Ne-am obişnuit în mod păgubos să gândim la scară mică. În strâmtul regim al unei zone geografice pe care o îndrăgim. Când stai la o şuetă cu marii oameni de stat ai impresia că o problemă din provincie te-a obligat, din nefericire, să gândeşti provincial. Când stai de vorbă cu oamenii simpli din cătunele lor de baştină descoperi că marile probleme care zguduie lumea nici nu ating pământul de sub talpa ţării tale. Între cer şi pământ numai o minte lucidă poate păstra echilibrul normal. Între chestiile tari şi cele derizorii multe intenţii bune s-au spulberat degeaba. Dacă apuci să te plimbi pe covorul roşu sub luminile reflectoarelor, după o vreme uiţi cum e mersul greoi prin grohotişul drumurilor şi începi să te împiedici caraghios când, de dragul de a te arăta popular insişti s-o faci şi pe asta.
Transilvania este doar o provincie. Interesele ei au dimensiuni rezonabile, proporţionale cu importanţa ei raportată la întreg Globul. Politicienii care o reprezintă greşesc adesea fie supralicitând şi supradimensionând chestiunile transilvane, fie subestimându-le sau uitându-le cu desăvârşire. O cale de mijloc ar fi ideală.
Cele mai mari proiecte legate de Transilvania au fost două: Roşia Montană, o afacere perfectată de guvernul CDR şi Autostrada Bechtel, o afacere perfectată de guvernul PSD. Amândouă proiectele i-au dat acestei provincii serioase dureri de cap. Nici unul nu a adus până acum beneficii economice şi amândouă au stârnit puternice dezbateri în rândul poporului, dar şi dincolo de graniţe. O iluzie precum autostrada şi o cacialma precum Roşia Montană sunt cele două proiecte care le arată ardelenilor cam cât preţuiesc ei în ochii celor care ne conduc. Ce vor face ardelenii cu o autostradă pe care nu vor merge în curând şi cu un munte sacru transformat în gropi cu cianuri? Nimic.
Ardelenilor le rămân micile avantaje pe care le au de multă vreme: faptul că sunt aproape de o graniţă spre lumea civilizată, faptul că au acces la piaţa Occidentală şi au dezvoltat o reţea de servicii mai bune decât în restul ţări. Ardelenii se vor descurca şi de acum înainte ca şi până acum: folosind ceea ce au de mii de ani – hărnicia şi temeinicia lucrului bine făcut, fiecare pe cont propriu. Marile proiecte pregătite de politicieni sunt inutile în lumea aşezată a unei provincii prea încercate de istorie ca să mai fie păcălită de ageamiii zilelor noastre.