Vasile Blaga, încă un mit de carton al politicii românești. Construit cu tact, portretul de ”buldog cu cravată” al lui Blaga nu duce în spate cine știe ce. După demisia din această dimineață, riscăm să facem din Blaga un sacrificat, un martir al televizoarelor.
S-a ajuns pînă acolo încît se insinuează că Vasile Blaga a fost lucrat, înlăturat pentru că nu-l mai agrea Traian Băsescu, sau Boc.

Pentru noi, ca cetățeni nu e important ce simt ei, pedeliștii între ei și nu putem ține cont de acest lucru, prea tare. Chiar deloc.

Nu putem judeca formal acest caz decît desprins din albumul de familie, ca o fotografie a momentului. Dacă judeci rece și distant nu poți să-l imaculezi pe acest personaj doar pentru că ai nevoie să-i creezi un opozant lui Traian Băsescu, din propria lui ogradă.

Statura de om politic serios a lui Blaga s-a construit în primul rînd pe funcția de ministru de Interne, care conferă prin ea însăși, nu e așa, o putere simbolică mai mare decît ministerul agriculturii, de exemplu. Blaga a mai fost ministru peste polițiști, generali, chestori. A controlat administrațiile locale mult timp. Este firesc, iar sociologii o spun și ei, ca funcția de la Interne să favorizeze imaginea publică a individului care o ocupă. Îl face mai tare ca ceilalți. „Tătucul cu bulanul”.

În realitate, personajul este profund discutabil. Cu un trecut neclarificat nici pînă azi (fost șef la vamă în Oradea), cu un aparat urechist în subordine, cu multe dosare in sertare,(iar consilierii lui știu și ei cum arată ele), cu obiceiuri bahice de notorietate și o structură de tip comunist, Blaga și-a întreținut prin rețele de putere informațională și simbolică o imagine mult departe de realitate.

Își laudă singur realizările în momentul demisiei, accentuează pe elementul de onoare în mod exagerat (știm cu toții că demisia a venit după o seară de dispute la sediul guvernului) și se victimizează lamentabil. Un singur exemplu și veți înțelege mai bine găunoșenia acestui personaj promovat excesiv. O însemnată parte a reformei poliției în România ar fi trebuit să fie descentralizarea ei. Ei bine, Vasile Blaga a deturnat proiectul inițial de descentralizare radicală, la o apă de ploaie tipic românească prin care nu a clintit nici un fir de păr din ministerul său, dar a creat noi structuri locale ale poliției comunitare. Care au insemnat bani cheltuiți nejustificat.

Cunosc acest proiect de mai bine de cinci ani, dar el a ajuns în mandatul Blaga o caricatură de descentralizare. Tocmai pentru a nu deranja interesele baronilor locali din poliție, ale generalilor conectați la rețeaua de favoruri și beneficii, nu a transferat oameni, logistica și bani de la polițiile orașelor la consiliile locale, așa cum era firesc, ci a creat excrescențe noi pe lîngă primării, așa-zisele poliții comunitare încropite peste noapte din șomeri și analfabeți.

Nu a trecut nici poliția circulației în subordinea primăriilor, deși realitatea o cerea. Circulația într-un oraș este concepută de primării, iar dirijatul ei o fac polițiștii. Astfel, blocajele din trafic, anomaliile din circulație sînt pasate de la primărie la poliție și invers, deși ele ar trebui să se spargă în același chipiu. Sau bască.

Dar nu detaliile mandatului lui Blaga fac relevat ce se întîmplă în politica momentului, ci chiar prezența lui. Ca și Ioan Rus altă dată, PDL și PSD au creat conștiente, astfel de personaje pe post de sperietori pentru ulii din partidele adversare. Oameni care par ceea ce nu sînt. Ca să timoreze adversarul.

S-a dovedit că efectul „băiatului dur” s-a simțit numai asupra politicienilor, electoratul nu s-a impresionat de căutătura încruntată și nici de dosarele miniștrilor de la Interne. În fața oamenilor normali, și Blaga ca și Ioan Rus cu ani în urmă, au rămas cam fără pușcă.