calabalîcul. Iar noi aveam să ne naștem într-o casă fără clopoțel, ca oamenii.

Război și apă

În 1876, primăvara, începeau lucrările la Podul Eiffel. Cu trei zile înaintea începerii războiului dintre Rusia și Turcia, războiul din 1877, s-a deschis podul construit după planurile inginerului german care a făcut și Turnul Eiffel. Podul a lăsat cale liberă pentru o confruntare între două lumi din care noi am ieșit liberi.

În 102, Traian a ridicat pod de piatră peste apele Dunării masînd armate întregi din Sudul Imperiului ca să poată trece Imperiul și dincolo de apă. Și l-a trecut.

Moise de la Negrești

Acum se lucrează la Podul de peste Mureș, de lîngă Alba Iulia. Nu mai fusese reparat de 30 de ani. Au găsit 6 milioane de lei la CNADR, pentru reparații, încă 4 pentru lucrările de ocolire și i-au dat drumul. O firmă din Negrești, cu 24 de angajați și fără vreun trecut glorios, pune parîme la podul de beton, care expirase de acum șapte ani. Promite că în trei luni, e gata.

Ideea de pod, mai tare ca podul

Ca să treacă mașinile dincolo, autoritățile au făcut un pod în apă, un pod de pontoane. Se leagănă sub roți, un soldat explică, așa, ca să te liniștească, cum pe pontoanele lui au trecut și tancurile și n-au pățit nimic. E un pod plutitor, dar e solid. Îl iau și pleacă cu el, cînd nu mai e nevoie aici. Poate e nevoie în altă parte. Șoferii ascultă ce spun soldații, par că gîndesc: asta se întîmplă cînd Antreprenorul e marinar.