Acum. La UBB, Marga deschide anul politic 2010/2011

Andrei Marga deschide astăzi universitatea clujeană pentru cei aproape 60 de mii de studenți, cu un discurs eminamente politic. Rectorul UBB folosește astfel tribuna aulei universitare pentru răfuieli politice într-o manieră deloc academică.

Vicepreședinte PNL și „ministru” în guvernul din umbră al lui Crin Antonescu, Marga și-a construit întreg discursul inaugural, din fața studenților, pe principiul: tot ce au făcut ceilalți este greșit, doar ce am făcut eu a fost bine. Ca și cum mîine ar începe campania electorală, rectorul se folosește abuziv de microfonul universitar pentru a-i mai zice două de la obraz lui Traian Băsescu, ministrului educației și cui s-o mai nimeri.

Negreșit că societatea românească are de reproșat multe politicului, dar nu de oriunde și oricînd, nu de la tribuna academică, nu sacrificînd răbdarea și înțelegerea unor tinerii care cu siguranță, nu au crezut că vin la o ședință de partid sau un miting electoral.

Iată cîteva fragmente din discursul pregătit pentru festivitatea de astăzi de rectorul Andrei Marga:

După ce proiectul de lege guvernamental (legea educației – n.m.) a fost trecut în grabă prin Camera Deputaţilor, sub ameninţări de diferite naturi şi cu feluri de numărare a voturilor astăzi notorii, la Senat, care este camera decizională, s-a încercat examinarea mai responsabilă a lucrurilor.

La erorile de percepţie, de concepţie şi de abordare şi la incompetenţa endemică a celor care au răspuns de învăţământ în 2005-2006, s-au adăugat măsurile ilegale şi erorile recente ale guvernului.

În intervenţiile autorităţilor actuale de la Bucureşti reapar formule compromise istoriceşte, precum devize folosite de Goebbels şi Stalin: „de ce le e frică, nu scapă!”, „vrem sânge proaspăt!”, „vom evalua oamenii după felul în care aplică politica guvernului!”, „remanierea nu se discută, ci se face”.

Astfel, analiza campaniei electorale de acum un an, ca și a discursului politic în general, devine vîrf de lance, iar rectorul, profesor de logică, comite o eroare de neiertat, asemeni unui om blocat într-un eșec peste care nu poate trece: se folosește de funcția academică pentru a mai obține, cel puțin ca deziderat, cîștig politic pentru ambițiile personale.

O lecție de la care studenții ar fi trebuit să chiulească.

Lasă un comentariu