Astă seară, agențiile de presă au anunțat că soția disidentului chinez Liu Xiaobo cel care a primit vineri premiul Nobel pentru Pace, a dispărut. Înainte să fie ridicată de la locuința ei de forțele de ordine, a mai transmis cîteva mesaje. „Poliţia stă aici, aşteptând să îmi strâng lucrurile”, a declarat soţia disidentului, Liu Xia, potrivit NewsIn. Liu Xia a precizat că forţele de ordine au spus că intenţionează să o ducă la Jinzhou, dar este îngrijorată că ar putea fi mutată într-o altă casă din afara Beijingului, unde să fie plasată în arest la domiciliu. Deocamdată, este de negăsit.
Soție de deținut politic în China, Liu Xia îndură o confruntare inegală între ei și cea mai mare putere roșie din lume.
Aflăm și că Linda Norgrove, o tînără femeie britanică ce lucra ca angajat umanitar în Afhganistan a fost răpită de talibani și ucisă în timpul operațiunii de salvare.
„Cu tristeţe profundă trebuie să confirm faptul că Linda Norgrove, angajată britanică a serviciilor umanitare care a fost ţinută ostatică din 26 septembrie în estul Afganistanului, a fost ucisă de răpitori, în cursul unei operaţiuni de salvare”, se arată într-un comunicat al ministrului britanic de externe William Hague.
Și tot astă seară, aflăm că femeile pesediste s-au pozat cu Ponta și Năstase, au reales-o pe Rovana Plumb în fruntea unei organizații de partid unde sînt doar doamne și apoi au făcut bancuri despre BUBA.
Da, în plus, și Adelina (nu știm cine e) mai poartă încă inelul de 5.000 de euro de la fostul iubit. Cu fostul sau cu actualul, nu are importanță, a semnat și un pact cum că fiecare face ce vrea.
O româncă de 13 ani face furori în Turcia, unde cîntă ceva asemănător manelelor. Treisprezece ani. Asta e!
Urmărind fluxul de știri despre femei vedem că, dacă la alții țara arde, la noi doamna încă se piaptănă cu grație. Vedem în ce hal de derizoriu a ajuns viața publică și, culmea, cu contribuția neașteptată a femeilor.