Dispariţia Patriarhului Teoctist lasă în urmă un „şantier”. După o tranziţie stagnantă, poate binevenită în contextul socio-politic din România, dar categoric prea lungă şi ineficientă, Biserica ortodoxă trebuie să-şi găsească drumul spre ce vrea ea să devină. Sub patriarhatul Prea Fericitului Teoctist biserica şi-a găsit lineştea. Sub următorul patriarh ea trebuie să se găsească pe sine. Din Transilvania acest drum se vede unul al identităţii genuine şi al dialogului activ cu toată societatea.

Lasă în urmă un şantier
Pentru prima dată în istoria Bisericii ortodoxe, există şansele ca alegerea viitorului patriarh să fie un pas mare pentru soarta celei mai iubite dintre instituţiile româneşti. „Viitorul patriarh trebuie să aibă pricepere şi viziune, ceva ce pînă acum nu a fost. Ne-am bucurat cu toţii de longevitatea patriarhatului de pînă acum. S-a asigurrat pacea atît de necesară pe parcursul tranziţiei. Dar e limpede că aceasta a însemnat şi o stagnare. Moştenirea Patriarhului Teoctist este una foarte grea , s-au acumulat restanţe. Nu este o criză, dar e un şantier. Nu ştim acum cine va fi succesorul, dar ştim cam ce are el de făcut. Fără a face acum un program de guvernare pentru viitorul patriarh, îndrăznesc să spun, de aici, din Ardeal, ce cred că trebuie pentru viitorul bisericii. Biserica română ortodoxă trebuie să se ia în serios şi să treacă la o reformă profundă. În primul rînd ea trebuie să-şi regăsească identitatea genuină, să se debaraseze de toate decorurile inutile şi ritualurile şamanice şi să se regăsească în plinătatea şi forţa ei spirituală profundă, în rolul ei esenţial. Succesorul trebuie să ştie că biserica ar trebui să aibă un rol activ, să se implice în dialogul cu toată societatea, chiar şi cu cei care nu sînt credincioşi. Trebuie să fie activă, dar nu să cadă în activism. Pentru ca pe acest şantier să se construiască ceva trebuie să avem un succesor cu mînă puternică, cu înţelepciune şi multă credibilitate”, consideră Radu Preda, teolog şi profesor universitar.

De la vîrf începe schimbarea
Spre deosebire de sistemul papal, patriarhatul ortodox este mult mai „democratic” ca să spunem aşa. La Biserica ortodoxă , sinodul, ierarhiile intermediare şi baza sistemului sînt instrumente importante în propagarea sau estomparea mesajului de la vîrf. La ortodocşi, nu doar vîrful piramidei contează ci şi baza, felul în care structurile episcopale intermediare îşi însuşesc sau nu viziunea patriarhului. Pentru ierarhii Bisericii ortodoxe, ce spune patriarhul nu este lege, sinodul avînd un cuvînt greu de spus. Cu toate că aceasta este tradiţia la noi, dacă în Biserică se simte nevoia unei schimbări, doar de la vîrf se poate începe. Tranziţia noastră s-a transformat mai mult într-o convalescenţă, iar mulţi aşteaptă un tratament grabnic.

Alegeri libere
Pentru prima dată în istoria patriarhatului, succesiunea va rezulta în urma unor alegeri libere şi transparente. Pînă acum, patriarhul României a provenit din cadrul Mitropoliei Moldovei, cu excepţia primului patriarh, Miron Cristea. Aceasta nu este o regulă canonică, dar a fost o înţelegere atunci cînd Iaşul a pierdut statutul de capitală a Moldovei ca România să-i ofere în compensare patriarhatul ortodox. De data aceasta Biserica se pregăteşte de alegeri libere, în care toţi candidaţii să aibă şanse egale. Peste 40 de zile vom afla cine va conduce destinele Bisericii ortodoxe române, biserică cu 18 milioane de credincioşi. Miza este foarte mare, cu atît mai mult cu cît, ea se află în momentul unei mari provocări: întîlnirea cu Europa catolică. Numele posibililor candidaţi, vehiculate în aceste zile, sînt cele ale Mitropolitului Bartolomeu al Clujului, Teofan al Olteniei şi Daniel al Moldovei. În funcţie de cum vor rezona membrii Sinodului la proiectele şi viziunea fiecăruia vom avea o biserică reformată, care să răspundă la cerinţele epocii moderne sau nu.