Sînt momente în istorie cînd jocul cu cuvintele de sticlă nu doar că este un lux, dar este și periculos. Cînd am aflat că s-a lansat Partidul Ardelenilor, m-am gîndit că e o glumă a cuiva care se plictisește.

Noi credeam că acest partid există deja, este la guvernare, a fost acolo de fiecare dată, iar acum tocmai scade vertiginos în sondaje. A ajuns la 12% ^[*].

Impresiunea aceasta se întemeiază pe un adevăr istoric și pe cîteva dovezi clare: Emil Boc, Victor Ciorbea, Theodor Atanasiu, Vasile Blaga, Mihail Hărdău, Decebal Traian Remeș, Constantin Niță, Nelu Botiș, Valeriu Tabără și toți miniștrii UDMR. Să ne mai aducem aminte?

Nu, mai bine nu, că stricăm bucuria fondatorilor.

Pentru următorii 10 ani probabil, rezistența electoratului la tot ce vine din Ardeal în materie de producție politică, va fi de neevitat.

Ardelenii care au fost la guveranare au ramas în memoria publicului ca mari dezamăgiri. Proba practică pe care ei au dat-o la București s-a dovedit cam de fiecare dată, un fiasco. De ce ar mai încerca cineva talentele politice ale ardelenilor? Cînd ei au guvernat, prin UDMR aproape tot timpul, prin PSD destul de consistent, cu liberalii la fel, iar acum sînt acolo cu premier cu tot?

În loc să consolideze prejudecata cum că ei știu ce fac, sînt serioși și organizați sînt mai buni, au demonstrat scurt și fără drept de apel că habar-n-au, că puși la treabă se pierd printre cuvinte, șpăgi și caltaboși ca orice ageamiu de pe malul Dîmboviței. Ardelenii și-au dat singuri lecția pe care nimeni altcineva nu le-o putea da mai bine. După ce ani de zile au fluturat steagul mîndriei regionale, cînd au fost scoși la tablă au luat 4. La fel ca și confrații lor din Sud sau Est.

Dovadă că România nici șanse regionale nu are. Fragmentele care o compun nu au calități substanțial diferite, ele au doar prejudecăți istorice, iluzii bine cultivate politic și cam atît. Poate de aceea, avem doar o șansă globală, să ne tîrască lumea civilizată după ea, să ne înghită nemestecați, ca pe un os de pește și să ajungem și noi, odată cu ea, în raiul bunăstării occidentale.

PS. Poate doar „Partidul European” să mai aibă ceva șanse!