La Universitatea Babeș-Bolyai există o preocupare cel puțin surprinzătoare față de ce probleme are mediul academic în plină criză: să pună în valoare galeria rectorilor din Muzeu! Adică, refacerea dar și continuarea „evidențierii” istoriei Universității.

Continuarea evidențierii respective se va face și prin parcurile publice, punînd busturi și efigii, pentru memoria posterității.

Ce credeți că se întîmplă? Avem o cerere a studenților de repunere în drepturi a vreunei personalități uitate? Avem o firească tresărire de conștiință a vreunui valet de curte nouă, de curte academică, firește, în legătură cu vreun dascăl ce a murit iubit dar sărac pe băncile universității? Nu, este doar grija unui Dumnezeu al locului, pentru siguranța bustului său din ghips, de mîine. Vrea omul, pardon, zeul, să fie asigurat că nu va lipsi din galerie.

Chiar nu se găsește nimeni să-l tragă jos, de mînecă, pe omul viu care se cațără de pe acum pe soclu?

P.S. Putem face un exercițiu de imaginație, dar care are logică aici.

Dacă Emil Boc, de exemplu, ar emite mîine o hotărîre de guvern prin care se asigură investirea în continuare în fabricarea de statui pentru galeria de prim-miniștri ai României, ce ați zice despre el?